Patriotismul ofițerilor și cârtițelor din servicii
Postat la: 19.12.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
E clar că, sub o formă sau alta, cel puțin în parte, serviciile secrete sunt scăpate de sub control, s-au privatizat și utizează uriașele resurse puse la dispoziție de societate în interesul personal al unor ofițeri, care au devenit din ce în ce mai puternici în plan politic și economic. Iar cei mai mulți dintre ei fac pare din ceea ce numim statul paralel. În aceste condiții, se pune problema în ce măsură asemenea realități vin sau nu în contradicție cu dimensiunea patriotică pregnantă pe care și-o arogă serviciile și oamenii care lucrează în servicii.
Am auzit deseori afirmându-se că reprezentanții serviciilor secrete din România dau dovadă de mult patriotism. Și că, în ciuda viciilor pe care le au, în final, prin rolul pe care îl joacă, ei au menținut România unită și puternică, garantând destinul euroatlantic al acestui stat și consolidarea parteneriatelor noastre strategice. Dacă ne referim la o parte, poate chiar însemnată, a corpului ofițeresc din toate serviciile secrete, putem admite că așa stau lucrurile. Dar ce ne facem cu ceilalți? Și, în special, cu marii granguri ai serviciilor? Dacă ei sunt patrioți, cum au admis și chiar au făcut presiuni în acest sens ca instituțiile pe care le reprezintă să aibă bugete, care, procentual din Produsul Intern Brut, să reprezinte mult mai mult decât bugetele alocate serviciilor similare din statele aliate? De ce să nu se fi dus aceste sume colosale de bani în cutură, în învățământ, în sănătate sau în infrastructură? Cum au admis și chiar au încurajat aceste structuri ca, în interior, statul român să devină pe zi ce trece tot mai polițienesc, ca marile personalități din politică, din lumea afacerilor, din presă, din Justiție, din cultură chiar, să fie monitorizate, hărțuite, hăituite, subordonate sau distruse? Cum au admis, în același timp, ca întreg capitalul românesc să ajungă să fie subordonat capitalului străin? Cum au împins ei lucrurile în direcția în care principalele bogății și principalele utilități nu mai aparțin poporului român? Cum au alimentat aceste structuri, deseori în beneficiul propriu, din momentul în care au scăpat de sub controlul unor președinți corupți sau slabi, teribilul război hibird româno-român, care a ajuns să pună în pericol nu numai fibra, ci însăși ființa națională?
Să punem în balanță asemenea întrebări cu rezultatele obținute de serviciile noastre secrete supraponderale, hiperputernice și din ce în ce mai active în politicile interne. Ce avem în partea cealaltă? Avem din direcția SPP ceva atentate dejucate? Avem măcar câteva fapte de vitejie în domeniul pazei și protecției demnitarilor? Sau, mai degrabă, avem demnitari supravegheați și urmăriți în scop de poliție politică? Ce avem pozitiv din direcția SRI? Cât terorism a fost anihilat pe teritoriul României, ca rezultat al supravegherii în masă a civililor și militarilor? Câți spioni au fost documentați și condamnați în acești 29 de ani? Dar ce avem în balanța pozitivă SIE? Dincolo de cooperarea cu aliații noștri, în special cu partenerul strategic de la Washington, cărora le-am pus la dispoziție aproape în totalitate informațiile de care dispunem, generozitate nemaiîntâlnită în cazul vreunui alt serviciu secret, ce alte biruințe a înregistrat SIE pe frontul nevăzut dincolo de hotarele României, în interiorul cărora are prea puține competențe? Pot fi comparate izbânzile SIE, toate la un loc, cu ceea ce s-a realizat sub „trădătorul" Pacepa, în beneficiul acestei țări, în doar câțiva ani de activitate?
Mai ușor cu patriotismul, domnilor! Acolo unde el există, societatea va ști să fie și să rămână recunoscătoare. Dar ce ne facem cu absența patriotismului, atunci când el chiar ar trebui să se manifeste? Cât de mult s-au privatizat serviciile secrete din România, în frunte cu SRI și SIE? Cât de mult s-au înstrăinat ele de adevăratele interese și obiective ale națiunii române? Până la urmă, pe cine servesc aceste instrumente? De ce sunt ele atât de interesate să pună genunchi democrația? Cu ce le deranjează democrația?
Sorin Rosca Stanescu
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...