Orice naș își are nașul
Postat la: 11.05.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Așadar, marele derby FCSB - CFR Cluj s-a încheiat din nou cu o remiză. A patra din tot atâtea confruntări directe, și tot cu 1-1, după ce, ca de fiecare dată, clujenii au deschis scorul, iar steliștii au egalat in extremis!
Meciul de duminica trecută a umplut tribunele de pe Arena Națională, dar spectacolul în sine, marcat de crisparea combatantelor, a fost departe de așteptări. Băieții lui Dan Petrescu aveau nevoie de victorie, ca să mai păstreze șanse la titlu, în timp ce steliștii lui Dică se puteau mulțumi și cu un egal. În consecință, clujenii s-au aglomerat în propriul teren, mizând pe cartea contraatacului, în timp ce steliștii s-au mișcat greu și n-au reușit nimic semnificativ în hățișul apărării adverse. Prima repriză a fost deci decepționantă, încheindu-se cu un scor alb, care promitea să rămână neschimbat până la final.
La pauză, mă gândeam la știrile care circulaseră înaintea derbyului, anunțând că „gașca de la Cluj" va face totul pentru a învinge la București, cu trimiteri la sforăriile puse pe seama tandemului Răzvan Burleanu - Vasile Dâncu, în alegerile de la FRF. Noutatea picantă e că jalnicul reales în fruntea federației se pregătește și pentru propria nuntă, la care nașul mare ar urma să fie exact "strategul" clujean, plătit regește și îndelung de finul de la federație, din banii FRF, desigur.
Încrengătura din orașul de pe Someș e însă mult mai mare, dacă vă reamintiți și celelalte conexiuni federale parafate de Burleanu cu entități din Cluj, ca să ajungem și la finanțatorul din umbră al CFR-ului, Neluțu Varga, poreclit de presă "Patronul fantomă". Acesta a scos clubul din insolvență, achitând 5.000.000 de euro, tot el l-a concediat pe Miriuță, după ce reușise să califice echipa în play-off, şi l-a adus apoi pe Dan Petrescu plus câțiva jucători plătiți cu lefuri exagerat de mari, ultima țeapă luată fiind cea cu golănașul bucureștean Ioniță. Bomba abia urmează însă, pentru că s-a aflat, chiar în preajma derby-ului, că Neluțu Varga e parte din faimosul dosar al moșiei Sturza, de la Bacău, cu un prejudiciu estimat de procurori la...300 milioane de euro!
Aoleu, despre Bacău e vorba, adică orașul de baștină al lui Răzvan Burleanu, iar la mijloc e doar o stranie coincidență, cu dosarul în care mai sunt implicați și băcăuanul Hrebenciuc, și fostul ministru Chiuariu?! Poate fi o pură întâmplare, dar nu încape îndoială că Neluțu Varga, finanțatorul CFR-ului, are motive temeinice să vrea câștigarea campionatului, deși între cât a investit el şi cât a băgat Becali în FCSB, e limpede că balanţa (şi titlul) înclină spre credinciosul din Pipera. Care și-a făcut trei cruci mari și a recunoscut public: "Am avut emoții mari până a marcat CFR, apoi am spus că asta e. După aceea, m-am rugat la Maica Domnului să obținem măcar un egal. Am zis că poate nu merit, dar Maica Domnului mi-a dat egalul. Un gol care face cât un campionat! Avem ca avantaje meciul direct cu ei și golaverajul", a declarat Gigi Becali.
Totul se va decide însă în ultimele trei etape, în care rivalitatea dintre steliști și clujeni va fi arbitrată de...U Craiova, care urcă pe Someș pentru meciul cu CFR, pentru a primi apoi vizita steliștilor, în jocul decisiv din Bănie. Aşadar, program mai greu pentru Dică și ai săi, cu două partide în deplasare și una singură acasă, în vreme ce Dan Petrescu are avantajul celor două etape din ultimele trei pe propriul teren. Plus ochiul protector al tandemului naș-fin, care veghează din spate. Dar cum orice naș își are nașul, mă încumet să sper că titlul va fi al steliștilor, cu o echipă infinit mai valoroasă!
Horia Alexandrescu
(preluat din Romania literara)
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...