Ordonanța anticipatelor merge la lada de gunoi
Postat la: 19.02.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Era de prevăzut. În această ordonanță, emisă într-o noapte împreună cu alte 24, în mare viteză și în mare pripă, în ultimul moment al Guvernului Orban 1, există extrem de multe inadvertențe. Comise din prostie. Dar și multe alte prevederi introduse intenționat. În scopul de a favoriza PNL și USR. După ce piatra a fost aruncată dintr-o singură mișcare în lac și a făcut uriașe valuri, parlamentarii se străduiesc acum să repare greșeala. Pas cu pas. Într-un proces anevoios. La fel cum se va întâmpla și cu cele mai multe ordonanțe din lotul celor 25. Dar prima care merge la lada de gunoi e ordonanța anticipatelor.
A fost extrem de ușor pentru Ludovic Orban al românilor - a nu se confunda cu Orban al II-lea Nebunul al austriecilor, un împărat alcoolic - ca în doar câteva ore, în ceas de noapte, fără niciun fel de dezbateri cu reprezentanții instituțiilor implicate și specializate, fără avizele necesare de legalitate, să emită 25 de ordonanțe de urgență, între care și această ordonață a anticipatelor. Și este extrem de greu și consumă foarte mult timp din tipul Legislativului, pe care noi toți îl plătim, pentru a fi desfăcut acest nod încâlcit de către PNL. A avut loc mai întâi, așa cum preconizam, o dezbatere în Comisia juridică a Senatului. Verdictul a fost clar. Legea e rea. Azi, în plenul Camerei superioare, se va vota o lege de respingere a ordonanței. După care ciclul se reia în Camera Deputaților, care este decizională. Apoi legea de respingere va face un du-te-vino Parlament-președinte și, probabil, va încărca și timpul judecătorilor Curții Constituționale. În cele din urmă, ajunge la lada de gunoi.
Dar de ce ajunge această ordonanță la lada de gunoi? Dintr-un motiv cât se poate de simplu. Ea scurtează semnificatv termenele în care, după ipotetica dizolvare a Parlamentului, Guvernul poate fixa desfășurarea alegerilor parlamentare înainte de termen și, implicit, perioada de campanie electorală. Această scurtare săvârșită în multiple moduri favorizează două partide aflate în luptă politică cu celelalte partide, care astfel sunt defavorizate. Se creează deci în plin an electoral un avataj nedemocratic pentru una dintre părți. În al doilea rând, prin ordonanță se stabilește un precedent extrem de periculos. În sensul că fiecare poate vota oriunde. Un cetățean din Constanța poate vota parlamentarii din Iași. Și așa mai departe. Se creează astfel o uriașă masă de manevră potențială pentru fraudarea procesului electoral. Practic, o harababură care va pune Autoritatea Electorală Permanentă în imposibilitatea de a descoperi și sancționa fraudele.
Nu insistist deloc întâmplător asupra acestui aspect al fraudelor. Am în față experiența unui tânăr, Daniel Scurtu, care, pe la mijlocul anului trecut, m-a surprins prezentându-mi un proiect pe care l-a elaborat în vederea implementării în România a unui noi sistem de vot mult mai bine securizat. El s-a dus cu acest proiect la toate partidele. L-a pus la dispoziția celor mai importanți lideri politici și vectori de opinie. Și, cu o nepăsare tipică societății în care trăim, a fost mereu și mereu cu eleganță trimis la plimbare. Dar nu s-a descurajat. În 24 iunie anul trecut, a întocmit o petiție pe care a postat-o împreună cu proiectul său pe nenumărate site-uri și în primul rând pe site-urile formațiunilor politice. Și pe site-ul PNL. Și pe pagina doamnei Cristina Trăilă, care, deloc întâmplător, a fost plasată de PNL în postura de vicepreședinte al Comisiei însărcinate cu cercetarea fraudelor de la alegerile precedente. Deloc întâmplător, pentru că această doamnă Trăilă e parte a clanului de afaceri și securiști care l-a finanțat pe Ludovic Orban, până când acesta a ajuns președinte al Partidului Național Liberal. Postările lui Daniel Scurtu, cel puțin o parte dintre acestea, au fost șterse atât de pe site-ul PNL, cât și de pe pagina personală a doamnei Cristina Trăilă. Cerându-i-se o explicație, aceasta a spus că nu s-a ocupat personal de radierea lui Daniel Scurtu, operațiunea fiind făcută de colegi ai dumneai de la PNL. Și mă opresc aici cu această paranteză. Precizând însă că ea are rolul de a semnala faptul că avem o clasă politică care, în general, este mai degrabă interesată de perpetuarea fraudelor electorale decât de evitarea acestora. Din această perspectivă, PSD joacă în acest moment un rol pozitiv, numai și numai pentru că se află în opoziție.
Vor mai trece câteva luni bune până când mizeria născută peste noapte în Guvernul Orban va fi anulată. La fel de dificil va fi pentru Legislativ, pentru instituția Avocatului Poporului și pentru Curtea Constituțională să scoată din balta noastră politică și celelalte pietre aruncate de Ludovic Orban în noaptea ordonanțelor. Acest uriaș efort costă bani și ocupă timpul unei infrastructuri scump plătite, care a fost creată nu pentru a se ocupa cu evacuarea unor reziduuri politice, ci pentru a crea și impementa acte normative benefice pentru cetățean.
Sorin Rosca Stanescu
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...