Opoziția la putere
Postat la: 12.09.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
PNL și celelalte partide din frontul anti-PSD susțin că întreaga putere ar aparține majorității. Și că această majoritate o utilizează împotriva românilor. Este fals. Nu întreaga putere aparține majorității PSD plus ALDE. Frontul anti-PSD deține aproape jumătate din administrațiile locale. Primării și consilii județene. Desigur, e important să vedem în fiecare clipă ce face PSD cu puterea pe care i-au încredințat-o cetățenii prin votul lor. Dar la fel de interesant e să vedem ce fac ceilalți cu puterea la fel de legitimă pe care o au.
S-a consumat o moțiune simplă de cenzură. Care, din nou, s-a caracterizat prin afirmații și gesturi isterice. Care nu sunt de natură să convingă un număr mai mare de cetățeni să se alăture frontului anti-PSD. Urmează o moțiune de cenzură. Ultima înaintea alegerilor. Există deja divergențe asupra conținutului acestui dcument politic. El este inițiat de parlamentari PNL, dar liberalii vor să îl modifice „pe ici pe colo, prin locurile esențiale". Sunt atât de hotărâți să doboare Guvernul Dăncilă, încât au alcătuit până și o comisie de negociere, care bate din poartă în poartă la PSD și la ALDE. Fără a fi capabilă să se unească și fără a avea un program de guvernare alternativ, frontul anti-PSD se opintește cu sprijinul lui Klaus Iohannis, pentru a veni înainte de termen la putere.
În acest scop, mai pe față, mai voalat, ei îi fac o ofertă otrăvită lui Liviu Dragnea. Să renunțe la Viorica Dăncilă, garantându-i că președintele va nominaliza din nou un premier PSD. Și pentru ca bățul să fie mai adânc bogat în gard, circulă deja câteva nume. Pe care, conform obiceiului, Liviu Dragnea, obsedat fiind de colaboraționiști, ar urma să le elimine rând pe rând.
Frontul anti-PSD, pentru a reuși în demersurile lui, are trei soluții, care pot fi utilizate la pachet.
1). Să devină coerent, în sensul stabilirii unor obiective politice comune, susținerii unui singur candidat la prezidențiale, iar înainte, de dragul antrenamentului, dar și al eficienței, să eleboreze liste comune pentru europarlamentare.
2). La fel cum o moțiune de cenzură cât de cât convingătoare ar trebui elaborată în comun, și alternativa la programul de guvernare al PSD ar trebui să fie concepută și susținută împreună de toate partidele din opoziție. Iar acest program alternativ de guvernare, fără a fi populist și fără a elimina din start procesele pozitive declanșate de PSD plus ALDE, ar trebui să fie suficient de convingător pentru a atrage o parte însemnată din electoratul României tăcute.
3). Frontul anti-PSD, care deține apoape jumătate din puterea locală, are obligația de a-și face bilanțul. Și de a demonstra, printr-o analiză a situației din localitățile pe care le conduce, că este un mai bun administrator al interesului public. Până în prezent, nu numai că nu a existat nicio tentativă în acest sens, dar comportamentul opoziției a sugerat că toți primarii și toți președinții de consilii județene sunt o apă și-un pământ. Cu alte cuvinte, că opoziția nu e mai bună decât puterea.
Cu certitudine, în dreapta spectrului politic nu se poate naște nimic nou sub bagheta unor oameni compromiși. Analiștii, în special sociologii, se distrează copios prefăcându-se că îl promovează pe Dacian Cioloș. Ca lider al unui partid care încă nu există. Ca aspirant la funcția supremă în stat, cea de președinte. Iar lui Cioloș i-au crescut aripile, pompate și cu unele energii oculte. Prezent în studioul unei televizuni de știri, marți seară, Cioloș le-a explicat telespectatorilor cum intenționează el și viitorul său partid să schimbe fața politică, economică, socială și legislativă a României. Cu alte cuvinte, el a garatat că, dacă partidul său va ajunge la putere, va face fix ceea ce nu a făcut în anul în care a fost prim-ministru. Și a condus Guvernul Zero. Beneficiind, e drept, forțat și artificial, și de susținerea actualei majorități parlamentare.
Cine-și imaginează că românii sunt o nație de tâmpiți se înșeală amarnic. Ei vor vota cu entuziasm partidele din frontul anti-PSD, candidații acestora, la toate rundele de alegeri care urmează, cu condiția să constate pe propria piele și nu pe vorbe că, acolo unde au deținut puterea la nivel local și central, aceștia au fost mai buni decât pesediștii. Dacă nu, voturile vor fi distribuite ca și până acum în favoarea PSD, pe care adversarii îl taxează non-stop drept „ciumă roșie" sau, în cel mai bun caz, drept urmaș al Partidului Comunist. Atunci când nu e etichetat drept partid de corupți și de penali. Și, atenție, cu toate frământările interne, cu toate mișcările plăcilor tectonice, cele pe care le vedem și cele care vor mai fi, PSD se pregătește intens să câștige și viitoarele alegeri. O dovadă cât se poate de simplă este că noua lege a pensiilor nu se va putea aplica decât în următorul ciclu electoral. Este o lege generoasă pentru oamenii vârstnici. Și, firește, aceștia nu vor dori ca frontul anti-PSD, ajuns la putere, să o arunce la coșul de gunoi. Ca urmare, milioane de pensionari sunt de pe acum înclinați să voteze la viitoarele alegeri cu reprezentanții actualei majorități. Și așa se va întâmpla atâta timp cât frontul anti-PSD doarme cea mai mare parte a timpului iar, când se trezește, are fie un comportament isteric fie un comportament de somnambul.
Sorin Rosca Stanescu
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...