Învățămintele ultimelor zile
Postat la: 08.10.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Nu am urmărit ieri cifrele BEC referitoare la prezenta la referendum. Nu am urmărit de fapt deloc, aș putea spune. O anume indiferență m-a marcat de-a lungul acestei campanii. Mi s-a părut străină, fără legătura cu realitatea imediată. În plus m-a acaparat pregătirea noului meu volum pentru editura Corint care stă să apară în librării chiar în toamna asta. Referendumul a fost în tot acest timp (vara/toamnă) ceva prea îndepărtat.
M-am pronunțat o singură data, joi, cred, explicînd simplu ( la somația unui cititor curios să afle atitudinea mea) care sunt motivele care mă fac să nu ma prezint la urne în acest weekend. Am făcut-o fără să jignesc pe cineva, fără să fac partizanat, fără să îndemn la boicot sau dimpotrivă, la o prezenta masivă. Am considerat chestiunea ca una absolut privată. Incă o voce vehementa, arătind cu degetul primejdiile care ne pîndesc, mi s-a părut ceva superfluu, și ca atare, fără sens. Și așa sunt destule invective în spațiul public. Mai important sunt acum calmul și argumentele raționale, și nimic altceva. Fiecare să își urmeze conștiința, instinctul și mai ales cei 7 ani de acasă. Articolul s-a bucurat de mare succes, ceea ce înseamnă trafic (42,292), comentarii, etc.
IMG_0670Credeam că încercarea de a expune obiectiv și cinstit o situație este de ajuns pentru a lega un dialog, pentru a schimba idei, pentru a încerca să clarificăm lucrurile. Mare dezamăgire. Comentariile ( cîteva mii, nu puține) au fost de două feluri. Intii cei care erau de acord cu mine, exprimau indoieli sau puneau întrebări. Cele mai problematice au fost însă cele din categoria anihilării celuilalt, din categoria disprețului. Ei au expediat valuri de înjurături, jigniri, acuzații de tot felul - pura preopagandă, ca efect al urii. Interesant este că ele vin de la inși care nu te cunosc, care nu te-au citit, care nu au avut ocazia să converseze vreodată cu tine. Multi semnează cu pseudonim și mai mereu de pe conturi false. Stam prost la curajul opiniunii! Mulți sunt pur si simplu postaci în solda vreunui partid, de preferință PSD. Internetul a arătat în aceste zile ca groapa de gunoi Glina, plin de dejectii, de lucruri aruncate, de mirosuri fetide. Tot ce este mai rău în natura românului a ieșit brusc la suprafață. Unul mi-a comentat amar că se poate și mai rău. O fi!
IMG_0644Maniera romanilor de a conversa este dezarmantă. Și mai ales de a polemiza. Ține de absurd. Cînd aud un punct de vedere contrar, judecata lor încetează să funcționeze, se sperie, le e teamă că li se tulbura universul lor personal plin de dogme. Trece la contraatac de groază să nu li se ia ceva ce le aparține exclusiv. De regulă este vorba doar de prostie și prejudecăți. Obiceiul de a nu ne asculta unii pe alții, de a sări la bătaie, s-a generalizat. Tema referendumului ne-a pornit pe unii împotriva celorlalți, a scos ura la suprafață. Ca și resentimentele, marile frustrari și teama irațională. Gradul de anxietate, nesiguranța vădită a capului de locuitor sunt foarte ridicate. Trăind într-un mediu plin de incertitudini, îi trebuie foarte puțin pentru a se lua la harță. Mai e în plus lipsa lui educație. A trecut prin școala ca trenul rapid prin gara Lehliu, pe repede înainte. Fără să treacă un examen în mod corect. Omul nou - despre care credeam în anii 80 că este doar o balivernă a propagandei comuniste, există. Aceasta este marea și trista descoperire pe care am făcut-o după 1989. Cu el ne confruntăm azi. Il întîlnim peste tot.
Stelian Tanase
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...