Noul asalt al dreptei

Raluca Turcan, în calitatea ei de președinte interimar PNL, a anunțat alegeri anticipate peste câteva luni. Nu a vorbit de capul ei. Există un nou plan de răsturnare a situației reieșită din alegeri. Un nou proiect sortit eșecului, conform analizei mele. Dar de care se agață cu înverșunare cei care nu mai au răbdare. Și vor să instaleze, la Palatul Victoria, un fel de Ciolos II. Cine sunt aceștia? Și cine lipsește la apel?

Îmi este cât se poate de limede că președintelui Klaus Iohannis îi extrem de greu, dacă nu cumva imposibil, să se acomodeze cu o majoritate PSD. El trăiește cu convingerea că, în aceste condiții, nu va avea nici cea mai mică șansă să obțină un al doilea mandat. Iar alegerile prezidențiale nu sunt prea departe. El este primul și cel mai important instrument în angrenajul gândit pentru crearea unei noi majorități parlamentare care ar putea răsturna Guvernul, după care, teoretic, ar fi posibile și alegeri anticipate.

Următoare piesă este PNL. Sau o parte consistentă din acest partid. Mă gândesc la cei care își leagă viitorul politic de Klaus Iohannis. Este firesc pentru al doilea partid din România să dorească să devină primul. Și să vină cumva la putere, chiar dacă, în acest moment, nu are suficient sprijin electoral. A treia forță politică este mai inconsistentă, dar acționează mai fățiș. Uniunea Salvați România. Și parlamentarii acestui partid, care a câștigat totuși 10% din electorat, ar fi gata oricând să intre într-o formulă câștigatoare, de natură să îi aducă la Palatul Victoria. La rândul său, Partidul Mișcarea Populară, cu doar 5%, dar beneficiind de mitraliera oratorică a lui Traian Băsescu și de experiența acestuia, ar fi dispus să bată palma cu liberalii și cu USR pentru a veni la guvernare.

Mai rămâne, ca forță politică distinctă, UDMR, care a avut grijă, pentru orice eventualitate, să își lase un picior afară. El susține parlamentar actuala majoritate, fără ca, oficial cel puțin, să fie la guvernare. Poate pleca oricând în cealaltă tabără, utilizând orice pretext și evitând să fie acuzat de trădare. Întrucât, în acest scenariu, nu se face totuși o majoritate și nu poate fi inițiată cu succes o moțiune de cenzură, Klaus Iohannis are nevoie ca de aer să dizloce câte ceva din PSD și din ALDE, în situația în care, așa cum s-a văzut, nu poate rupe alianța în sine. Este un domeniu în care se lucrează la greu, utilizându-se intriga, amenințările, promisiunile, persuasiunea. Teoretic, există șanse de reușită, întrucât Daniel Constantin s-a dovedit a fi un aliat extrem de labil. Iar dincolo, Victor Ponta, frământat de nerăbdarea de a reveni în politica la vârf, frustrat de statul pe margine, este gata și el să facă orice compromis.

Toate aceste calcule, care amână peste câteva luni momentul decisiv al confruntării, au la bază trei premise, dintre care una se poate dovedi bună, în timp ce celelalte două sunt greșite. Președintele Klaus Iohannis mizează pe erodarea rapidă a credibilității Guvernului Grindeanu și, implicit, a forței PSD și, în același timp, pe crearea unei dispute din ce în ce mai aprige între camarila de la Guvern și nucleul din jurul lui Dragnea de la partid. Premisele, din această perspectivă, nu arată rău pentru cei care doresc o răsturnare a situație politice. Nu este deloc exclus ca proiectul economic și social al PSD, extrem de îndrăznețe, dar și riscante, să eșueze. O implozie a raportului dintre venituri și cheltuieli este posibilă atâta timp cât investițiile sunt puține, iar cele care sunt nu își pot produce efectele în doar câteva luni.

În al doilea rând, există efectiv o frustrare din ce în ce mai mare la vârful PSD, pur și simplu din motive de vizibilitate. Oricât de mult s-ar băga în seamă Liviu Dragnea, el nu poate ține loc, în percepția publică, de prim-ministru. Și, inevitabil, de acolo, de la Palatul Victoria și nu din altă parte, populația așteaptă semnale. Liviu Dragnea intră treptat într-un con de umbră. Încercând să iasă de acolo, nu are altă soluție decât să devină el însuși un critic al Guvernului pe care îl susține, efectul pervers fiind întărirea camarilei de la Palatul Victoria și lărgirea faliei în care adversarii PSD pot să sape precum termitele. Dar există, cum spuneam, și două premise greșite. Prima este extrem de evidentă. Președintele Klaus Iohannis și susținătorii săi cred că pierd mult prea mult teritoriu lăsând PSD să guverneze în Palatul Victoria și lăsând majoritatea acestui partid să legifereze în Parlament.Este parțial adevărat.

Guvernarea în sine poate crea dependențe în teritoriu, chiar în rândul administrației aparținătoare actualei opoziții, iar în plan legislativ, majoritatea poate legifera în așa fel, încât să își creeze avantaje pentru sine. Numai că acest proces și asemenea efecte pot fi mai puțin pregnante în comparație cu erodarea în sine a puterii. Klaus Iohannis, PNL și ceilalți virtuali aliați au de piredut rămânând în opoziție prea mult timp, dar, în același timp, au și de câștigat enorm în materie de credibilitate, pe măsură ce alianța PSD-ALDE comite greșeli sau chiar abuzuri, iar Guvernul Grindeanu acumulează contraperformanțe. Ca lider al opoziției, Klaus Iohannis își poate construi până la alegerile prezidențiale un discurs care, cel puțin în zona mesajelor negative, poate deveni extrem de eficace. Iar asta aduce electorat. Este adevărat că el are nevoie ca de aer și de un discurs pozitiv, care pentru moment lipsește, de vreme ce nu este capabil să ne arate un proiect de țară pe care l-a început cu succes și pe care nu l-ar putea continua decât într-un al doilea mandat.

Cât privește a doua premisă greșită, ea se referă la rolul tradițional al Serviciului Român de Informații care, în ultimele competiții politice și electorale, a știut să "miște" oamenii și evenimentele în așa fel, încât să poată favoriza una sau alta dintre părți. De această dată, am îndoieli serioase că SRI, sub Edurad Hellvig, mai este dispus să facă la fel de multă poliție politică ca și în trecut. Dimpotrivă, toate semnalele ne conduc la concluzia că instituția se reașază în parametri mai degrabă democratici decât antidemocratici. Iar dacă SRI nu își face un câmp tactic din bătălia politică, vom vedea că și DNA, utilizat tot ca instrument politic până în prezent, se va mișca din ce în ce mai haotic.

Sorin Rosca Stanescu