Nomadul globalist dispare

Din nou străzile pustii se vor umple încetul cu încetul, iar noi, toți, vom răsufla de ușurare. Dar lumea post pandemie va fi diferită. Ceea ce are loc acum nu este o ruptură temporară al unui echilibru destul de stabil în ultimele decenii. Criza prin care trecem acum ne arată că trăim un moment de cotitură în istorie. Epoca globalizării absolute s-a terminat.

Un sistem economic ultraliberal, care și-a construit prosperitatea falsă pe producția mondială care avea la bază lanțurile de aprovizionare din ce în ce mai lungi și mai sofiscate se transformă într-unul nou, care va fi mai puțin interconectat fizic. Un mod de viață aproape nomadic, în care mobilitatea umană, la nivel individual sau comunitar, era neîncetată se cutremură. Viața noastră va fi mult mai restricționată fizic și mult profund virtuală decât a fost. O lume mai fragmentată se înfăptuiește, care poate fi, în unele moduri, mai rezistentă. Costurile tranziției către viitorul necunoscut vor fi enorme, iar destructurarea mitologiilor fondatoare ale unei civilizații umane complet desrădăcinate și fără reper teritorial sau natal va fi dureroasă pentru cei care sunt prinși între lumea vechea și locul nou.

Guvernele de pretutindeni se luptă să aleagă între suprimarea virusului și prăbușirea economiei. Multe dintre ele se vor poticni și vor cădea. Pentru că în viziunea gânditorilor progresiști și neo-liberali, viitorul post covid este o versiune înfrumusețată a trecutului recent. Fără îndoială, acest lucru îi ajută să-și păstreze un oarecare aspect de sfințenie și curățenie, deși lumea lor a murit efectiv în zgomotul cumplit al ruperii plamânilor provocate de către virusul ucigaș globalizat. Primul semnal pe care viitorul diferit ni-l dă este acela că acesta subminează ceea ce este în prezent atributul vital al globalismului asexuat și anume capacitatea cetățeanului sau comunității de adaptare la diferitelor moduri de viață care i-au fost impuse.

În SUA, vedem de 48 de ore cum comunități întregi, populații de milioane de oameni se răscoală împotriva măsurilor de izolare și distanțare socială. Imobilitatea impusă unei generații întregi care a fost obligată practic să plece unde economia globală avea nevoie de ea, duce la un șoc greu de prevăzut. Șocul permanentului, al locului unic, al relației stabile. Cu acestea vin marea responsabilitate.

Migrantul economic format de modernitatea globală este haotic în construcția sa culturală, devenind un speculator simplu al momentanului. Multiplele locuri de muncă, tranziția permanentă de la o stare la alta, incapacitatea sa de a se stabili undeva, fuga permanetă după un vis nerealizabil, toate au indus o stare de permanent provizorat. Nimic nu este important pentru actorul globalist. Deci nici eforturile sale nu sunt pentru îmbunătățirea locului unde, doar pentru moment, este ocupant. Legile, regulile, realitățile locului unde Covid-19 i-a legat de glie, nu există pentru ei. Au devenit emigranți în propriile lor cămine, în propriile lor așezări. Dintr-o dată, datorită pandemiei, ei nu mai sunt musafirii, ei sunt moștenitorii locului. Cu toate regulile și valorile lui. Iar acest lucru îi sperie și îi umilește. Doar prin permanentul galop, ei erau cineva, puteau ascunde eșecurile și mizeria compromisului de ani, doar prin limbajul multinațional adunat de prin locurile străine, puteau multiplica experiențe, de multe ori falsificate, pentru a veni în vacanța de două săptamâni și de a devenii eroii tranziționali ai celor rămași. Pandemia le-a luat toate aceste mici trucuri sociale, le-a luat spațiul imens al uitării gobale și i-a readus în locul și sistemul de care fugiseră de atâtea ori. Mai mult, viitorul post covid nu va mai permite heteroclitice reconstrucții profesionale, unde știau totul și de fapt nimic. Blocați economic, revoltații americani înțeleg că nu mai au șansa de a scăpa de ierarhiile locului, deja construite, deja pre-stabilite. Globalismul post pandemic nu mai are cum să le ofere o nou biografie.

Acest fenomen are loc și în România. Identic până la identificarea cu revoltații americani, rromii, din diversele cartiere nevoiașe și perfect sărace ale europenizatelor așezări urbane românești, nu mai sunt eroii. S-au întors pentru că precarul lumii lor s-a sfârșit. Nu mai au ce face, nu mai cum trăi în societățile închise de virus. S-au reîntors, nedorind să o facă. Căci ei, acasă, în Rahova sau Micro 17 nu devin decît acea populație fără nimic, fără biografii romanțate, fără victorii imposibil de verificat. Rascoala lor, având ca pretext petrecerea de Înviere, din care ei habar nu au nici măcar primele litere de alfabet, este de fapt frica lor de înfeudare. Neascultării globaliste tocmai acest tip de oameni îi convenea. Acum nu mai are loc pentru ei. Germania a chemat muncitorii români înregimentați, au plecat doar cei care au avut acces la rețele de muncă legale, ei nu au așa ceva. Globalismul le permitea mobilitatea permanentă, ascunzându-i de identitatea localizată și umilitoare, oferindu-le uitarea de locul de plecare. Virusul i-a adus innapoi în timp. Iar lumea lor construită pe miturile bogăției globale, a acțiunilor neverificabile, a micilor lovituri s-a prăbușit. Iată de ce șocul postpandemic romănesc va fi acela de a reintegra, social economic, cultural, politic tocmai această generație expusă la anarhia pieței globale.

Iar comoția socială imediată nu înseamnă o transformare, deși dorită astăzi mai mult instinctual decât rațional, către localismul la scară mică. Masele surprinse de fenomenul izolaționist impus de pandemie sunt prea numeroase pentru ca autosuficiența locală să fie viabilă. Nici hiperglobalizarea din ultimele decenii nu poate revenii. Virusul a expus slăbiciuni fatale în sistemul economic care a fost doar parțial remediat după criza financiară din 2008. Capitalismul liberal a fost învins, sistemele sociale construite de către acesta nu au rezistat. Cu toată discuția sa savantă despre libertate și liberul arbitru al individului, liberalismul a fost, în practică, experimentul dizolvării surselor tradiționale de coeziune socială și legitimitate politică prin înlocuirea lor cu promisiunea creșterii nivelului de trai material personal. Au fost astfel sacrificate spațiile local-comunitariste, cele care ofereau nu numai o șansă dar care acționau ca un reglator al valorii fiecăruia dintre participanți.

Acest experiment și-a desfășurat acum cursul, iar pentru România, poate cel mai sensibil cronometru al șocului, a venit timpul adevărului. Înfrângerea virusului necesită o oprire economică care poate fi doar temporară, dar atunci când economia repornește, românii se vor trezi într-o lume în care guvernele naționale vor acționa pentru a stopa, chiar distruge violent, prototipul pieței globale. Masele de muncitori, de mici speculanți, care își căștigau mica lor viață vor fi obligați să reînvețe România. Cu bunele și relele ei. Imposibilă misiune, căci presiunea va fi enormă. Deja, discursul politic și economic al marilor puteri ne arată că nici un guvern nu va mai tolera o situație în care produse esențiale existenței sale să provină dintr-o singură țară, fie ea și China sau India. Producția din aceste zone va fi redistribuită intern, fiind tratată ca o problemă de securitate națională. Noțiunile economice globalizante care impuneau ca o țară să elimine treptat investițiile pentru agricultură și să depindă de importurile pentru alimente va fi respinsă în mod natural. Industria transportului aerian, turismul practicat de-a moca, unde cu purcel și cățel se pleca în city break, vor fi doar amintiri, pe măsură ce oamenii, forțați de continuitatea măsurilor medicale vor călătorii mai puțin. Granițele fizice, barierele birocratice dure vor fi o caracteristică durabilă a peisajului global. Clasele sociale locale vor fi mult mai puternice decât falsa democrație dată de mobilitatea permanentă și de lipsa de responsabilitate. Frustrarea socială, urmată de cea economică vor fi fermentul marelui șoc post pandemic.

Ne pregătim pentru o lume plină de ființe umane, dar cu mai multe reguli, care vor impune o mobilitate din ce ăn ce mai redusă. Fără deșeuri cu flori dar cu animale sălbatice, cetățeanul post gloabal va reînvăța să își creioneze locul său în istorie. Și se va revolta datorită dependenței sale totale de acel loc.

H.D. Hartmann