Neînfricatul Augustin Lazăr

Alături de Laura Codruța Kovesi, Augustin Lazăr pozează într-un arhanghel al statului de drept. Al luptei împotriva corupției și crimei organizate. Doar de aceea e procuror general, nu-i așa? Iar „noua generație din politică", în frunte cu Dacian Cioloș, împreună cu noul Partid Național Liberal, dar și cu organizațiile #Rezist, pledând pentru așa-zisul stat de drept, îi susțin și pe arhangheli. Aplaudându-i pe toți și lăsându-se el însuși aplaudat de aceștia, în fruntea mesei s-a așezat Klaus Iohannis. Și toți sunt, vezi Doamne, anti-comuniști, anti-securiști, dușmani neînduplecați ai „ciumei roșii".

Să admitem că în anii '80, procurorul Augustin Lazăr, după ce a jurat și a semnat că va apăra cu dinții statul comunist, umbla legat la ochi prin Penitenciarul de la Aiud, în care erau trimiși în continuare deținuți politici. Și deși avea obligația legală de a supraveghea întreaga activitate din închisoare, inclusiv condițiile de viață ale deținuților, furat de entuziasm și poate având prea multă treabă cu eliberările condiționate, nu a băgat de seamă cum erau torturați mulți dintre cei aflați în custodia statului. Stat care, la fața locului, era reprezentat chiar de el. Să admitem că omul a crezut sincer în valorile comunismului și ale ceaușismului și, prin urmare, a pactizat afectiv cu procurorul, care i-a întocmit un rechizitoriu luptătorului anticomunist Iulius Filip și cu judecătorul care l-a condamnat. Să încercăm să ne imaginăm un fapt deloc imposibil în acele timpuri. Și anume că procurorul Augustin Lazăr, care beneficia la greu de încrederea regimului și a Securității, care decideau ce anume se întâmplă cu disidenții și cum anume și cât anume trebuie aceștia torturați, credea sincer că face bine ce face neacordându-i în două rânduri lui Iulius Filip eliberarea condiționată, la care acesta avea dreptul. Și, în fine, să mai admitem că a uitat.

La vremuri noi, oameni noi. Era un slogan politic al anilor '90 , împărtășit de cea mai mare parte a populației României. Furat de valul democratic după decembrie 1989, Augustin Lazăr, să admitem și asta, s-a transformat într-un om nou. Dintr-un procuror de tip vechi, într-un procuror de tip nou. Care slujea și slujește cu aceeași abnegație, de data asta nu dictatura, ci democrația. Așa cum e ea. Și care înțelege statul de drept, așa cum de altfel o fac mulți, în frunte chiar cu președintele Klaus Iohannis, ca o expresie a dreptului forței - forță reprezentată de statul paralel - și nicidecum ca o expresie a forței dreptului, așa cum funcționează orice democrație autentică. În aceste condiții, este de înțeles de ce Augustin Lazăr a colaborat cu SRI și personal cu Florian Coldea și de ce o susține cu atâta abnegație pe Laura Codruța Kovesi din poziția de procuror general al României, răsplăitit cu această funcție de Klaus Iohannis, căruia i-a rezolvat mai multe dosare penale.

Totul este de înțeles. Dacă suntem extrem de rezonabili. Pentru că omul are dreptul să se schimbe. Dacă suntem și mai înțelegători, vom admite că oaia se poate transforma în lup și lupul în oaie. Numai că oaia transformată în lup va mânca tot iarbă. Iar luptul transformat în oaie va sfâșia în continuare tot ce prinde. Acum am putea pricepe mai ușor de ce un segment a societății românești, care s-a săturat de cei care au condus și vrea o nouă generație de politicieni, admite cu generozitate că din aceasă nouă generație pot să facă parte indivizi de genul lui Dacian Cioloș, cu rude securiste, cu stagiul militar făcut la trupele de Securitate, cu activism într-o mișcare naționalistă extremistă de genul Vatra Românească, paznic pus de Securitate la ușa Doinei Cornea. Și de ce un individ de teapa lui Augustin Lazăr devine, la pachet cu Laura Codruța Kovesi, un simbol al statului de drept. Sunt însă și câteva lucuri mai greu de înțeles. Sau chiar imposibil de înțeles.

Dacă Augustin Lazăr a făcut din convingere ceea ce a făcut înainte de decembrie 1989, neîndeplinindu-și obligația de a supraveghea și sancționa condițiile inumane la care erau supuși deținuții politici și prelungind cu bună știință torurarea acestora, fapt care constituie o crimă împotriva umanității, o crimă imprescriptibilă, atunci nu există nici cel mai mic motiv ca acesta să uite ceea ce a făcut. Și mergând atât de departe, încât să presupunem că totuși a uitat că și-a spălat întreaga memorie profesională de dinainte de 1989, ce rost ar mai avea acum, după ce a fost pus în fața probelor, să adopte politica struțului? Și să nu recunoască bărbătește, cum îi stă bine unui apărător al legii, că a făcut ceea ce a făcut? O asemenea atitudine pentru mine este de neînțeles.

Mai departe, merg până acolo încât admit că președintele Klaus Iohannis, care spune că vrea și el oameni noi care să conducă societatea, nu a consultat când l-a numit procuror general fișa profesională a acestuia. Sau că din fișa acestuia fusese omis stagiul în care el era procuror supraveghetor al Penitenciarului Aiud. Sau că un om demn de toată stima, consilierul său Andrei Muraru, istoric și vânător de torționari, nu a știut nici el. Și neștiind, nu avea cum să-l informeze pe Iohannis. Dar de o săptămână se știe. Într-o săptămână întreg aparatul de la Cotroceni s-a dumirit. Cum este posibil ca Iohannis să nu reacționeze? Cum este posibil ca Murau să nu demisioneze, în semn de protest? Cum este posibil ca acele segmente din #Rezist, din USR și din PNL, care cred cu sinceritate că trebuie combătută „ciuma roșie", închid literalmente ochii și nu ies în stradă pentru a o combate odată ce ea a fost identificată?

Lui Augustin Lazăr și altora ca el le-a trecut un glonț pe la tâmplă în 2012. An în care Parlamentul României a votat Legea lustrației. În acestă Lege a lustrației scrie negru pe alb că procurorii care au colaborat cu orice formă - fără a fi făcut neapărat poliție politică în sensul actual dat de CNSAS - cu Partidul Comunist sau cu Securitatea, nu mai pot deține și exercita vreodată aceasă funcție. Augustin Lazăr se încadra prefect. Dar nu a fost lustrat. Din simplul motiv că la Curtea Constituțională legea - nu neapărat această prevedere - a căzut și nimeni nu s-a mai învrednicit în Parlament să-i facă corecturile necesare. Dar în 2012 Klaus Iohannis, ca și o parte substanțială din noul PNL au susținut această Lege a lustrației. Au susținut eliminarea din sistem a unor procurori gen Augustin Lazăr. Din nou le joacă unora memoria feste?

Sorin Rosca Stanescu