Ne-au ars până si ei: ROMÂNIA - BULGARIA 0-1
Postat la: 29.08.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
De ieri este oficial. Bulgaria ne-a luat-o înainte. Cel puţin la capitolul sănătate. În anul 1982, eram student în anul al doilea, s-a organizat de către facaultate o excursie în Bulgaria. Prin BTT-ul de atunci, cu preţ redus, studenţesc. Cum să nu te duci. Se punea că am fost în străinătate. Cu paşaport colectiv.
Am rămas uimit de două lucruri. Faptul că se găsea la alimentarea, cam până pe la la orele prânzului, carne şi brânză, fără prea multă coadă, cam zece persoane, iar la chioşcuri se găseau ţigări străine şi whiskey. Şi mai era încă ceva. Nu se lua lumina. Era inclusiv pe stradă. Bulgarii ne-o luaseră înainte. La noi era nenorocirea pe care mulţi dintre dumneavoastră aţi trăit-o.
După Revoluţie, în 1991, prima ţară străină în care am plecat a fost Grecia. Trebuia să traversez Bulgaria, prospăt ieşită şi ea de sub dictatură. Jale. O sărăcie cumplită. Casele coşcovite, ici-acolo pe şosele câte o maşină rusească prăpădită, oameni trişti şi ponosiţi. Era mult, mult mai rău decât în România noastră şi ea proaspăt ieşită de sub dictatură. Avantajul cu carnea, brânza, ţigările străine, whiskey-ul şi curentul electric dispăruseră. Rămăsese diferenţa uriaşă la vremea aceea între cum arăta România şi cum arăta Bulgaria. Diferenţă clar în favoarea noastră. Chiar discutam cu bunl meu prieten cu care plecasem la drum. Aveam atunci visuri să intrăm în Europa civilizată şi eram îngrijoraţi că vom fi luaţi de către cei de la Bruxelles la pungă cu Bulgaria. Asta ar fi fost în detrimentul nostru, credeam noi atunci, pentru că ar fi trebuit să stăm pe loc să ne ajungă Bulgaria din urmă.
De atunci, am mai traversat de multe ori Bulgaria în drum spre Grecia şi am tot sesizat că lucrurile se mişcau. Se mişcau din ce în ce mai repede. Când am intrat împreună în UE, nu a mai fost nici un fel de problemă. Bulgaria ne ajunsese din urmă rapid. O ajutasem şi noi. Nu stătusem pe loc. Ci dădusem înapoi. Ne străduiam să facem un plan ca să aducă nivelul de trai la cel de pe vremea lui Ceauşescu, când nu era carne, brânză şi lumină.
Ieri, 27 august, Guvernul României a recunoscut oficial că Bulgaria ne-a luat-o înainte. Că diferenţele acelea dintre noi şi ei din anii '90, care ne îngrijorau că vom fi luaţi al pungă cu ei când va veni vorba de aderare, au rămas doar nişte simple poveşti vechi.
Iată cum sună recunoaşterea, dată de Ministerul Sănătăţii:
„Una dintre persoanele rănite sâmbătă dimineața în explozia care a avut loc în sectorul 4 al Capitalei va fi transferată cu un avion SMURD la Sofia, în Bulgaria. Este vorba despre un bărbat de 75 de ani, cu arsuri de gradul II - III pe 60% din suprafața corpului. Acesta a fost stabilizat la Spitalul Universitar, sedat și intubat pentru transport. Bărbatul va fi transferat cu un avion SMURD din cadrul Ministerului Afacerilor Interne la Sofia, în Bulgaria".
Aşadar, sâmbătă în Bucureşti a avut loc o explozie. O butelie. Nu am avut unde să-l tratăm pe rănit şi l-am trimis în Bulgaria. Ce facem cu Spitalul de Arşi? La ce mai este el bun? Ce facem cu Secţia de Arşi de la Spitalul Floreasca, inaugurată cu surle şi trâmbiţe, asezonată şi cu un dosar penal, că dă bine la public, în care s-au băgat o groază de bani şi în care nu poate fi tratat nici un pacient? Astea sunt măsurile pe care le-a luat „guvernul meu" după tragedia de la „Colectiv", care l-a adus la putere? A luat măsuri să trimită răniţii cu arsuri în Bulgaria, unde există posibilităţi să fie trataţi? Pentru că la noi, ioc?
Iar în acest context, mi se pare firesc să ne gândim dacă nu cumva scandalul „Hexipharma" nu a fost o dicersiune ordinară, ca să abată atenţia de la adevărata problemă? Parte dintre arşii de la „Colectiv", au murit din cauza infecţiilor pe care le-au luat din spitale. Medicii din străinătate, unde unii dintre ei au fost trimişi să fie trataţi, au semnalat acest lucru. Şi atunci, nu e mai bine decât să răspundă Guvernul pentru subfinanţarea sistemului sanitar şi condiţiile mizere din spitale, să fie vinovat de infecţiile comozomiale banditul de Condrea, care dilua dezinfectanţii? Stau şi mă gândesc. Dacă tot trimitem răniţii în Bulgaria, nu ar fi bine să trimitem şi miniştrii ăştia în Bulgaria?!
Sorin Ovidiu Bălan
-
Hai să vă povestesc cum văd eu fact-checkingul
În istorie se numește critica izvoarelor, internă și externă, se studiază la cursul de științe auxiliare ale istoriei (h ...
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...