Ne-ai ciuruit, Burlene!
Postat la: 20.11.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
După umilința suferită luni seară, la Madrid - când Sergio Ramos și ai săi ne-au dat 4-0 într-o singură repriză- naționala României încheie rușinos calificările pentru EURO 2020 pe locul 4 din grupă, contraperformață istorică, pentru care federația trebuie să dea socoteală.
Las la o parte detaliul că ibericii ne-au mai dat un gol și în repriza secundă (pe lângă alte trei-patru ocazii irosite și cu Ramos trimis la odihnă pe bancă), dar îmi vine să râd amintindu-mi cum declarau sus și tare Contra și Burleanu că, după ce învingem Suedia la București, scoatem și punctul calificării la Madrid!
Consecința acestor ultime două jocuri este un... 0-7 de pomină, care ne demonstrează că fotbalul românesc a fost împins pe marginea prăpastiei, aproape muribund, tocmai când generația U21 demonstrase o admirabilă vitalitate, pe plan internațional. Categoric, nu este vina puştilor că, la nivelul primei reprezentative, n-au reușit să-și reconfirme valoarea, iar de aici înainte pe banca acuzaților trebuie să se stea tocmai selecționerul Contra și președintele FRF, Răzvan Burleanu.
"Guriță" avea gura mare și după jalea de luni seară, declarând cu tupeu și chiar hlizindu-se că...nu s-a întâmplat nimic!?! Realitatea e că felul în care a pregătit echipa pentru acest meci, lipsit de altă miză decât cea de onoare, a fost de tot râsul, iar povestea cu întinerirea naționalei, pe care o tot flutură ca să-și scuze impotența, ar trebui analizată drastic. De fapt, Contra și-a bătut joc atât de noua generație, cât și de consacrații naționalei și nu mă sfiesc să vă reamintesc că am avansat de un an și mai bine ideea de a promova la seniori întregul lot U21, cu tot cu Mirel Rădoi la cârmă! Pe mine, unul, nu mă încălzește că selecționerul anunță acum, relaxat, că demisionează, pentru că nu și-a realizat obiectivul de calificare la EURO. Problema noastră e că el a dat peste cap naţionala, debusolând jucătorii din două sau chiar trei generații, convocați fie pentru a fi folosiți episodic sau în formule aiuristice, fie pentru a nu fi introduși deloc în teren!
Înaintea confruntării cu Suedia, după ce salutam selecţionarea lui Budescu și Alibec, mă întrebam dacă vor intra în primul unsprezece sau doar undeva, spre finalul partidei. Ei bine, Contra l-a băgat pe Alibec doar în ultima parte, spunându-i..."să facă și el ce poate", în timp ce Budescu a fost lăsat pe bancă. După partidă însă, cronicarii Gazetei sporturilor au alcătuit echipa pe care considerau că ar fi trebuit s-o alinieze România în jocul decisiv cu suedezii, iar tandemul Budescu-Alibec era inclus în primul 11 !...Exemple similare ar mai fi destule, cum și tacticile "gândite" de Contra au fost de râsu'-plânsu', taxate în consecință de numele mari ale soccerului românesc. Nu mai reiau și acuzațiile aduse selecționerului, că ar fi chemat la lot jucători recomandați de unii impresari sau ceruţi de tribune, dar și aceste chestiuni trebuie analizate grabnic și cu maximă atenție! Nu de alta, dar ne-a mai rămas șansa calificării în play-off-ul Ligii Națiunilor, după barajul din deplasare, cu Scoția sau Islanda, tragerea la sorți fiind programată vinerea asta.
Pe cine pune FRF în locul lui Contra? Rămâne de discutat, pentru că e greu de presupus că Dan Petrescu sau Gică Hagi ar accepta un provizorat doar pentru acest baraj. Mirel Rădoi are pe mână echipa calificată la Olimpiada de la Tokio și mi s-ar părea cel mai indicat în acest moment, avându-l alături și pe experimentatul Mircea Lucescu, cum deja s-a sugerat. Marea problemă rămâne însă, absolut incredibil, faptul că decizia îi va aparține tot lui Răzvan Burleanu, veneticul parașutat de nicăieri la vârful FRF, pentru a rata ultimele două campanii de calificare, cu Christoph Daum și Cosmin Contra la cârma primei reprezentative. Nu credeți că ne-a ajuns, cu vârf și îndesat, și că ar trebui să spunem lucrurilor pe nume și să cerem autenticilor oameni de fotbal să preia hățurile federației? Gică Hagi afirma deunăzi că, uitându-ne la actuala tânără generație și la cele care vin din urmă, în următorii zece ani putem aspira la piscurile fotbalului mondial! Avem dreptul măcar să visăm, dar și pentru asta cred că, zicându-i adio lui Contra, să scăpăm și de neavenitul Răzvan Burleanu din fruntea FRF. Și s-o facem amintindu-ne că, atunci când şi-a aranjat realegerea ca președinte, a strigat în gura mare, cu trimitere la toți cei care îl sprijiniseră pe Ionuț Lupescu: "I-am ciuruit!"
Așa e, i-a ciuruit pe mai toți jucătorii din generația de aur, Balaci, Andone, Lăcătuș, pe Mircea Lucescu și chiar pe celebrul Alex Ferguson, care trimisese și el un mesaj pro-Lupescu. Cum ne-ai ciuruit, Burlene, și pe toți cei care mai credeam și credem încă în viitorul fotbalului românesc!
Horia Alexandrescu
(preluat din Romania literara)
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...