Încotro se duc radicalii liberi?
Postat la: 14.12.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
Este în afara oricărei îndoieli. Opoziția se radicalizează. Atât în Parlament cât și în stradă. Iar mișcarea pentru susținerea statului paralel devine eminamente politică. Și tot mai violentă. Până unde poate merge această violență? Cum poate fi ea oprită?
State cu guverne mult mai stabile, cu majorități mult mai confortabile s-au prăbușit literalmente sub greutatea colosală a unor manifestații de tip radical, organizate de formațiuni politice din opoziție și susținute activ de către radicalii liberi din stradă. Așa au căzut în mod nedemocratic mai multe guverne, în special din lumea a treia. Iar România nu este departe de lumea a treia. În locul guvernelor care au căzut, inițial au fost instalate guverne de tip marionetă, care au putut fi dirijate de afară. Iar ulterior s-a generalizat haosul.
Se aud în Parlamentul României țipete și injurii și schimburi de replici la un nivel încă neatins până în prezent. Nici măcar pe vremea CPUN dialogul nu degenerase într-un asemenea hal. Și nu este vorba doar despre dialog. Violența devine fizică. Agresiunea e tot mai explicită.
Corespondentul din Parlament al celor frustrați de pierderea alegerilor și de imposibilitatea de a-și defini o conduită și de a purta un dialog constructiv și profitabil cu majoritatea se regăsește în stradă. Identificăm acolo un amestec de-a dreptul tulburător de tineri și vârstnici din mai toate mediile sociale, votanți ai opoziției sau non-votanți, dar care împărtășesc o nemulțumire și o frustrare care acoperă un evantai uriaș de teme.
Opoziția din Parlament nu are câteva obiective clar defninite, pe care să le urmărească prin strategii adecvate. În oglindă, același lucru se întâmplă și în stradă, unde fiecare strigă ce crede că-l doare și se comportă așa cum crede de cuviință, din ce în ce mai inadecvat, în raport cu definiția unor proteste civilizate. Prin urmare, nici aici nu există câteva obiective comune asumate de toți protestatarii sau de cea mai mare parte a lor, fie că reprezintă electoratul opoziției, fie că nu.
Acestea sunt ingredientele care stau la baza oricărui tip și oricărei manifestări de anarhie, fie că are loc în Parlament, fie că are loc în stradă. Manifestanții sunt în dezacord cu susținătorii celor două partide care formează majoritatea, în baza rezultatelor din alegeri, dar culmea este că deseori sunt în dezacord și cu ei înșiși. Tocmai din acest motiv, observăm că atât în Parlament cât și în stradă se profilează lideri ai anarhiei. Persoane care comit acte de viență și îndeamnă la acte de violență.
Ce nu trebuie făcut pentru ca violența și anarhia să nu se generalizeze până la un nivel de natură să destabilizeze politic România, prin aruncarea acestei țări într-un haos greu de controlat? Nu trebuie ca în Parlament să mai fie tolerate sub nicio formă actele de huliganism. Regimul parlamentar înseamnă dezbatere de proiecte de acte normative și adoptarea lor în funcție de voința majorității, dar cu cuvenitele modificări și ajustări solicitate de senatorii și deputații opoziției. Nu trebuie să aibă loc șicane din nicio direcție. Majoritatea nu trebuie să fie oarbă la orice solicitare a opoziției, iar opoziția nu are moralmente dreptul să șicaneze majoritatea prin fel de fel de tehnici parlamentare, cea mai cunoscută fiind inventarea pe bandă rulantă a unor amendamente numai și numai pentru a tergiversa la infinit procesul legislativ. Dacă unui act normativ care are, să spunem, 100 de articole, îi sunt aduse 500, 1000 sau 5000 de amendamente, este clar că cei din opoziție care procedează astfel nu vor altceva decât să blocheze orice proces legislativ. Și să invoce permanent faptul că li se pune pumnul în gură. Dacă acești anarhiști din Parlament nu doresc să avem un buget, vor veni și la această lege cu mii de amendamente. Dacă însă vor să îmbunătățească legea bugetului, să spunem prin alocarea mai multor bani pentru investiții, o pot face cu succes doar dacă se concentrează asupra câtorva amendamente cheie.
În stradă, pentru a nu se instaura anarhia și a nu se generaliza violența mai ales acum după ce, începând de duminică, e clar că manifestațiile sunt și organizate și au și un caracter eminamente politic, este necesar să fie respectată cea mai importantă prevedere legală. Guvernul trebuie să impună ca de-acum înainte să nu mai existe nicio demonstrație care, deși are în mod vădit și cât se poate de explicit organizatori, nu este înscrisă ca atare, conform legii și nu este autorizată. Organizatorii acestor manifestații trebuie să fie obligați să-și asume răspunderea pentru toate situațiile în care manifestația degenerează în violență iar lucrurile le sunt scăpate de sub control. Așa cum se întâmplă în toate statele lumii bazate pe supremația legii. Și pe forța dreptului. Și nicidecum pe dreptul forței. Ca atare, autoritățile nu trebuie să mai permită nico manifestație ilegală. Iar liderii politici, în frunte cu președintele României și cu conducătorii partidelor din opoziție, dacă nu vor să împingă lucrurile spre anarhie, au obligația să se abțină în viitor de la a participa sau a a încuraja demonstrații ilegale care nu sunt autorizate și care nu sunt nici măcar spontane.
Acum să vedem ce ar trebui să facă unii și alții. Dacă manifestațiile din stradă urmează să fie autorizate, atunci organizatorii trebuie să ia cuvenitele măsuri pentru a-i elimina din rândul manifestanților pe cei care deja sunt cunoscuți ca reprezentând nuclee violente, cu atitudini de tip extremist. La rândul lor, politicienii, în frunte cu președintele României, trebuie să iasă pubic și să se angajeze că în viitor nu vor susține în niciun fel demonstrații ilegale. Și să se desolidarizeze de nucleele extremiste precum și de mesajele acestora.
Dacă nu se întâmplă și una și alta, în curând va fi prea târziu. În calitate de jurnalist și de analist politic, îi asigur pe toți cei care mă citesc că am experiența, cultura politică și sensibilitatea necesară pentru a mă comporta ca un seismograf. Simt din timp pericolul la care este expusă România. Și știu ce dezastru pot provoca violențele străzii, violențele din Parlament, ura dezlănțuită și starea anarhică. Le-am simțit în istoria recentă pe pielea mea și de aceea sunt perfect calificat pentru a-i avertiza asupra pericolelor pe cei care vor să destabilizeze statul român.
Sorin Rosca Stanescu
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...