Înălțarea Domnului și profeția lui Gupta Swami
Postat la: 25.05.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
În această zi de mare sărbătoare pentru ortodoxie, cunoscută sub numele de Înălțarea Domnului- când creștinii se salută cu "Hristos S-a înălțat!" și "Adevărat S-a înâlțat!", se prăznuiesc 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a, dupa Paști.
Fiind sărbătoarea în care Biserica face amintire în fiecare an de ultimul eveniment din viaţa pământeană a Mântuitorulu, prin înălţarea Sa la cer, se încheie activitatea Sa de răscumpărare a neamului omenesc din robia morţii şi a păcatului. Tocmai de aceea, în această zi mare pentru neamul românesc, poate ar trebuie să ne aducem aminte de profetul indian Gupta Swami care a prezis că din zona Bucovinei va răsări cea mai puternică personalitate politică a mileniului, care va fi mântuitorul omenirii.
În anul 2004, Gupta Swami, un indian, doctor în istoria religiilor, cunoscut în întreaga lume ca şi prezicător, a fost în vizită în România. Deşi în ţara noastră, numele Gupta Swami nu este cunoscut mai de nimeni, profesorul indian este celebru nu numai în India, ci pe întregul glob datorită profeţiilor sale. De-a lungul timpului, indianul a prezis că prăbuşirea Uniunii Sovietice, atentatul terorist din Indonezia, căderea navetei Columbia, precum şi execuţia cuplului Ceauşescu. Mai mulţi conducători de stat din întreaga lume au apelat la Gupta Swami cu privire la ce se va întâmpla în viitor.
Există o legendă conform căreia în anul 1983, după ce a prezis sfârşitul soţilor Ceauşescu, indianul ar fi fost obligat să părăsească teritoriul României, unde se afla în vizită. Acesta s-a întors în ţara noastră 20 de ani mai târziu, alegând să viziteze Bucovina. În timp ce se afla în nordul României, Gupta Swami a făcut mai multe preziceri care mai de care mai interesante.
„Ceea ce mi-a purtat de curând paşii spre binecuvântatul pământ al Bucovinei este mai ales faptul că, într-un viitor nu prea îndepărtat, de aici va porni la întâlnirea cu destinul său cea mai puternică personalitate politică pe care s-ar părea că în curând o va cunoaşte mileniul care a început. Am venit astfel să mă familiarizez şi eu cu aceste sfinte locuri, de unde va porni să acţioneze cel despre care am putea spune că va fi Mântuitorul omenirii viitoare", declara la acea vreme profetul indian.
Gupta Swami s-a arătat impresionat de mănăstirile din Bucovina şi a ţinut să anunţe că în viitor de pe aceste meleaguri se va ridica un om ce va opri decăderea României şi va transforma ţara noastră într-una dintre cele mai puternice state de pe glob. Profetul indian a mai spus că sub conducerea bucovineanului, România va avea cea mai mare înflorire economică. Indianul Gupta Swami a explicat şi cum va reuşi ţara noastră să devină o putere mondială. Conducătorii statului român vor beneficia de experienţa acumulată de militarii români, ce au luptat pe fronturile din afară.
Profetul a mai explicat că România va avea un rol foarte important în soarta lumii, totul culminând cu cel de-al III-lea şi ultimul război mondial. Gupta Swami a prezis că după terminarea acestui război, România şi India vor deveni unele dintre cele mai importate state la nivel mondial, însă cei mai importanţi poli ai dezvoltării vor fi ţări precum Franţa, Rusia, Grecia sau Japonia. Ca atare, nu ne mai rămâne decât să spunem că "Hristos S-a înălțat!" și "Adevărat S-a înâlțat!"
Ion Teleanu
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...