Mucălea de la Armată
Postat la: 24.08.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
De ceva timp, Ministerul Apărării Naţionale a devenit agenţia de PR a baronului PSD de Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu. Şi ministrul a ajuns o agenţie de PR extrem de agresivă pe piața românească şi se vrea şi chiar și eficientă.
„Adrian Ţuţuianu a discutat cu ambasadorul Canadei despre operaţionalizarea brigăzii multinaţionale din România"." Adrian Ţuţuianu a evaluat situaţia terenului de la Muzeul Aviaţiei destinat construcţiei de locuinţe pentru militari". „Adrian Ţuţuianu: România salută anunţul preşedintelui Trump privind suplimentarea trupelor americane în Afganistan". Ca atare, zilnic, când deschizi televizorul, îl vezi peTutuianu, dai drumul radioului, auzi de Ţuţuianu, deschizi computerul, iar îl găseşti pe Ţuţuianu.
Practic, nu mai poţi să deschizi nicio conservă sau să dai drumul aragazului de teamă să nu îţi apară iar Ţuţuianu. Ţuţuianu este peste tot, mai ceva decât Ceaușescu. Ca urmare a a acestei campanii agresive de imagine, există riscul ca Armata Română să se indentifice cu acest personaj controversat numit Ţuţuianu, al cărui trecut este desprins dintr-un film cu gangsteri, ceea ce este foarte grav. Actualul ministru al Apărării, este cel care în urmă cu câțiva ani era fugărit prin Târgovişte de nişte băieţi certaţi cu legea. Ţuţuianu este cel care se deschidea la prohab ca să vadă doamnele de lângă Turnul Chindiei cât de dotat este ţăranul de la Malu cu Flori ajuns şmecher la Târgoviște şi boss de Capitală! Însă, ceea ce se ştie mai puţin despre Adrian Ţuţuianu este faptul că atâta timp cât a copilărit la Malu cu Flori, adică până prin clasa a opta, tot timpul îi curgea nasul, că deh, şi acum îl are cât a lui Pinochio.
Ca atare, sătenii din Malu cu Flori l-au botezat Mucălea, Dacă întrebi în comună de Adrian Ţuţuianu, mulţi habar nu au cine e, dar dacă întrebi de Mucălea, toată lumea ştie cine este. După alegerile din decembrie 2016, Mucâlea de Dâmbovița a ajuns senator şi chiar preşedinte al Comisiei SRI. Dar Mucălea, ajuns locotenentul lui Dragnea, vrea să fie şi mai mare şi mai tare. Aşa că Dragnea l-a înfipt pe Mucălea în fruntea Ministerului Apărării Naţionale.
Militarii de carieră au fost sideraţi de această numire. Ofensă mai mare la adresa Armatei Române prin impunerea ca ministru al apărării a lui Ţuţuianu nu a existat în ţara noastră nciodată. Mareşalul Ion Antonescu spunea că „Armata este ultima carte pe care o joacă o Naţiune", iar ceea ce se întâmplă azi în dă dreptate. Nu degeaba militarii adevăraţi, nu cei făcuţi genenrli la apelul bocancilor, spun că „Îmi este teamă de o armată de 100 de oi conduse de un leu, decât de o armată de 100 de lei, condusă de o oaie. Aşa că, Armata Română cu Mucalea Ţuţuianu la butoane a ajuns la vorbele lui Murphy: „Dacă nu poţi să uimeşti lumea cu inteligenţa ta, zăpăceşte-i pe toţi cu tâmpeniile tale!"
Ion Teleanu
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...