Momentul suspendării lui Klaus Iohannis
Postat la: 03.07.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Timpul lui Klaus Iohannis se apropie de sfârșit. Majoritatea parlamentară nu mai are încotro. Trebuie să apere Constituția. Și, în consecință, trebuie să îl suspende pe Klaus Iohannis. Această operațiune este iminentă. Cu exepția situației în care, pe ultima sută de metri, președintele o revocă pe șefa DNA. Sau Kovesi demisionează. Dar care e momentul?
Îmi este cu neputiință să nu fac o corelație între această uriașă provocare, generată de necesitatea supendării președintelui Klaus Iohannis, pentru că nu respectă deciziile Curții Constiționale, și sesiunea extraordinară convocată de majoritatea parlamentară în intervalul 2-19 al acestei luni. Cred că adevăratul motiv al acestei sesiuni extraordinare este crearea premizelor în vederea suspendării. Iar agenda legislativă este doar pretextul. Afirm acest lucru cunoscând și modul de operare al liderilor majorității.
Să urmărim evoluția în această logică. Este cât se poate de clar că PSD plus ALDE nu mai pot aștepta fără să se facă de râs. În fiecare săptămână, președintele persiflează majoritatea parlamentară și îi ia peste picior pe toți cei care îndrăznesc să invoce decizia imperativă și care trebuia pusă imediat în aplicare a Curții Constituționale a României, prin care se solicită revocarea șefei DNA. Președintele Klaus Iohannis citește la nesfârșit motivarea CCR, afirmă că încă nu a înțeles-o, că mai are nevoie să o aprofundeze și se amuză pe seama nervozității din ce în ce mai mari a opozanților săi. Dacă lucrurile continuă așa, majoritatea se fragilizează. Mai grav este însă că președintele României oferă un exemplu rău întregii populații. Conform acestuia, nu este obligatoriu să respecți o decizie CCR, care are putere de lege, și nu este obligatoriu nici măcar să respecți Constituția. Chiar dacă ai jurat să o faci. Dacă majoritatea parlamentară rămâne în expectativă, ea devine complice moral și politic a unui asemenea mod de abordare. Dacă ceilalți urmează exemplul președintelui, România riscă să fie aruncată în haos. De aceea, vrea, nu vrea și indiferent de orice fel de calcul politicianist, majoritatea parlamentară nu mai poate să aștepte și trebuie să ia singura măsură constituțională pe care o poate lua. Suspendarea președintelui. Urmată, pentru că așa prevede Constituția, de declanșarea în termen de o lună a referendumului de demitere.
Nu intru în detaliul celor două proceduri. Nu e momentul potrivit acum. În schimb, dezvolt tema pe care m-am propus-o. Ca să se poată ajunge la suspendare, este nevoie ca Parlamentul să fie convocat. Și mobilizat astfel încât să voteze pentru suspendare jumătate plus unu din numărul total de senatori și deputați. Ca să se întâmple așa ceva, vacanța parlamentară trebuie întreruptă. Și a fost întreruptă prin convocarea sesiunii extraordinare, sub pretextul accelerării procesului legislativ.
De ce accelerarea procesului legislativ este doar un simplu pretext? Pentru că oricând ar fi posibil, dacă Birouirile Permanente ar dori acest lucru. Le reamintesc cititorilor un lucru grav pe care l-am mai semnalat de câteva ori. Și anume că Parlamentul României este lovit de dolce farniente. În moalele capului. Și de mai mulți ani. Se lucrează efectiv, în total, doar opt ore pe săptămână. Restul e poveste. Pe care o pot oricând detalia și argumenta. Prin urmare, există suficent loc în sesiunile normale pentru ca morișca legislativă să duduie. Pentru asta nu este nevoie de o sesiune extraodinară. În schimb, dacă în plină vacanță parlamentară îți propriu să-l suspenzi pe președinte, atunci ai nevoie de cvorum și, deci, ești obligat să convoci Parlamentul într-o sesiune extraordinară.
Există și un al doilea argument pe care e bine să îl avem în vedere. În mod normal, vacanța parlamentară se suprapune peste momentul optim al suspendării. Revenirea din vacanța parlamentară, care se produce în luna septembrie, s-ar suprapune peste un alt moment cheie, cel al referndumului pentru demitere. Dar nu este vorba doar de un moment. Organizarea referendumului pentru demitere presupune un mare efort al partidelor, dar și a parlamentarilor, care se bucură în teritoriu de credibilitate și influență. Este vorba de o veritabilă campanie electorală, care trebuie atent organizată. Pentru că odată declanșată suspendarea, majoritatea parlamentară nu poate să-și permită riscul de a pierde partida la referendumul de demitere. De fapt, asta și urmărește Klaus Iohannis, îndemnat și împins chiar să intre în acest scenariu de consultații săi politici. Se bazează pe faptul că majoritatea se încordează să-l suspende, dar nu va transpira pentru finalizarea acestei proceduri, prin obținerea numărului necesar de voturi la refernedumul de demitere. Și, în acest fel, Klaus Iohannis va ieși întărit din întreaga afacere, cu un electorat motivat, consolidat și antrenat. Va fi astfel numai bun de start în campania prezidențială pentru un al doilea mandat.
Așa că majoritatea parlamentară are nu una, ci două obligații. 1). Să-l suspende pe președinte pentru a apăra Constituția. 2). Să organizeze corespunzător referendumul de demitere, pentru a nu-i permite să revină pe cai mari în competiția politică.
Ceea ce înseamnă că în această sesiune extraordinară va fi finalizat primul moment, cel al suspendării, dar, în același timp, se va profita de ocazie în scopul accelerării procesului legislativ. Care, în mod obiectiv, va fi încetinit sau chiar blocat pe parcursul campaniei politice destinată organizării unui referendum câștigător pentru demiterea din funcția de președinte a lui Klaus Iohannis. Acționează așadar legea compensației.
Sorin Rosca Stanescu
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...