Ministrul Justiţiei l-a împuşcat în cap pe Procurorul general cu glonţul german Werner
Postat la: 29.10.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Tudorel Toader loveşte, de astă dată nimicitor şi penal, direct în tâmpla Procurorului general al României, Augustin Lazăr. Pe care cred că nici Iisus dacă ar veni şi i-ar rosti la căpătâi biblica poruncă: „Lazăre, ieşi afară", nu l-ar mai putea învia. Augustin al nostru ar rămâne tot înăuntru, ca un cadavru din acela mort. Ba încă om vedea, cred eu în curând şi ce-o să însemne acest „înăuntru", pentru că totul pute rău de tot a penal.
Cu stilul său ticăit, ministrul de Justiţie a detonat ieri, cu o simplitate de călău care atunci vede victima pentru prima oară în viaţa lui: „În dosarul de cadidatură al actualului procuror general era o rezoluţie de clasare care privea preşedintele României în funcţie".
Pac! Şi Lazăr cade lat!
Restul punctelor din raportul de evaluare de către Tudorel Toader a celui care se află în fruntea Parchetului de pe lângă ÎCCJ nici nu mai contează decât pentru specialişti. Că dosarul de candidatură nu este complet, că Lazăr a făcut declaraţii politice, aproape că nu mai interesează. Toate celelalte abateri menţionate în cele douăzeci de puncte, sunt nimic pe lângă această gravă, extrem de gravă afirmaţie. Afirmaţie cât se poate de adevărată, pentru că este susţinută de documente oficiale.
Ce caută o astfel de hârtie, în dosar? De ce a pus-o Lazăr acolo? Acesta a fost unul dintre argumentele forte ale activităţii lui profesionale? Că a disjuns şi apoi închis un dosar al lui Johannis, pe atunci primar al Sibiului, în calitate de şef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba, cea care avea competenţă să-l cerceteze pe primarul de la Sibiu şi camarila lui?
Să nu ne repezim şi să-l credităm pe Augustin Lazăr că a fost de bună credinţă, iar documentul, a cărui prezenţă în dosarul de candidat nu şi-o explică nimeni este esenţial pentru a-i proba profesionalismul. Dacă Lazăr a închis corect dosarul lui Johannis, dacă acesta nu era vinovat de nimic, asta înseamnă că cineva a încercat să folosească Justiţia pentru a-i bloca fostului primar de Sibiu drumul către Cotroceni. Ca să înţelegem mai bine, să luăm un exemplu din PNL, partid din care şi Johannis făcea atunci parte. Măscăriciul Ludovic Orban. A anunţat că vrea să candideze la primăria Bucureştilor. Imediat i s-a deschis dosar penal. Asta l-a împiedicat să mai candideze. Mult după ce s-au încheiat alegerile, Orban a fost achitat. Fapta de care era acuzat, nu există. Dar cursa pentru Primăria Generală a ratat-o. La fel se putea întâmpla şi cu Johannis. Fusese propus prim-ministru de către hibridul politic USL. Acum, candida la peşedinţie. Iar Lazăr nu s-a lăsat prins în acest joc şi, cu profesionalism, l-a blocat.
Am putea crede această variantă, numai dacă am fi tâmpiţi. Ceea ce nu este cazul. Nici cei mai fervenţi susţinători ai lui Johannis şi Lazăr nu au îndrăznit să avanseze o astfel de ipoteză, mai mult decât ridicolă.
Hai să fim şi serioşi. Şantaj. Trafic de influenţă, Cumpărare de influenţă. Şi încadrările penale pot continua. Asta a făcut cu adevărat Lazăr. I-a închis cu bună ştiinţă dosarul lui Johannis, iar când a venit vremea să fie numit un nou procuror general, i-a amintit. Astfel, în fruntea Ministerului Public a ajuns un infractor, ajutat şi de alţi infractori. De ce şi alţii? Foarte simplu. Dosarul de candidat al lui Lazăr, a trecut şi pe la CSM. Care nu s-a sesizat deloc nu numai că nu era complet, dar şi că în el există acest document exploziv. Din clipa aia Lazăr trebuia anchetat de secţia de procurori a CSM. Apoi, acelaşi dosar incomplet, dar cu hârtia magică în el, a ajuns pe masa ministrului de Justiţie de atunci, Raluca Prună. Dacă nu v-o amitiţi, este cea care lăsase Bruxelles-ul, îşi luase cu greu concediu fără plată că nu voiau ăia să o lase să vină în România, ca să ne fericească cu experienţa ei, iar acum îşi caută servici prin #Piaţa Victoriei. Precursoarea ţuicii, a semnat şi ea fără să clipească. A venit rândul lui Johannis. Ce să vezi, a semnat şi el. Şi uite aşa, Lazăr a ajuns ce-şi dorea. Cu dosar incomplet, dar cu o hârtie cât toate pilele din lume în el.
În final, aş pune o întrebare pe care nu a pus-o nimeni până acum: De ce, în acest răstimp, nu a fost subtilizată din dosar hârtia compromiţătoate. Glonţul care i-a permis lui Toader să-l împuşte direct în cap pe Lazăr? Cred că explicaţia este simplă. Ne-o dă Caragiale: "Mai trebuie s-aldată... La un caz iar... pac! la "Răsboiul".
Johannis anunţase că i-ar mai trebui, pentru a-şi întregi vacanţele, încă un mandat. Aşa că Agamiţă Lazăr nu trebuia să-i spună decât:" Ori coledzi, ori «Războiul», ma-nţeledzi".
Vă mai amintiţi de doi procurori care au fost acuzaţi de multe mişelii, pentru faptul că şi-au manifestat dorinţa de a candida la funcţiile de procuror general şi, respectiv procuror general adjunct în urmă cu câţiva ani, când s-au vacantat posturile? Era vorba despre procurorii Bălan şi Sâmpetru. Li s-au făcut dosare penale. Au fost apoi achitaţi.
Acum, împotriva lui Lazăr, de ce nu a început urmărirea penală? Mai ales că nu vorbim de suspiciuni rezonabile, ci de probe limpezi ca lumina zilei.
Sorin Ovidiu Balan
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...