Mineriada, pe linie moartă

Ceea ce s-a petrecut ieri la Înalta Curte de Casație și Justiție ne furnizează indicii cât se poate de temeinice în sensul că unul dintre cele mai importante dosare ale istoriei recente, cel al Mineriadei din 13-15 iunie 1990, urmează a fi tras pe linie moarte. Avocații numeroșilor inculpați pentru crimă împotriva umanității au solicitat - și se pare că au argumentele necesare - ca mega-dosarul, cuprinzând sute de volume, să fie retrimis la Parchet. Dacă se întâmplă asta după 30 de ani de investigații, atunci devine de înțeles de ce 80% dintre români nu mai au încredere în Justiție. De fapt, în procurori.

Mineriada din 13-15 iunie 1990 a teleportat România cu cel puțin zece ani în urmă. După entuziasmul stârnit în întreaga lume, entuziasm alimentat și de compasiunea pentru victimele din decembrie 1989, Mineriada a reprezentat un duș rece. Un șoc. Care, pe de-o parte, a traumatizat populația din România, demonstrându-i că socotelile cu Securitatea și cu vechiul regim nu au fost încheiate și, pe de altă parte, a pus în gardă civilizația occidentală asupra unor metehne profunde, nu numai ale noului sistem instaurat la putere, ci și ale societății. Pentru că nu trebuie să uităm sub nicio fomă - iar acest mega-dosar ar fi de natură să ne mențină memoria trează - că atunci, la Mineriadă, printr-o metodă tipic bolșevică, o masă de oameni a fost îndreptată, cu sprijinul noii poliții politice, împotriva unei alte mase de oameni. Și să nu care cumva să uităm că o parte semnificativă a cetățenilor Capitalei a pactizat cu hoardele dezlănțuite împortiva studenților, a dascălilor universitari, împotriva partidelor, sindicatelor și presei.

A fost o lecție a istoriei, care trebuie să primească o contra-lecție, nu numai din partea analiștilor și istoricilor, dar și din partea Justiției. Despărțirea de trecut nu se poate face doar prin angajamente. Uneori este necesară nu numai judecata istoriei, ci și judecata făcută în instanță.

Dacă acest mega-dosar al Mineriadei, la care au lucrat procurorii timp de aproape 30 de ani, va fi retrimis de instanță pentru continuarea cercetărilor, atunci ne vom afla în fața a două ipoteze mari și late. 1). Instanța de la Înalta Curte a făcut un pact cu diavolul și încearcă pur și simplu să le mai dea o gură de oxigen inculpaților, care sunt și unii dintre cei mai importanți actori ai istoriei recente, în frunte cu Ion Iliescu sau 2). Din nou procurorii au dat dovada precarității pregătirii lor în aceast complicată și importantă meserie. În oricare dintre aceste scenarii ne-am plasa, dacă dosarul este retrimis la Parchet, România se găsește din nou într-o situație extrem de delicată. Ca să nu spun scandaloasă. În fața propriilor concetățeni. Dintre care câteva milioane au părăsit această țară, exodul fiind declanșat chiar de către Mineriada din 1990. Dar și în fața întregii lumi civilizate, care refuză să înțeleagă cum este posibil ca atrocitățile petrecute atunci să nu fie sancționate, într-un stat care se pretinde a funcționa în respect față de Justiție.

Acest mega-proces a debutat cu câteva scene care, dacă nu ar fi încărcate de dramatism, ar putea fi doar patetice sau chiar comice. Asta în raport cu gravitate provocării la care este supusă instanța de la Înalta Curte.

Înainte de a se decide că pronunțarea asupra solicitării avocaților va avea loc pe 10 aprilie, în sala de judecată au existat câteva scene, al căror protagonist a fost faimosul #Rezist sau #Agresiv, cum vreți să-i spuneți, Marian Moroșanu, zis Ceaușescu. Acesta este și el unul dintre simbolurile Mineriadei din 13-15 iunie 1990. După ce, în 22 decembrie, a fost prima persoană care a dat în lături poarta de intrare în Comitetul Central, în timpul Mineriadei a fost bătut cumplit și desfigurat de către hoardele dezlănțuite. De atunci, are un defect de vorbire de care a profitat imitându-l aproape la perfecție pe Nicolae Ceaușescu. De unde și porecla pe care a primit-o.

Ei bine, Marian Moroșanu, zis Ceaușescu, a ascultat stupefiat în sala de judecată cum un domn, Peter Petre, fostul comandant al trupelor de Securitate de la Măgurele - infernul în care au fost trimiși tinerii reținuți la Mineriadă - a relatat cum i s-ar fi plâns procurorului de atunci, doamna Oana Schmidt Hăineală, că Măgurele ar fi fost transformat într-un lagăr de detenție. Iar replica doamnei Hăineală ar fi fost de un cinsim nemaipomenit: „Vedeți-vă de treabă, că aici altcineva decide". Iar Peter Petre și-a văzut de treabă. Și, după cum relatează, speriat să nu fie el însuși supus unei grave condamnări, a declarat că „cei care au venit la Măgurele au fost primiți bine, li s-a dat mâncare, carne de porc, de pui, de vită". „I-am primit bine, ne-am comportat civilizat cu ei". Această afirmație l-a determinat pe Marian Moroșanu să-și iasă din pepeni. A reproșat instanței că trage de timp de luni de zile. Cât privește declarațile lui Peter Petre, Moroșanu, zis Ceaușescu, a explodat. „Să aveți parte și să mâncați voi toată viața mâncarea pe care ne-ați dat-o voi la Măgurele, afirmând că ne-ați tratat ca într-un hotel de cinci stele". Apoi a relatat fără a mai putea fi oprit de judecător, cum au fost tinerii tratați în realitate la Măgurele. Cu pumni în ficat, în plămâni, în plex și în față. Au fost puși să-și bea sângele, ca să nu murdărească cimentul. În paranteză fie spus, în 1990, eu însumi am publicat în România Liberă un lung serial intitulat „Infernul de la Măgurele", cu mărturii cutremurătoare ale tratamentului la care au fost victimele supuse în această unitate a Securității.

Exasperat, judecătorul a dat afară din sală gălăgioasa victimă a Mineriadei, urmând să o audieze mai târziu. Marian Moroșanu, zis Ceaușescu, s-a dus glonț la Cotroceni, unde s-a întâlnit cu un consilier al președintelui Klaus Iohannis. Căruia s-a plâns de modul în care decurge dezbaterea din sala de judecată. Între timp, președintele instanței l-a convocat în sală, dar Moroșanu era de negăsit. În mod straniu, a așteptat peste o oră până când acesta a apărut. Să fi fost informat în acest sens de la Cotroceni?

M-am oprit asupra acestor detalii, poate neesențiale într-un proces de o asemenea anvergură, pur și simplu pentru a-l face pe cititor să înțeleagă sub ce auspicii debutează o cauză, în raport cu care mai întâi procurorii și apoi magistrații pot trece sau pot rata examenul de maturitate. Până una alta, cum arătam mai sus, 80% dintre români nu au încredere în Justiție, pentru că, înainte de toate, nu au încredere în procurori.

Sorin Rosca Stanescu