Mesajul Patriarhului Daniel si piatra grea a pandemiei

Postat la: 04.05.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Mesajul Patriarhului Daniel si piatra grea a pandemiei

Pe data de 3 mai 2020, BOR le-a pomenit și omagiat pe femeile mironosițe. După încheierea liturghiei de la catedrala patriarhală, transmisă în direct de Trinitas TV, liturghie care a inclus și predica ierarhului care a condus serviciul religios, același post a difuzat o predică suplimentară a Prea Fericitului Părinte Patriarh.

Rostită într-un decor neutru și auster, aceasta a sugerat, prin chiar atipicitatea contextului, că este vorba despre un mesaj cu totul special. De aceea l-am cercetat cu grijă. Fraza centrală a mesajului patriarhal mi s-a părut a fi următoarea: „PENTRU JERTFELNICIA MIRONOSIȚELOR ACTUALE, DOMNUL POATE PRĂVĂLI PIATRA GREA A PANDEMIEI DE LA UȘA CASEI NOASTRE."

Această frază trebuie decriptată. „Femeile mironosițe" (purtătoare de mir) sunt cele care, pe când ucenicii stăteau ascunși de frică în casa încuiată, au avut curajul de a merge la mormântul în care fusese așezat trupul lui Isus după răstignire, pentru a-și face datoria față de regulile religiei lor, manifestându-și astfel, în același timp, credința și iubirea față de cel îngropat. De aceea ele au fost primele cărora li s-a vestit Învierea.

„Mironosițele actuale" sunt cei care, asemenea mironosițelor de altădată, își mărturisesc cu curaj credința, sfidând restricții și atacuri ateiste, și, în plus, sunt gata să se jertfească pentru ea. O jertfă care, se înțelege din spusele Părintelui Patriarh, este condiția pentru ca „Domnul să prăvălească piatra grea a pandemiei".

„Casa noastră" (nu „casele noastre"), în rostirea înaltului prelat nu poate fi decât „casa Domnului", „casa credinței noastre", „casa comunității noastre", biserica. Este o casă comună, și nu suma locuințelor individuale. Iar pandemia care a ferecat-o și astfel a transformat-o în mormânt, lipsind de libertate, totodată, și trupul și sufletul, poate fi învinsă prin jertfă și credință.

Nu am cum ști dacă Patriarhul a gândit chiar așa sau dacă Dumnezeu a pus în gura sa asemenea idei. Îmi este limpede, însă, că acesta este înțelesul mesajului său. Nu vă temeți să puneți credința la poarta bisericii voastre și să dați la o parte piatra care a trasnsformat-o în mormânt, căci numai așa veți învinge pandemia! Foarte interesant mesaj! El trebuie luat în considerare și la judecata de acum și la cea de apoi.

Adrian Severin

loading...
PUTETI CITI SI...