Marele eșec al proiectului Uniunii Europene

Unul dintre examenele dure pe care le are de trecut Uniunea Europeană este răspunsul la uriașa provocare a migrației. Sunt 3,5 milioane de refugiați de război, toate cazuri umanitare, care intenționează să părăsească teritoriul mai puțin ospitalier al Turciei, stat NATO, dar nu și stat al Uniunii Europene, pentru a se deplasa spre Vest. Țintele finale sunt statele prospere din Uniunea Europeană. Ceea ce noi numim „nucleul dur". Numai că nucleul dur încearcă să abată viitura. Către statele de la periferia comunității. Solidaritatea este instantaneu pulverizată. Iar umanitatea, trădată. Egoismul e rege.

Niciunul dintre războaiele acestui secol, războaie care au generat uriașe mase de refugiați, nu a fost declanșat de vreun stat din Balcani sau din Europa Centrală și de Est. Niciunul dintre milionalele de refugiați nu și-a pus traista în băț și a plecat în bejanie, din motive care țin de interesele egoiste ale unor state ca Grecia, Bulgaria, România sau Ungaria. Niciunul dintre statele enumerate nu a profitat până la un punct de mâna ieftină de lucru furnizată de acești migranți, pentru a-și asigura propriul succes economic, după care a spus „halt, de ajuns, noi nu mai primim migranți, să primească alții". Și iată că acum tocmai aceste state sunt cele aflate în prima linie și într-un moment cu totul și cu totul special, a unui asalt fără precedent în materie de migrație.

Sunt 3,5 milioane de năpăstuiți ai sorții, refugiați în urma unor războaie în special din Siria, din Afganistan și din Irak și locați în prezent în Turcia, pe teritoriul singurului stat care s-a arătat dispus să-i primească într-un număr atât de mare. Dar Turcia singură nu poate rezista acestui uriaș val de oameni năpăstuiți, care și-au pierdut întreg avutul. Oameni apărați de toate legile internaționale, pentru că sunt refugiați de război. Persoane cărora, conform acestei legislații internaționale cu caracter umanitar, niciun stat nu le poate refuza dreptul de azil. Nu Turcia este responsabilă pentru acest exod. Sau, în orice caz, nu doar Turcia. Întrucât ținta acestor milioane de nefericiți este Uniunea Europeană, responsabilă de soarta lor, ne place sau nu ne place, este această comunitate. Turcia este membru NATO, dar nu e membru UE. Acum este momentul să încercăm un răspuns la câteva întrebări cheie. 1). De ce Turcia a decis să-și deschidă granițele, declanșând exodul către Uniunea Europeană a 3,5 milioane de persoane? 2). Care este responsabilitatea statelor din nucleul dur UE, a Europei primei viteze, și care este responsabilitatea statelor considerate a se afla la periferia UE și funcționând cu o altă viteză? 3). De ce Germania doamnei Angela Merkel, care a dat în trecut tonul acestui exod, tace și se face că plouă? Să o luăm pe rând.

Pentru a-și asigura liniștea, Uniunea Europeană la inițiativa Germaniei, care, fiind cea mai prosperă țară din Uniunea Europeană, este și principala țintă a migrației, i-a promis Turciei, printr-un angajament ferm, o consistentă susținere financiară, pentru ca aceasta să poată face față valurilor de migranți și să le poată asigura acestora condiții minime de viață, menținându-i pe cât posibil în interiorul granițelor. Transformarea Turciei într-o țară de azil pentru milioane de refugiați este o operațiune extrem de costisitoare, dar care presupune nu numai cheltuirea de către țara gazdă a unor sume uriașe de bani, ci și eforturi la fel de mari în plan logistic. Dar Berlinul nu s-a ținut de cuvânt. Și, urmând exemplul Berlinului, nici alte state prospere din Uniunea Europeană nu au înțeles să facă sacrificile financiare necesare pentru ca Turcia lui Erdogan, un lider din ce în ce mai blamat de UE în ultimii ani, să poată face față acestei uriașe provocări. Nu numai că Europa nu s-a ținut de cuvânt față de Turcia în această chestiune a migranților. Europa de Vest a lucrat pervers. Când a avut nevoie de migranți, în urmă cu mai mulți ani, doamna Angela Merkel și-a deschis larg brațele și a primit, e drept, selectiv, valuri succesive de oameni - se pare că s-a ajuns la un milion de persoane - cu care și-a acoperit deficitul de forță de muncă. După care Berlinul a închis robinetul. Și a așteptat ca celelalte milioane de refugiați, unii rude ale celor care astăzi sunt mână de lucru ieftină în Germania, să fie stopați în Turcia. În al doilea rând, e bine să ne reamintim că Turcia face parte dintre cei mai vechi candidați la Uniunea Europeană, statutul de membru al acesteia fiind mereu și mereu, sub diferite pretexte, amânat. De cele mai multe ori, din rațiuni egoiste. Intrarea Turciei în Uniunea Europeană ar putea modifica dramatic, din perspectiva axei Berlin-Paris, raporturile interne de putere. Și atunci, sub pretextul că Turcia nu ar îndeplini standardele minime, dar și sub pretextul că aceasta este o țară majoritar musulmană, Ankara a fost în mod consecvent ținută în afara spațiului UE. Dar în permanență momită cu această perspectivă. În urmă cu câțiva ani, a existat un complot politico-militar împotriva lui Erdogan iar despre lovitura de stat preconizată serviciile europene de informații, la fel ca și serviciile secrete ale Statelor Unite, au fost informate în detaliu. Dar niciunul dintre oficialii statelor aliate NATO ale Turciei nu l-au avertizat pe Erdogan că urma să aibă loc o lovitură de stat, iar acesta urma să fie asasinat. Dimpotrivă. Invocând așa zisul set de valori ale lumii occidentale, în mod insistent și nu suficient de discret, s-a încercat, în paralel, și un fel de revoluție îndreptată împotriva liderului turc. Erdogan a fost salvat practic de un telefon primit de la Putin. Care l-a avertizat asupra modului în care se derula lovitura de stat și i-a prezentat și detaliile necesare pentru ca acesta să poată, în ceasul al 12-lea, să facă față acestei provocări majore. Și cu toate acestea Erdogan a rămas un partener NATO relativ consecvent și loial și iată, zilele trecute, a intrat într-un conflict deschis cu Moscova, care din păcate deschide un nou front în războiul sirian. Statele Unite au declarat fără prea multe ezitări că susțin Turcia în acest conflict, în timp ce Uniunea Europeană, condusă ferm de Merkel, asistată de Macron, ezită să-i acorde Turciei susținerea necesară. Care, să fim bine înțeleși, este mai mult de ordin moral.

Ei bine, tocmai acest complex de politici duplicitare, perfide chiar, ale nucleului dur din Uniunea Europeană, sunt cele care, în final, l-au determinat pe Erdogan să accepte ca valuri succesive de migranți să părăseasc teritoriul Turciei, pentru a se îndrepta spre Europa.

Și ce face Europa în al 12-lea ceas? Ce face Europa împărățită de cancelarul Merkel? Decide, cruciți-vă, să-și deplaseze reprezentanții la frontiera balcanică, pentru a găsi soluții de stopare sau de diminuare relativ pașnică a acestui asalt. De fapt, dacă citim printre rânduri, vom observa că Germania intenționează ca, treptat, migranții să fie descărcați pe teritoriul statelor din Sud-Estul Uniunii Europene. Dar cine cunoaște cât de cât situația știe că, sub acest asalt, Grecia se sufocă. Sunt insule din Grecia cu zece mii de locuitori care, în perioada de vârf turistic, mai pot primi 20-30 de mii de persoane, dar care în acest moment sunt invadate de 60-70 de mii de migranți. Grecii se luptă eroic să facă față acestei provocări, dar prea mult nu mai pot rezista. Vine rândul Bulgariei. Va veni cu certitudine și rândul României. Apoi provocarea va merge mai departe spre Ungaria.

Când grupuri mici de persoane încearcă să ia cu asalt o frontieră de stat, granițele pot fi cât de cât securizate. Când se depășește o masă critică, nu mai e nimic de făcut. Vasele nu pot fi scufundate de către grăniceri iar zecile, sutele, milioanele de familii cu copii mici nu pot fi exterminate, sub pretextul că își caută un refugiu legitim. Și perfect legitimat de normele internaționale.

Un joc ambiguu, la fel de prost, a făcut și face și România. Conform Constituției, este strict interzisă primirea pe teritoriul României a unor grupuri compacte de persoane. România, conform Legii Fundamentale, nu poate accepta decât refugiați luați individual. Inițial, președintele Klaus Iohannis a declarat ferm și pe bună drepate că România nu poate accepta cote de refugiați. A plecat la Bruxelles cu această declarație pe buze și s-a întors cu decizia luată. În sens contrar. Așa cum i-a cerut principalul lui protector, doamna Merkel. În paranteză fie spus, este la fel cu ceea ce s-a întâmplat zilele trecute, când nucleul dur al Uniunii Europene, introducând o chichiță într-un regulament, le-a creat o gaura de peste 6 miliarde de euro transportatorilor români, beneficiarii fiind transportatorii din nucleul dur UE.

Cu asemenea politici egoiste, duplicitare, de tip imperialist, mascate sub forma unui aparent consens și a unei false coeziuni, proiectul Uniunii Europene nu poate căpăta consistență. Dimpotrivă. Mai devreme sau mai târziu se va dezintegra. Refuz să mai intru pe moment în detalii, pentru că această provocare este de fapt mult mai complexă decât am descris-o eu mai sus. Încercați singuri să puneți în ecuație și efectele epidemiei de coronavirus, care se poate transforma în pandemie, și să anticipați cum va putea fi amplificat acest fenomen prin pătrunderea pe teritoriul european a unor grupuri din ce în ce mai consistente de migranți. Iar în acest amestec exploziv mai introduceți și criza economică mondială, care este declanșată în mod implacabil. Iar la sfârșit întrebați-vă ce mai rămâne din marele proiect european.

Sorin Rosca Stanescu