Maior și Coldea au spionat Armata Română

Dumitru Iliescu, fost șef al Serviciului de Protecție și Pază, lansează cu subiect și predicat o acuzație năucitoare la adresa tandemului Maior-Coldea. Cei doi au decis și au și reușit în acest sens monitorizarea complexă a ofițerilor cu cele mai înalte funcții în Armată. Începând cu șeful Statului Major General și continuând cu șefii statelor majore ale categoriilor de forțe armate. În ce scop au făcut asta? Cum au procedat? Ce s-a întâmplat cu informațiile obținute? De unde până unde SRI a dobândit o asemenea putere, încât să țină Armata Română la respect? Cine i-a asigurat spatele?

Sunt toate acestea doar câteva dintre numeroasele întrebări pe care, în mod obligatoriu, societatea românească trebuie să și le pună în momentul în care află o asemenea grozăvie. De la bun început, pentru a înțelege ineditul, amploarea și periculozitatea acestei operații, față de care toate celelalte pălesc, e bine să avem în vedere faptul că Armata Română are mecanisme proprii de monitorizare a ofițerilor săi, la fel cum a dezvoltat și cuvenitele mecanisme de spionaj militar. Și asta nu este întâmplător. Este inadmisibil ca alte instituții, interne sau externe, să identifice vulnerabilitățile pe care le-ar putea avea unii ofițeri ai Armatei Române. Pentru că automat le-ar putea și exploata. Într-un asemenea scenariu, armata noastră ar fi în genunchi. Indiferent de nivelul de dotare și de instruire. Și așa a fost mereu. Pentru că așa este logic să fie.

Într-o bună zi însă, tandemul George Maior-Florian Coldea, căruia i s-a urcat la cap uriașa forță de care dispunea instituția pe care el pretinde că o conducea cu onoare, a luat dramatica decizie de a monitoriza nu numai toate celelalte instituții ale statului român, ci și Armata. O decizie de-a dreptul criminală. Pentru a pune la punct un asemenea mecanism de supraveghere în masă și în mod complex a tuturor ofițerilor cu funcții înalte, efortul logistic și financiar a fost uriaș. Este limpede că printre miile de mandate de interceptare pe siguranță națională, există un număr semnificativ dedicat ofițerilor Armatei Române. Asta dacă nu care cumva, în acest scenariu, SRI a interceptat brutal, fără niciun mandat. Ceea ce nu prea cred. Aceste mandate trebuiau semnate de cineva. De un judecător responsabil. Pe ele trebuia să scrie un motiv. Și motivul nu putea fi altul decât că toți ofițerii superiori ai Armatei Române constituie un pericol grav în raport cu siguranța națională a statului pe care au jurat să-l apere. Cineva extrem de puternic trebuia să le ordone judecătorilor să-și pună semnătura pe aceste mandate, pentru că altfel nimeni nu ar fi acceptat așa ceva. Ori Maior și Coldea i-au avut la degetul mic pe acești judecători semnatari de mandate de siguranță națională, ori altcineva și mai puternic a pus la cale această operație.

Ne putem apoi imagina cum zeci de mii de ore de interceptare audio și de supraveghere video au trecut prin fitrul unui număr semnificativ de lucrători SRI, plătiți la greu din bani publici. Cum aceștia au văzut și au auzit lucruri și informații care constituie secrete ale Armatei Române, legate de întreg sistemul de apărare și de cooperare cu aliații noștri. Cum nu există oameni perfecți, Serviciul Român de Informații a putut întocmi un amplu tablou al tuturor vulnerabilităților ofițerilor și ofițereselor noastre. Inclusiv un tablou al vieții personale, intime a acestora.

Cui au folosit aceste informații? Ce poate răspunde instituția condusă astăzi de Eduard Hellvig, la o întrebare simplă? Se regăsesc în vreun fel toate aceste informații strânse despre ofițerii Armatei Române în dosare de contraspionaj sau contraterorism, care, în cele din urmă, au fost anchetate și judecate? Dacă răspunsul este cumva negativ, dacă nu avem mii sau măcar sute de condamnări pentru spionaj sau terorism în rândul ofițerilor Armatei Române, atunci asta înseamnă că SRI i-a monitorizat într-un alt scop. Ce altceva ar fi putut face SRI cu informațiile obținute?

Generalul Dumitru Iliescu vorbește în acest caz pe pagina sa de Facebook despre trădare de țară. Despre înaltă trădare. De care s-ar face vinovați George Maior și Florian Coldea. Înseamnă, nici mai mult nici mai puțin, că toate aceste informații, rezultate din monitorizarea în masă a ofițerilor Armatei Române, au ajuns pe mâna unei puteri străine. Că această putere este aliata României sau nu, are mai puțină importanță. Actul de trădare există și într-o situație și în cealaltă.
Nu-mi iese din cap, urmărind de ani de zile achizițiile pe care le face Armata Română, faptul că ofițeri superiori extrem de bine pregătiți în domeniile lor de activitate au acceptat fără să clipească ca resursele și așa puține de care dispune oștirea noastră să fie utilizate de multe ori într-un mod cel puțin imbecil. Cum să cumperi avioane F16 de la portughezi, care s-au săturat până peste cap de ele, după ce în prealabil aeronavele zăcuseră ani de zile în cimitirul de avioane din deșertul Nevada, în loc să achiziționezi aeronave multirol direct de pe linile de asamblare, știut fiind faptul că numai astfel statul român ar putea beneficia de procedura offset? Adică de întoarcere a banilor sub formă de investiții în industria de Apărare a țării? Cum să achiziționezi o flotilă de drone de mâna a doua sub aspect tehnologic, pe care să nu le utilizezi tu, Armată Română, ci să le pui la dispoziția unei alte armate, care le folosește în eforturile comune, în condițiile în care totuși noi suportăm și costurile și mentenanța? Cum să cumperi rachete Patriot, o tehnologie de acum 35 de ani, depășită cu toate upgradările făcute între timp, și care sunt cu 30% mai scumpe decât bateriile nou-nouțe de rachete de interceptare de ultimă generație? În paranteză fie spus, zilele trecute presa americană a relatat pe larg despre dezastrul înregistrat de armata saudită, care nu numai că nu s-a putut apăra cu aceste rachete Patriot, dar a și suferit întrucât, în mod ciudat, unele proiectile... s-au întors acasă, lovind propriile obiective. Iar lista aceasta amețitoare de eșecuri parcă deliberate în politica de achiziții poate continua.

De aceea, nu pot să nu mă gândesc dacă nu care cumva ofițerii Armatei Române, pe categorii de arme astfel achiziționate, nu au fost reduși la tăcere tocmai în baza vunerabilităților identificate de SRI la ordinul tandemului Maior-Coldea.

Domnul Claudiu Manda are treabă până peste cap la Comisia de supraveghere a activității SRI. Care se transformă, vrând-nevrând, într-o comisie de specialiști în arheologie. După ce a fost el însuși monitorizat în mod sistematic și complex, sub pretextul monitorizării doamnei Olguța Vasilescu, iată, Manda trebuie să scoată din dulapul cu schelete și aceste uluitoare probe vizând o operațiune de îngenunchiere a Armatei Române. De către exponenții „statului vertical".

Sorin Rosca Stănescu