Mai poate ocupa domnul Tudorel Toader funcția de Ministru al Justiției?
Postat la: 05.11.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Din punctul meu de vedere, nu. Mi-am exprimat încă de la început opinia, nu pentru a evita suspansul, ci pentru a se înțelege, încă de la început, nemulțumirea mea față de prestația acestui domn pe care l-am creditat mereu cu încrederea mea.
Mai mult, fiind convins nu doar de faptul că este un intelectual rasat, dar și un foarte bun profesionist al dreptului, îndeplinindu-și cu succes, în opinia mea, atât sarcinile ca profesor universitar, cât și ca fost judecător al Curții Constituționale, l-am apărat mereu, cu prilejul oricărei dezbateri purtate atât în fața camerelor de luat vederi, cât și în privat. Ultima dată l-am apărat cu convingere pe domnul Tudorel Toader exact acum o săptămână, luni, 29.10.2018, cu prilejul dezbaterilor din platoul Realitatea TV, în cadrul emisiunii „Jocuri de Putere", emisiune moderată de „incendiarul" (în sens pozitiv) Rareș Bogdan. Am făcut-o deoarece și atunci eram convins de faptul că are dreptate și apreciam „dibăcia" cu care și-a calculat următoarele mutări.
Din păcate, nu doar pentru domnul Toader și pentru mine, dar mai ales pentru întreaga țară, ceea ce a urmat zilei de luni, 29.10.2018, a demonstrat faptul că domnul Ministru al Justiției „a jucat la cacealma" și a indus în eroare în mod deliberat opinia publică. Deși acum încearcă să „o scalde", disculpându-se că nu a confundat niciodată cei doi domni Lazăr, este indubitabil faptul că a început prin a crea impresia că actualul Procuror General al României ar fi semnat / confirmat Ordonanța de clasare din 18.09.2014, Ordonanță care îl viza în mod direct pe actualul Președinte al României, domnul Klaus Iohannis ! Ulterior, în fața dovezilor că un anume procuror Lazăr a semnat Ordonanța, dar nu Augustin, ci Cristian A. Lazăr, Ministrul Justiției s-a repliat rapid și a menționat, pe lângă faptul că nu a încurcat procurorii, faptul că Ordonanța de clasare, indiferent de cine era semnată, nu avea ce să caute la mapa profesională a domnului Augustin Lazăr cu prilejul evaluării acestuia de către Președintele României, înaintea semnării Decretului de numire în funcția de Procuror General al României.
Am fost și sunt în continuare de acord cu acest aspect, fiind evident faptul că existența unei astfel de ordonanțe, în mapa profesională a domnului Augustin Lazăr, la acel moment, echivala cu un șantaj la președinte. Luni, 29.10.2018, domnul Ministru al Justiției a spus răspicat faptul că a doua zi va publica Ordonanța buclucașă. Profitând de faptul că a avut o zi încărcată, pe finalul zile de marți a afirmat public, în fața camerelor de luat vederi că va publica a doua zi dimineața, la prima oră, mult așteptata Ordonanță.
Miercuri, surprize, surprize ... nu numai că la prima oră nu a publicat Ordonanța, dar ce a urmat m-a determinat să regret faptul că l-am apărat mereu considerându-l un profesionist desăvârșit : a solicitat avizul CSM pentru a publica Ordonanța, deși a promis în repetate rânduri că o va publica, fără a lua în calcul vreun aviz de la CSM sau de la vreo altă instituție. Acest lucru mi-a demonstrat faptul că domnul Ministru al Justiției a acționat exclusiv politic, desconsiderând factorul juridic, lucru nepermis unui om care, deși a fost numit politic, ocupă funcția de Ministru al Justiției într-o țară membră a Uniunii Europene și a N.A.T.O..
Oare domnul Tudorel Toader nu s-a gândit înainte de a promite faptul că va publica Ordonanța, că dosarul care îl viza pe domnul Klaus Iohannis, neajungând în fața instanțelor de judecată, nu a devenit public?!? Oare domnul Tudorel Toader nu s-a gândit înainte de a promite faptul că va publica Ordonanța, că poate suporta anumite consecințe legale dacă va publica, pur și simplu, Ordonanța care a stârnit atâtea dezbateri ?!? A fost nevoie ca cineva „să-l tragă de mânecă" pentru a-i aduce la cunoștință anumite dispoziții legale incidente ?
Deoarece afirmațiile nedovedite ale domnului Tudorel Toader au vulnerabilizat două funcții importante în Statul Român, atât pe cea de Procuror General, cât, mai ales, pe cea de Președinte al României, consider că Ministrul Justiției ar trebui să-și prezinte demisia de onoare. Chiar dacă moțiunea simplă la adresa sa a fost respinsă și chiar dacă nu-și va prezenta demisia de onoare, Ministrul Justiției ar trebui imediat demis deoarece nu mai poate rămâne în funcție după ce a inoculat (fără a dovedi) ideea că Președintele României i-a mulțumit domnului Augustin Lazăr prin semnarea Decretului de numire în funcția de Procuror General, pentru faptul că a putut candida la funcția de Președinte al Republicii, fără a fi „penal".
Este evident pentru toată lumea faptul că, dacă nu ar fi primit Ordonanța de clasare la data de 18.09.2014, domnul Klaus Iohannis nu mai putea folosi retorica „penalilor" în campania electorală care a început două zile mai târziu, respectiv la data de 20.09.2014. Existența Ordonanței de clasare semnată de către procurorul Cristian A. Lazăr nu poate constitui o problemă. Problema apare doar dacă cineva s-a gândit să-i reamintească domnului Klaus Iohannis acest aspect prin „strecurarea" Ordonanței în mapa profesională a domnului Augustin Lazăr, creând impresia că Președintele se revanșează pentru obținerea Ordonanței de clasare, prin semnarea Decretului de numire a domnului Augustin Lazăr în funcția de Procuror General.
Florin Constantin Durgheu
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...