Klaus Iohannis, șantaj la CCR

Am aflat. Președintele Klaus Iohannis încearcă în aceste zile din răsputeri să găsească o cale pentru a-și acoperi minciuna. A mințit opinia publică, internă și externă, referitor la ultima decizie a Curții Constituționale.

A afirmat că aceasta a stabilit că doamna Dăncilă are obligația să solicite o aprobare a Parlamentului pentru noua formulă guvernamentală. Dar în minuta CCR difuzată oficial de această instituție nu se regăsește această obligație. Și astfel Klaus Iohannis a fost prins lansând o minciună pe seama uneia dintre cele mai importante instituții ale statului. Minciuna de acest fel este penală. Și, cumva, Iohannis trebuie să scape. Așadar, el recurge la șantaj.

Nu este pentru prima dată. S-a mai întâmplat și în alte situații, și sub președinția lui Klaus Iohannis și sub alte președinții, ca judecătorii Curții Constituționale să se afle sub presiune și chiar sub șantaj exercitat de la cel mai înalt nivel. Asemenea situații au fost devoalate în trecut. Fără a produce însă consecințe. Așa cum ar trebui să se întâmple în orice democrație, care pretinde că funcționează sub auspiciile unui stat de drept. Istoria, în absența cuvenitelor sancțiuni, se repetă. Chiar acum.

Greu ar putea fi imaginată o altă situație în care un președinte de stat să fie prins mai rău decât acum pe picior greșit. Ieri am pus față în față un document oficial, minuta ultimei decizii a Curții Constituționale a României, cu afirmațiile lui Klaus Iohannis. Și a rezultat cât se poate de limpede, pentru toți cei care nu suferă de orbul găinii, că președintele Klaus Iohannis a dezinformat opinia publică. Am arătat de ce și am arătat cum. Ceea ce nu am precizat ieri era o informație pe care nu o cunoșteam la data redactării și difuzării analizei mele.

Care este această informație? La scurt timp după ce a făcut scurta sa declarație referitoare la decizia Curții Constituționale, exprimându-și satisfacția pentru un fapt inexistent atribuit acestei instituții, Klaus Iohannis a înțeles că se află într-o gravă eroare. Care are consecințe negative asupra imaginii sale și a instituției pe care o conduce. Că s-a decredibilizat și decredibilizează Președinția, afirmând un neadevăr atât de flagrant cum este pretinsa decizie a Curții Constituționale, prin care în mod obligatoriu premierul Viorica Dăncilă este trimis în Parlament. Un fapt de necontestat este că în minută o asemenea decizie CCR nu există. Nici măcar nu e sugerată. Și este, cel puțin teoretic, exclus ca o minută CCR, care reprezintă chintesența deciziei acestei importante instituții, într-o problemă cardinală legată de criza politică pe care o traversează statul nostru, să eludeze o parte importantă a deciziei CCR. Dar este tocmai calea de scăpare pe care a identificat-o Klaus Iohannis, după ce a propagat în opinia publică imensa miniciună.

Ce l-a determinat pe președinte să mintă? Ne putem imagina două scenarii. 1). Președintele a confundat realitatea cu ceea ce își dorește domnia sa. Și a atribuit pur și simlu ceea ce își dorește Curții Constituționale. După care și-a dat singur dreptate. 2). Președintele nu a citit minuta CCR difuzată sub forma unui comunicat oficial spre știința întregii opinii publice și s-a lăsat pe mâna consilierilor săi. Iar aceștia l-au asigurat că este în ordine să iasă cu o declarație tip alba-neagra. În oricare dintre cele două capcane a căzut Klaus Iohannis, acum el încearcă, dând din mâini și din picioare, să iasă. Dacă se poate, cu fața curată. Iar singura soluția pe care a identificat-o împreună cu colaboratorii săi apropiați este să pună o presiune infernală pe judecătorii Curții Constituționale. Pentru a obține ce? Klaus Iohannis încearcă din răsputeri să-și repare uriașa greșeală forțând o confirmare a motivării Curții Constituționale cu minciuna lansată de el în spațiul public. Cu alte cuvinte, înalții magistrați ar urma să scrie în motivare ceea ce nu au scris în minută. Iar ceea ce nu au scris în minută, nu au scris pentru că nu au decis. În minută nu scrie că premierul are obligația să se prezinte în fața plenului Parlamentuui, solicitându-i un vot de încredere. Nu scrie pentru că judecătorii Curții Consittuționale nu au decis acest lucru. Dacă s-ar fi luat o asemenea decizie, era elementar și obligatoriu ca ea să fie consemnată într-o minută, în care s-a făcut referire la nenumărate alte teme, multe dintre ele relativ minore ca importanță și prea puțin interesante pentru opinia publică.

În trecut, presiunile care s-au făcut asupra unor judecători ai Curții Constituționale și care au deturnat unele decizii, au fost devoalate. Cetățenii au aflat de existența lor, chiar dacă politicienii vinovați, și mă gândesc în primul rând la Traian Băsescu și la Klaus Iohannis, nu au fost sancționați. Cum își imagina cineva că de această dată o manevră de un asemenea tip va putea rămâne nedescoperită?

Poate există cititori care se îndoiesc de veridicitatea grozăviei pe care o descriu. Și îi înțeleg. Dar le recomand să mai aibă puțină răbdare. Să vedem împreună, în momentul în care va fi publicată în Monitorul Oficial, cum va arăta motivarea Curții Constituționale. Dacă ea va cuprinde ceea ce minuta nu a cuprins, dar a afirmat în schimb Klaus Iohannis în declarația sa de miercuri, atunci vom avea dovada fărădelegii. Și vom ști că președintele Klaus Iohannis, în mod direct sau prin interpuși, a șantajat judecători CCR.

Vor exista unii avocați din oficiu ai președintelui Klaus Iohannis, care îl vor apăra și vor spune că el nu și-a exercitat niciun șantaj împotriva CCR. Și că pur și simplu a știut și a comunicat opiniei publice o informație reală, omisă însă de judecătoriii CCR din minuta dată publicității. Iar acestă informație nu era una oarecare. Ea vizează în mod direct o criză politică de amploare, care se poate încheia sau se poate perpetua. Dacă se încheie, este în avantajul Guvernului Dăncilă. Dacă se perpetuează, este în avantajul lui Klaus Iohannis. Și în avantajul PNL. Acestor avocați ai diavolului le adresez însă în avans o întrebare de bun simț. Dacă Președinția este curată, dacă domnul Klaus Iohannis nu și-a vârât coada în interiorul Curții Constituționale, cum ar putea el să știe că, vezi Doamne, CCR ar fi omis dintr-o regretabilă eroare să introducă un dispozitiv atât de important al deciziei în minuta publicată, dar în schimb urmează ca în motivarea încă neredactată și nepublicată să prevadă că premierul este obligat să se prezinte în fața Parlamentului pentru a solicita un vot de încredere? După cum se poate lesne observa, nici această posibilă linie de apărare a președintelui nu rezistă în fața unui simplu raționament de logică formală.

Sorin Rosca Stanescu