Klaus a dat, Iohannis a luat
Postat la: 28.02.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
Statul român a făcut o bună afacere. A dat din proprietatea sa un mare număr de proprietăți imobiliare și a devenit chiriaș. Cetățenii acestei țări plătesc, acum, chirii uriașe pentru ceea ce aveau de drept. De cealaltă parte, Klaus Iohannis a dat un tun uriaș.
În calitate de președinte al Forumului German, a solicitat imobile la care nu avea dreptul. Iar pentru o parte din ele, în calitate de primar al orașului Sibiu, a fost de acord cu înstrăinarea. Cu alte cuvinte, Klaus a cerut, Iohannis a primit. Această prestidigitație nu poate rămâne așa. Vor exista urmări. Altele decât faptul că domnul Klaus Iohannis a primit drept recompensă Crucea de Fier pentru merite față de statul german și susținere pentru a fi ales în fruntea statului român. Pentru a nu exista nicio confuzie, precizez că aceste comentarii nu se referă la celelalte afaceri imobiliare ale domnului Klaus Iohannis, respectiv la cele 6-7 case din centrul Sibiului care se prăbușesc ca un castel de nisip. Acelea reprezintă, cum spune bunul român, un mizilic. Sau, cum spune bunul evreu, un gheșeft. Nesemnificativ în raport cu subiectul de față.
De câtva timp, eu și colegii de la Cotidianul, mai recent, iar economistul Radu Golban mai demult, facem fel de fel de demersuri jurnalistice pentru a demonta una dintre cele mai oribile afaceri postdecembriste. Se spune - nu am spus-o eu, ci un fost ministru de Finanțe - că ar fi vorba de 8.600 de imobile, răspândite pe întreaga suprafață a țării. Adunate la un loc, ele ar reprezenta un oraș mediu al României. Un întreg oraș. Poate că, în realitate, sunt mai multe imobile pierdute prin această inginerie de către statul român. Sau poate sunt mai puține. Specialiștii ne vor lămuri. Se mai spune că, odată cedate aceste imobile, al căror proprietar a fost statul român, chiriile pe care același stat trebuie să le plătească în prezent s-ar ridica la 800 de milioane de euro pe an. Această sumă rezultă dintr-un calcul uzual de 5% la chirii din valoare totală, care a fost estimată la ceva între 15 și 18 miliarde de euro. Poate că și această sumă este, în realitate, mai mică. Sau poate este mai mare. În momentul în care autoritățile statului român vor trebui să facă publică întreaga operațiune, explicând ce a dat, cui a dat și de ce a dat și în baza căror legi și documente a dat, vom cunoaște realitatea în detaliu. Până atunci, însă, avem câteva informații certe.
Pentru a mă face mai bine înțeles, voi recapitula pe scurt faptele. Înaintea Primului Război Mondial și înainte că România să cadă sub influența nefastă a Berlinului, existau proprietăți deținute de bisericile având drept enoriași germanici stabiliți pe teritoriul României de-a lungul secolelor, compuse din locaşuri de cult, precum și alte imobile cu alte destinații. Existau, de asemenea, proprietăți ale Grupului Etnic German, o asociație care urma să devină nazistă și să alimenteze SS-ul cu nu mai puțin de 80.000 de membri. Existau, de asemenea, proprietăți ale orașelor cu populație de limba germană donate, în trecut, de oameni bogați și cu suflet ales. În fine, în zonele locuite de sași și mai ales în Ardeal, existau și proprietăți evreiești. Mai existau și proprietăți ale statului român pe care generalul Antonescu era dispus să le jertfească pe altarul prieteniei cu Hilter. Acesta a fost punctul de plecare. Ce a urmat?
Conform politicii lui Hitler, toate populațiile vorbitoare de limbi germanice stabilite în România au fost, în mod artificial, asimilate populației germane. Instrumentul utilizat a fost organizația pe care am pomenit-o, respectiv Grupul Etnic German. Într-un entuziasm frenetic și fără ca istoricii să fi găsit vreo dovadă că s-ar fi exercitat presiuni, bisericile unor enoriași vorbitori de limba germană și-au donat toate proprietățile, exceptând locașurile de cult și casele parohiale, Grupului Etnic German, care a devenit, în scurt timp, o organizație tipic nazistă. Acest Grup Etnic German a înghițit pe nemestecate, "la viteza", și proprietăți, cum este Muzeul Brukenthal de exemplu sau chiar palatul care adăpostește astăzi sediul Forumului German, care reprezentau donații ale unor etnici germani extrem de bogați către orașul Sibiu. Adică în beneficiul tuturor locuitorilor. Cu precizarea că, în cel de-al doilea caz, a fost creată chiar o fundație căreia i s-au adăugat numeroase alte proprietăți și venituri în beneficiul tuturor pensionarilor care fuseseră funcționari publici în Sibiu, fără deosebire de naționalitate și reprezentând, din momentul donației, toate generațiile care urmau să vină. Practic, fiecare pensionar, și în trecut, și astăzi, și mâine, ar fi urmat să primească o pensie suplimentară din partea acestei fundații.
Mai există două categorii de bunuri tot imobiliare care, în mod abuziv, au intrat în proprietatea Grupului Etnic German, devenit organizație nazistă. Imobile date de regimul antonescian ca un semn de prietenie față de aliatul german, dar și imobile care au aparținut familiilor de evrei ostracizați și chiar eliminați de naziști. Din câte se aude, această ultimă categorie ar fi fost despăgubită, după război, de către statul român printr-o sumă mare de bani vărsată în conturile statului Israel. Dacă este așa sau nu, urmează să se pronunțe, și au tot dreptul, organizațiile evreiești. Această avere imobiliară fabuloasă, la capătul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost confiscată de către statul român. Confiscarea nu a reprezentat în niciun caz un abuz. Ea a fost făcut în baza unui decret semnat de Regele Mihai, ca o consecință firească a Convenției de Armistițiu semnată de marile puteri, care a decis declararea Grupului Etnic German drept o organizație fascistă, scoaterea ei în afara legii și confiscarea tuturor bunurilor. Ulterior, ar fi trebuit, și se pare că așa s-a întâmplat, deși nu avem încă probe certe, ca familiile de evrei să fie despăgubite direct sau indirect, iar ceea ce a reprezentat averea unor fundații care nu aveau nicio legătură cu fascismul și care nu își cedaseră bunurile din entuziasm față de Hitler, să fie scoase din acest patrimoniu al statului și să își reia statutul juridic anterior. La fel în ceea ce privește toate cazurile de donații în beneficiul unor comunități, cum este, de pildă, Muzeul Brukenthal.
Statul comunist a lăsat această situație încurcată. După decembrie 1989, era cât se poate de firesc ca populația de limba germană rămasă în România, mult diminuată, să poată să se organizeze într-o asociație. Astfel s-a format Forumul Democrat German care, cea mai mare perioadă a timpului, a fost condus de către domnul Klaus Iohannis, care, în câteva rânduri, a devenit și primar al Sibiului, iar, în final, președinte al României. Problema cardinală care a apărut este că atât Forumul Democrat German, cât și domnul Klaus Iohannis au dobândit, treptat, o dublă personalitate. Forumul Democrat German s-a dedublat în momentul în care a început demersurile juridice, la Sibiu, profitând de precaritatea justiției de acolo și de complicitatea unei judecătoare pentru a fi recunoscut drept urmaș al organizației criminale Grupul Etnic German. Acest lucru s-a întâmplat cu știința și chiar din inițiativa lui Klaus Iohannis. Care sub nicio formă nu poate pretinde că nu cunoaște istoria reală a perioadei tulburi care a precedat și a însoțit cel de-al Doilea Război Mondial. Practic, o judecătoare iresponsabilă, din prostie sau din rea intenție, a stabilit această ascendență și această descendență în raport cu o organizație criminală.
În continuare, în România, a avut loc un demers politic în forță, atât în plan intern, cât și în plan extern, pentru acapararea de către Forumul German a tuturor bunurilor confiscate, pe bună dreptate și în baza Convenție de Armistițiu și a unui decret al Regelui Mihai, de către statul român. În 2012, a venit în România doamna Angela Merkel, puternicul cancelar al Germaniei, hegemonul Europei, cum îi spune Trump, care a bătut cu pumnul în masă și a bătut din picior pentru ca statul român să își cedeze proprietățile imobiliare Forumului German. Ca urmaș legitim al fostei organizații naziste. A existat și un demers intern, făcut direct de către Klaus Iohannis, în calitate de primar al Sibiului și președinte al Forumului German, în sensul susținerii coaliției aflate la guvernare în schimbul acestor proprietăți imobiliare.
Cum, necum, dar foarte repede, va trebui să știm cum un număr uriaș de imobile a fost pierdut din proprietatea statului român. Cu această ocazie s-a petrecut a doua serie de ilegalități - nu știm încă exact cum, dar vom afla. Observând cât de uriaș este acest fond imobiliar cedat de statul român și cât de mare este costul ingineriei juridice, Forumul German a reușit să disimuleze, cu complicitatea unor înalți funcționari ai statului român, o mare parte a proprietăților în patrimoniul celor patru biserici ale populației vorbitoare de limba germană. Evident, după ce Forumul însuși a preluat o halcă. În acest fel, de pildă, maternitatea din Brașov, recent modernizată pe cheltuiala cetățeanului român, a fost, în câteva secunde, cedată, Ministerul Sănătății devenind chiriaș. Cetățeanul român plătește o chirie consistentă. Exemple de acest fel sunt nenumărate. Sunt spitale, sunt școli, sunt grădinițe, sunt muzee, sunt școli profesionale, sunt biblioteci pe tot cuprinsul României aflate în această situație dramatică.
Se spune, pe bună dreptate, că prost și rău nu este cel ce cere. Prost și rău este cel care dă. Am putea aplica această înțelepciune și acestei mizerii, dacă nu am identifica, și la un cap și la celălalt, același personaj. Domnul Klaus Iohannis, în calitate de președinte al Forumului Democrat German, a cerut. Exceptând faptul că s-a erijat, beneficiid de o hotărâre judecatorească pe care a cerut-o, în urmaș al unei organizații criminale, el avea dreptul să ceară orice. Chiar și luna de pe cer. Autoritățile statului român, însă, nu aveau nicio obligație să îi dea lui Iohannis luna de pe cer. Numai că, atenție mare, într-o parte, Iohannis a cerut și, în cealaltă parte, Iohannis a dat. Pentru că, oameni buni, în ceea ce privește proprietățile din Sibiu, unde Iohannis era primar și proprietar era primăria, același Iohannis, în calitate de primar, a dat fix ceea ce tot Iohannis solicitase în calitate de președinte al Forumului German. Dacă asta e sau nu o treabă penală, va hotărî justiția. Dar este sigur o afacere murdară. Și profund imorală. Ce Dumnezeu ne facem, domnule Klaus Iohannis, dacă nu cu corupția funcționarului public, în orice caz cu integritatea acestuia? Asta pentru a nu mai discuta despre abuzul în serviciu, pe de o parte, prin acțiune și, pe de altă parte, prin inacțiune, pentru că niciun om cu capul pe umeri nu știe dacă a fost sau nu dezincriminat.
Sorin Rosca Stanescu
-
Hai să vă povestesc cum văd eu fact-checkingul
În istorie se numește critica izvoarelor, internă și externă, se studiază la cursul de științe auxiliare ale istoriei (h ...
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...