Jubileul de platină!
Postat la: 02.06.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Azi, începe Jubileul de platină al Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și a Irlandei de Nord. Acesta va fi probabil cel mai grandios eveniment al deceniului.
Englezii știu să facă spectacol. Au în sânge măreția imperială. Pot face și din lipsa scenică a Reginei (având 96 de ani, apare rar în spațiul public) un regal. Papparazi au fotografiat-o când se întorcea de la reședința sa de la Balmoral din Scoția. Nimeni în lume nu-și iubește atât de mult șeful statului. Prin încrederea în Coroană, englezii își ritualizează de fapt măreția imperială. Jubileul de platină e pregătit, demult, în cele mai mici detalii.
De departe, evenimentul cel mai așteptat de public va fi "Trooping the Colour," ceremonia militară prin care regimente ale armatelor britanice și ale Commonwealth-ului defilează în onoarea Reginei. Tradiția datează din secolul al XVII-lea, deși rădăcinile sunt mult mai vechi. Pe câmpul de luptă, culorile unui regiment sau steagurile erau folosite ca simboluri.
Să ne mai întrebăm de ce Regina Elisabeta a II-a s-a distins mereu prin culorile vii, dar stridente, cărora inepții le zic țipătoare? Pentru că o suverană trebuie să se distingă în mulțime. O regină nu e un președinte. Cum nicicând un președinte nu va fi iubit, adulat și visat precum un purtător de coroană. Aici, abstractul republican pălește față de măreția unui cap încoronat. Ați auzit să i se spună unui șef de stat, din vreo republică oarecare, că are o ținută măiestuoasă? Că are purtări suverane? Sau că are o statură nobilă? Nicicând.
Comuniunea dintre Regină și poporul britanic este exemplară, chiar din progresista Canadă, până la Antipozi, trecând prin eterna Indie, recunoștiința supușilor e o recunoaștere a Monarhiei. Ținuta Reginei a fost mereu comentată. Încoronarea Elisabetei a lI-a a ținut planeta cu sufletul la gură. A fost primul eveniment mondializat de către televiziune. În șaptezeci de ani de domnie, a fost una dintre cele mai fotografiate femei din istorie. Vestimentația ei s-a perfecționat în timp. Astfel a devenit un model în societate. A învățat lumea ce înseamnă să te îmbraci ca o regină.
Viața ei a fost ecranizată în The Crown, probabil cel mai vizionat film de pe Netflix, culmea, un post progresist, care încearcă să schimbe ritualurile sociale și să enclavizeze onoarea, tradiția și bunul simț. Veșmintele ei n-au fost trendy, ci îndrăznețe, simbolice și rafinate. A devenit faimoasă prin rochiile ei stridente, prin asortările paradisiace, tocul jos și pălării galante. Cât despre poșetuța ei cu mistere, a moștenit-o pe străbunică.
Am întrebat-o odată pe Regina Ana ce poartă în gentuță. Mi-a mărturisit că scotch-ul său nelipsit și pachetul de Marlboro. Provine dintr-o familie de mari fumători. Tatăl ei, Regele George, a murit de cancer la plămâni. Niciodată dinastia n-a participat la campanii neomarxiste, gen "antifumat." Normalitatea le-a dat măreție, nu vulnerabilitate. Purtările elegante, distincție și loialitate.
În timpul Jubileului de platină al Reginei Elisabeta a II-a, care marchează 70 de ani de la domnie, chipul monarhului britanic este purtat cu fală de tineri pe tricourile „Team Queen," farfurii comemorative îi prezintă imaginea iconică, iar steagurile decorează străzile și accentuează solemnitatea. Pe celebrele pietre antice de la Stonehenge sunt proiectate fotografii din diferite perioade ale vieței Suveranei.
Organizația English Heritage s-a ocupat cu decorarea cu laser. Acțiunea a împărțit părerile pe rețelele de socializare. Unii au calificat tributul drept „frumos," în timp ce alții s-au amuzat. „Pietrele Stonehenge arată acum ca o colecție de brichete comemorative," a scris un utilizator, în timp ce un altul a numit acțiunea drept „complet nepotrivită," conform BBC.
Monarh de la vârsta de 25 de ani, Elisabeta a II-a a fost "slujită" de 14 prim-miniștri și s-a întâlnit cu 13 președinți ai SUA, în lunga ei domnie. În cei șaptezeci de ani a salvat Imperiul Britanic de la prăbușire și a evitat cu mare rafinament ascensiunea progresismului în epoca globalizării. A evitat cu măiestrie ca dramele familiei regale să modifice traiectoria istorică a Monarhiei britanice. Șaptezeci de ani de domnie reprezintă un triumf al vieții și al demnității unui serv al patriilor reunite sub același drapel.
Dar ce se va întâmpla după momentul transmiterii mesajului codat: „London Bridge is down"? Nu vreau să dezvălui semnificația acestuia. Pentru mine, Regina Elisabeta a II-a a fost mai mult decât verișoara Regelui Mihai. Am visat să ajung pe Wembley la o finală de Cupă a Angliei. Un lord englez a vrut să-mi împlinească visul: dar costa 8.000 de Lire sterline, biletul la tribuna oficială, la doi pași de suverană. Mi-a fost jenă să-i cer să plătească atât de mult, pentru visul meu de-a fredona, împreună cu o sută de mii de suporteri, "God Save the Queen."
Uneori, visele rămân vise. Marea frământare e dacă permanența din Windsor s-ar putea clătina, după plecarea Reginei sau lumea se va răsturna și vom asista la sfârșitul dogmatic al lumii de azi? ‘Om trăi și ‘om vedea.
Marius Ghilezan
-
Hai să vă povestesc cum văd eu fact-checkingul
În istorie se numește critica izvoarelor, internă și externă, se studiază la cursul de științe auxiliare ale istoriei (h ...
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...