Iohannis și famiglia blestemată

În mai, chiar înainte de alegeri, la apogeul campaniei electorale, Iohannis anunță că îi va sărbători sau îi va comemora, nu e prea clar, pe cei care au fost victimele evenimentelor din decembrie '89. Când a avut loc o revoluție sau o lovitură de stat. Nici asta nu e prea clar.

Pe de altă parte, vom avea o vizită istorică a Papei Francisc, care îi va beatifica la începutul lui iunie la Blaj pe șapte episcopi martiri greco-catolici, victime ale regimului totalitar. În fine, ies la iveală acum și legăturile dintre vechea și noua Securitate, încrengăturile acestei instituții în politica la vârf, iar urmele duc până în proximitatea lui Klaus Iohannis. Sau chiar până la el însuși. Vă voi oferi în cele ce urmează detalii uluitoare.

Până când vom vedea în ce fel încearcă Klaus Iohannis să confiște în interes electoral amintirea victimelor evenimentelor din decembrie 1989, e relevant să punem cap la cap câteva informații certe. Doina Cornea, care a fost unul dintre cei mai importanți opozanți ai regimului comunist, hăituită și maltratată de Securitate, arestată și cu tot felul de interdicții, a avut două dosare instrumentate de Securitate. Cel de-al doilea, despre care s-a vorbit foarte puțin, este deschis împotriva unui grup de greco-catolici care acționau în ilegalitate și din care făcea parte și cunoscuta protestatară de la Cluj. Și acum este momentul să ne concentrăm asupra acestui oraș și a modului în care Securitatea a acționat aici decenii la rând, până în zilele noastre.

Când facem conexiunile, fie și numai o parte dintre ele, intuim sau chiar înțelegem care sunt legăturile lui Klaus Iohannis cu poliția politică mai veche sau mai nouă. În anii 80, atunci când Doina Cornea opunea o rezistență eroică regimului totalitar, din inima orașului Cluj, șeful miliției de acolo era nimeni altul decât „Vulpea". Virgil Ardelean. Cel care l-a nășit la figurat și i-a fost unchi la propriu și îi mai este lui Dacian Cioloș. Aici apare prima coincidență. Cât timp Virgil Ardelean era șef al miliției, Dacian Cioloș, recrutat și mobilizat pentru a face stagiul militar la trupele de Securitate, a primit misiunea de a păzi casa Doinei Cornea. Ceea ce s-a și întâmplat. Doina Cornea nu trebuia să iasă din casă decât sub control, altfel era bătută cu bestialitate și nu avea voie să primească oaspeți, decât tot sub control. Dacian Cioloș a fost o piesă mai mică a unui dispozitiv infernal.

O piesă mai mare a fost Virgil Ardelean, mai târziu poreclit „Vulpea" și ajuns temutul șef al serviciului secret al Ministerului de Interne denumit și „Doi și-un sfert", calitate în care le-a „aranjat" un flagrant miniștrilor Remeș și Ioan Mureșan pe terasa unui restaurant, pentru a fi constituit faimosul dosar Caltaboșul, în urma căruia, prin înăturarea brutală a ministrului, Dacian Cioloș este plasat în locul acestuia la portofoliul Agriculturii sub președinția lui Traian Băsescu și în Guvernul condus de un alt clujean marionetă al încrengăturii securiste din capitala Ardealului, Emil Boc. În felul acesta Dacian Cioloș, un vlăstar verde al noii Securități, este plasat la vârf de vechea Securitate, pe orbita politicii de la Bucrești și, apoi, a politicii de la Bruxelles.

Dar nebunia abia începe. Ne uităm mai profund în conținutul de necontestat al unor documente care au ieșit la iveală și rămânem stupefiați contemplând o altă linie de descendență securistă. Tot în anii '80, șeful Securității din Cluj, cel care conducea toate anchetele împotriva Doinei Cornea, era un anume tovarăș Alexandrul A. Pereș, al cărui nume anterior era Șandor. El făcea parte din Securitate încă din 1951, an al apogeului celei mai sălbatice represiuni staliniste. Așadar acesta era șeful Securității, iar colaboratorul său apropiat era Virgil Adelean. Între timp, Alexandru A. Pereș s-a retras în tranșee, pentru că nu prea mai avea loc la suprafață după decembrie 1989, dar Virgil Ardelean a ieșit din nou la suprafață, ajungând șeful unei instituții de forță pe care a transformat-o pentru o vreme în cea mai temută poliție politică, atât de temută încât rivaliza cu SRI. Între timp apare în plin obiectiv al radarului, ca într-o veritabilă matrioșca, un nou Alexandru Pereș. Alexandru Pereș fiul.

Acest Alexandru Pereș, progenitură a temutului șef al Securității din Cluj este astăzi, ca să vezi, negociatorul alianței politice care se pune la cale între PNL și USR-PLUS. Din ce poziție? Din poziția de senator PNL. Hopa! De când a ajuns senator PNL acest al doilea Alexandru Pereș? Mergem în trecut și descoperim un fapt uluitor. Exact în momentul în care Alexandru Pereș tatăl era retras strategic din poziția de șef al Securității Cluj, fiul acestuia Alexandru Pereș junior, tot inginer agronom, ca și Cioloș, scotea capul și se înscria în plutonul de vârf al Frontului Salvării Naționale. După care s-a dus la PDL. Iar după PDL, cu PDL cu tot, s-a dus la PNL. A fost de șase ori membru al Parlamentului României, deputat și apoi senator, ajungând de două ori chestor și o dată chiar vicepreședinte al Senatului. Calitate în care securistul junior, care astăzi nu mai e junior deloc, a condus o ședință unică în istorie. Plenul Senatului, cu sala complet goală, cu trei persoane în prezidiu, la mijloc fiind el însuși și rostind și adresându-se la capătul acestei ședințe suprarealiste fotoliilor goale cărora le-a spus „Vă aștepăm mâine dimineața la 9.30, la declarații politice".

Numai că acest personaj, Alexandru Pereș, juniorul Securității, nu este atât de nătâng și atât de inofensiv cum pare. De aceea, deloc întâmplător, ca membru de vârf al famigliei, el transpiră azi făcând naveta de la un partid la altul, în scopul încheierii unei înțelegeri după europarlamentare între principalele două partide ale opoziției, obiectivul acestuia fiind ca opoziția să joace până în ultimul moment la două capete. Klaus Iohannis și Dacian Cioloș. Așa cum Securitatea a făcut întotdeauna în România, atunci când a fost vorba de alegerile prezidențiale.

Și acum atenție. Tot din aceeași zonă geografică, culturală ca să-i spunem așa, psihologică și chiar psihiatrică, mai provin trei personaje-cheie. George Maior, încă ambasadorul României la Washington, cel care a întors armele trădându-l pe Ponta și ajutându-l pe Klaus Iohannis să câștige alegerile, atunci când din nou sistemul a jucat la două capete, Florian Coldea, cel care a împins până la epuizare mai întâi carul triumfal al lui Traian Băsescu și apoi pe cel al lui Klaus Iohannis și Augustin Lazăr, protejatul lui Klaus Iohannis și al Laurei Codruța Kovesi, și ea din zonă, și ea vlăstar al Securității, un Augustin Lazăr care a devenit procuror general din torționar, după ce Codruța i-a tras cu brutalitate covorul de sub picioare lui Tiberiu Nițu, pentru a-i face loc unui om mai de încredere al sistemului. Augustin Lazăr, cel care la Aiud le-a făcut atât de mult rău deținuților politici.

Oameni buni, toate aceste personaje, pe care le-am descris succint, se pregătesc, în mod cinic, după un proiect al lui Klaus Iohannis, să aniverseze sau să comemoreze victimele evenimentelor din decembrie 1989, care sunt de fapt victimele lor. Și asta nu în decembrie, ci în luna mai, cu câteva zile înainte de alegeri și de vizita Papei Francisc, care îl va omagia cu certitudine pe Episcopul Ioan Robu, ani de zile anchetat, torturat și întemnițat de unitatea de Securitate din Ardeal destinată să distrugă nucleul de rezistență greco-catolic, aceeași unitate de sub umbrela lui Alexandru Pereș tatăl, care l-a întemnițat și torturat și pe părintele Matei Boilă timp de 17 ani, hăituindu-l în continuare până în decembrie 1989, și pe Doina Cornea, dar și pe surorile Coposu, cărora de asemenea le-a deschis dosare penale.

În epicentrul acestui cerc de personaje sinistre, cum-necum, se află Klaus Iohannis, care se simte se pare destul de confortabil cu acestă situație suprarealistă, dar totuși perfect reală, pe care am descris-o mai sus. Și tot acolo, în epicentru, începe să se mai vadă un personaj, care nu cred că se simte deloc confortabil. Noua stea liberală Rareș Bogdan, care vine tot de la Cluj, care cunoaște și evaluează corect și în întreaga sa grozăvie această famiglie, dar care în același timp s-a manifestat, ca ziarist cel puțin, în calitate de apărător al tuturor celor care au luptat în această țară pentru libertățile și pentru drepturile omului în general, dar și a comunității greco-catlicilor în special. Ce va face Rareș Bogdan în această situație?

Sorin Rosca Stanescu