Și dacă ministrul și-a fracturat dinadins discursul?
Postat la: 30.03.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
Toți analiștii s-au întrebat, miercuri, cum de a fost posibil ca domnul Tudorel Toader să explice 45 de minute, cu subiect și predicat, ce grozăvii au săvârșit șefii marilor parchete, iar în final, să lase pe toate lumea cu gura căscată cu o concluzie care nu avea nicio legătură cu conținutul. De ce această prăpastie între premise și verdict? Există o ipoteză neluată până acum în calcul, conform căreia ministrul Justiției și-a fracturat intenționat discursul, oferind astfel un multiplu semnal.
Un silogism înseamnă expunerea unor premise corecte, urmate de o concluzie susținută de respectivele premise. Domnul Tudorel Toader și-a dezvoltat premisele, cu lux de amănunte, într-o demonstrație imbatabilă. După care, într-un mod extrem de abrupt, a prezentat o concluzie care se bătea cap în cap cu premisele. Oare de ce? Nu ar fi fost oare mai simplă o expunere succintă, cu argumente mult mai blânde, lipsită de acuzații dure împotriva șefului DNA și a procurorului general, și apoi concluzia că aceștia trebuie schimbați? Mă frământă, și ar trebui să ne frământe pe toți, motivul pentru care a ales să procedeze așa cum a procedat. Opinia mea este că a încercat să ne transmită câteva semnale. Nouă și altora. Celor care au urechi să audă. De ce? Care sunt aceste semnale?
Revăzând întregul discurs, am acum convingerea că expunerea, cele 19 pagini, era finalizată cu două zile în urmă. Respectiv luni. În ziua în care se încheiau cele două săptămâni pe care le solicitase Tudorel Toader. Iar apoi a așteptat două zile. Pentru a așeza dinadins, peste respectiva demonstrație, o pălărie care nu i se potrivește deloc. Și precizând cu acest prilej că, în ciuda crimelor săvârșite, procurorii șefi nu trebuie schimbați din motive de oportunitate. Pentru a înțelege mai bine lucrurile, să ne reamintim că, în urmă cu circa două săptămâni, președintele Klaus Iohannis a afirmat că nu i se va cere revocarea celor doi procurori de către ministrul Justiției. Întrebat de un reporter de unde știe, președintele României a răspuns simplu: "Știu".
Am bănuit atunci existența unui blat. Între Klaus Iohannis și Liviu Dragnea. Pentru că, nu-i așa?, și Liviu Dragnea precizase că nu se impune demiterea procurorilor șefi după ce Curtea Constituțională consatase că aceștia încălcaseră grav Constituția. Iar mai târziu, nuanțând, același Liviu Dragnea ne-a spus că va susține concluziile ministrului Justiției, indiferent care vor fi acestea. Blatul presupus a fost întărit de vizita inopinată, la ministrul Justiție, a domnului Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite la București, al cărui mandat a stat sub semnul susținerii necondiționate a doamnei Laura Codruța Kovesi. Ei bine, eu aici cred că stă întreg chichirezul.
Este posibil și cât se poate de plauzibil ca domnul Tudorel Toader, fără să fi făcut cu nimeni vreun blat, să fi construit o argumentație beton - cele 19 pagini de text - care, în mod implacabil, să oblige la concluzia și măsura revocării celor doi procurori șefi. Mai este posibil ca, în ziua respectivă, adică luni, să se fi trezit pe cap cu domnul Hans Klemm, care, într-un fel sau altul, l-a determinat să își schimbe poziția. Anterior, același Hans Klemm a discutat și cu Liviu Dragnea și cu Klaus Iohannis. Aceștia știau ce știau. Dar, până în ziua de luni, domnul Tudorel Toader nu a fost pus la curent. De luni până miercuri, acesta o fi încercat să vadă în ce ape se scaldă Dragnea sau chiar Iohannis. Iar după ce a aflat, a cedat.
Și totuși a preferat să nu își schimbe deloc analiza. A lăsat-o așa cum e. Iar când a virat-o brusc, în concluzie, a vorbit despre oportunitate, în sensul că schimbarea nu este oportună. Oportunitatea se putea referi și la contextul politic sugerat mai sus, la care poate fi adăugată reacția previzibilă a opoziției deghizată în societate civilă. Lăsând premisele așa cum erau, peste care a pus moț o concluzie contrară, motivată de oportunitate, Tudorel Toader a evitat un nou conflict interinstituțional, a reușit totuși să spună adevăruri care până acum nu au mai fost spuse, și încă într-un mod extrem de apăsat, și l-a determinat pe președintele Klaus Iohannis ca, pentru prima dată, să recunoască public autoritatea ministrului Justiției asupra procurorilor. Nu este exclus, de aceea, ca aparenta victorie împotrivă sa să fie, de fapt, otrăvită.
Sorin Rosca Stanescu
-
Hai să vă povestesc cum văd eu fact-checkingul
În istorie se numește critica izvoarelor, internă și externă, se studiază la cursul de științe auxiliare ale istoriei (h ...
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...