Gabriel Sandu a fost pedepsit exemplar
Postat la: 05.12.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
A fost pedepsit exemplar pentru ca nimeni să nu mai îndrăznească în viitor să facă ce a făcut el. Și, probabil, pentru a i se închide și lui însuși gura. După ce fostul ministru al Comunicațiilor a făcut un denunț la Washington, adresat Procurorului General al Statelor Unite, care vizează înalți demnitari americani, Tribunalul din Ilfov a luat decizia, deloc întâmplător, de a-l mai ține după gratii cel puțin un an. Și, implicit, sub o strictă supraveghere.
Faimosul "culoar" a funcționat. Culoarul din Justiție. Așa cum l-a denumit Daniel Dragomir, unul dintre foștii șefi ai SRI. Spre deosebire de generalul Dumitru Dumbravă, care i-a spus "câmp tactic". La numai o zi după ce a devenit public faptul că fostul ministru al Comunicațiilor a făcut un denunț penal la Procurorul General al Statelor Unite împotriva a doi ambasadori americani în România și a două mega-societăți, legat de afacerea Microsoft și de presiunile exercitate pentru semnarea și virarea ilegală a zeci de milioane de euro, Tribunalul din Ilfov a luat o decizie fără precedent. A anulat sentința judecătorească prin care Gabriel Sandu urma să fie pus în libertate în baza deciziei comisiei de eliberări condiționate din penitenciar, din care întotdeauna face parte și un judecător de drepturi și libertăți, a răspuns pozitiv recursului formulat de procurorii DNA și a decis - asta este fără precedent - ca fostul ministru al Comunicațiilor să nu mai poată solicita punerea în libertate decât peste un an. Nici celui mai periculos criminal nu i s-a mai întâmplat așa ceva.
Gabriel Sandu ispășește o pedeapsă de trei ani pentru implicarea sa în afacerea Microsoft, iar atunci când a fost reținut de DNA a făcut public faptul că nu acceptă să devină țap ispășitor pentru toți demnitarii statului care au participat a jaful Microsoft. Ulterior a făcut plângeri și denunțuri penale, care există la DNA, dar nu au generat anchete, acestea trimițând, cu probele aferente, la Traian Băsescu, la Emil Boc, la conducătorii Microsoft, la Elena Udrea și - sau mai ales - la trei ambasadori aflați în România, doi dintre aceștia reprezentând Statele Unite. Gabriel Sandu susține și oferă în acest sens probe, aflate în posesia DNA, că toți aceștia au format un grup criminal organizat, care a fraudat zeci de milioane de euro. Întrucât autoritățile din România nu au reacționat și nu au verificat denunțurile sale, el s-a adresat atât Procurorului General al Statelor Unite cât și președintelui Donald Trump. Și iată, a fost pedepsit cu promtitudine.
Dincolo de drama unui om, care este aruncat după gratii și pedepsit chiar de sistemul pe care l-a slujit până la un punct și căruia i-a umplut buzunarele cu bani furați și care apoi s-a împotrivit continuării acestei fărădelegi, motiv pentru care se și află unde se află și dincolo de decizia luată ieri de un judecător de la Tribunalul lfov, în mod obligatoriu trebuie să observăm că sistemul ticăloșit continuă să funcționeze. Dacă lucrurile ar sta altfel, atunci cu certitudine astăzi Gabriel Sandu ar fi liber și, în libertate fiind, ar putea denunța pe toate posturile de televiziune uriașa fraudă denumită Microsoft și traficul de influență exercitat de trei ambasadori, doi ai Statelor Unite și unul al Austriei. Au fost instituții și persoane interesate să-i închidă cumva gura. Și să-l avertizeze să se oprească. Omerta a funcționat.
Dar asta înseamnă, nici mai mult nici mai puțin, că în ciuda deciziilor Curții Constituționale, în ciuda uriașului scandal generat de parteneriatul ilegal SRI-DNA, moșit de Traian Băsescu, în ciuda declarațiilor venite din toate părțile din interiorul aparatului de Justiție și de la vârful SRI că nu mai există un câmp tactic, că deciziile judecătorilor nu mai sunt influențate, că nu se mai dau sentințe politice, iată că totul a fost infirmat. Și încă la lumina zilei. În cazul lui Gabriel Sandu, câmpul tactic a funcționat la perfecție.
Sorin Rosca Stanescu
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...