Frica de asumare

Președintele Klaus Iohannis ezită să-și asume răspunderea. Se teme. Dovedește nu bărbăție, ci lașitate. Își dorește să fie în poză. Chiar în centrul ei. Dar asumarea răspunderii pentru măsuri dure de austeritate o lasă pe seama altora. Care urmează să devină țapii ispășitori. În timp ce Iohannis rămâne cu fotografia de lider național.

Pentru cine observă cu atenție jocurile politice care au fost puse la cale luni, prilejuite de ședința de urgență convocată la Cotroceni, sunt evidente două lucruri. Primul este că s-a luat decizia de principiu a aplicării relativ repede a unor măsuri dure de austeritate. Cu alte cuvinte, guvernanții pun foarfeca pe buget și taie o serie întreagă de cheltuieli, operațiune care în mod cert va afecta populația. Cel de-al doilea fapt care trebuie reținut vizează modalitatea. Spre deosebire de Traian Băsescu, care în 2009 a ieșit în față și și-a asumat cu un curaj de-a dreptul inconștient decizia amputării salariilor și pensiilor, președintele în funcție, respectiv Klaus Iohannis refuză să-și asume răspunderea. Tăierea de venituri, care inevitabil va stârni un val de ură, va fi operată cu oameni de sacrificiu. În capul listei va fi Florin Cîțu. Iar dacă e necesar următorul sacrificat este premierul Ludovic Orban. Asta în timp ce Klaus Iohannis rămâne ascuns după perdea.

Urmează una dintre cele mai grele rectificări bugetare din istoria recentă. Ajustările privind veniturile și cheltuielile statului reprezintă o operațiune obișnută, cât se poate de normală, care se face de două ori pe an. La un interval de șase luni, prognoza asupra veniturilor, care a stat la baza bugetului de stat, este confruntată cu realitatea. Veniturile realizate pot fi mai mari sau mai mici decât ceea ce s-a preconizat. Ajustarea prin rectificare se poate face în sus sau în jos. În plus, rămân o serie de bani de la ministerele care s-au dovedit incapabile să-și materializeze propriile proiecte. Acești bani trebuie redistribuiți către alte ministere sau instituții ale statului. De această dată însă, rectificarea este neobișnuită. Pentru a folosi un termen de comparație, voi spune că această rectificare, care va fi anunțată foarte curând, va semăna prin radicalismul ei cu cea din 2009. Este deci o rectificare de criză. Operată de un Guvern, care trebuie cumva să traverseze această criză economică declanșată de pandemie.

În acest an, sunt preconizate însă din punctul de vedere al bugetului cetățenilor, câteva măsuri care vin în contradicție flagrantă cu ceea ce se întâmplă la nivelul bugeului național. Bugetul național înregistrează pierderi uriașe. Primele pierderi au fost cauzate exclusiv de inconștiența ministrului Finanțelor Florin Cîțu, susținut activ la acest capitol de Ludovic Orban, în calitatea sa de premier și de Klaus Iohannis, în calitatea sa de președinte. Cum a deschis ministrul Finanțelor execuția bugetară din acest an? Mai întâi, a decis returnarea TVA-ului către toate societățile comerciale, fără niciun fel de control prealabil. Sub motiv că un asemenea control poate veni și ulterior. Când statul ar urma să recupereze de cele mai multe ori praful de pe tobă, în condițiile în care autoritățile fiscale descoperă că unele societăți comerciale nu îndeplineau condițiile de returnare. În al doilea rând, alte miliarde au zburat din visteria statului în momentul în care Florin Cîțu a decis, caz unic în analele comerciale, că trebuie să plătească în avans pentru o serie întreagă de instalații militare. Pe care România nu le-a văzut nici după șase luni de la plata uriașei facturi. Pentru a-și duce la capăt aceste trăsnăi, cărora li s-au adăugat multe altele, Florin Cîțu a recurs la împrumuturi uriașe, pentru care vom fi siliți să plătim ani de zile dobânzi. În acest moment nu se știe care este suma exactă angajată de ministrul Finanțelor în numele statului român și nici care a fost destinația banilor împrumutați. Din nou caz unic în istorie, toate demersurile Parlamentului de a-l chema pe Florin Cîțu și de a obține de la acesta cuvenitele explicații, au fost tratate cu refuz. Ceea ce este cel mai grav este că în mare parte aceste împrumuturi masive ale statului român s-au făcut de la bănci în schimbul unor certificate de trezorerie. Este evident că atunci când primesc o asemenea ofertă, băncile preferă să împrumute statul, astfel încât fondurile destinate creditării nu au mai ajuns la societățile comerciale, care aveau atâta nevoie de ele sau la cetățenii care intenționau să contracteze împrumuturi pentru diferite nevoi personale. Pur și simplu Florin Cîțu a absorbit acești bani de pe piață, lipsind economia națională de unul dintre motoarele de dezvoltare. Aici închid această paranteză, pentru a avansa în logica demersului editorial pe care mi l-am propus.

Această catastrofă provocată deliberat sau din inconștiență de un om, plasat într-o funcție cheie a statului român, și de un Guvern, Guvernul Orban 1, a fost amplificată de pandemie și de criza economică globală declanșată de acest flagel. Se înțelege mai ușor astfel de ce bugetul României este dat peste cap. Și de ce rectificarea în mod necesar va fi profundă. Și mai ales cât de șocantă va fi această rectificare, în condițiile în care în cea de-a doua parte a acestui an, prin lege, urmau să crească pensiile cu 40% și să se dubleze alocațiile de stat pentru copii.

În mod obiectiv, Guvernul Ludovic Orban doi și jumătate nu-și mai poate permite să-și îndeplinească angajamentele luate față de populație și asumate prin lege bugetului de stat și prin alte acte normative. Am toate motivele să presupun că nu vor fi operate creșterile anunțate. Am de asemenea toate motivele să presupun că vor exista și alte amputări ale veniturilor. În forme directe sau în forme indirecte. Cele mai multe se vor regăsi foarte curând în rectificarea pe care o va anuța Guvernul.

Cu sau fără Klaus Iohannis, rectificarea de buget trebuia făcută. Cu sau fără Klaus Iohannis, rectificarea nu poate fi făcută decât în această direcție pe care am prezentat-o mai sus. Întrucât este vorba de măsuri dure, care vor afecta profund nivelul de viață al cetățeanului, care și așa este traumatizat de efectele războiului cu coronavirusul, ar fi fost firesc ca personajul politic care dispune în prezent de cel mai mare credit, sub aspect electoral să fie cel care anunță și deci își asumă cu bărbăție și curaj asemenea măsuri impopulare. Cum a făcut Traian Băsescu în 2009. Și cum nu va face Klaus Iohannis în 2020.

Aici a intervenit o șmecherie oribilă. Pentru a fi pregătită rectificarea, nu era nevoie să fie convocată o ședință de urgență la Cotroceni. Rectificarea o face bine merci Guvernul și ea poate fi anunțată de președinte, dacă acesta are comportamentul responsabil al unui adevărat bărbat de stat, sau de premier, dacă președintele pune coada între picioare. A avut loc ședința de urgență la Cotroceni din simplul motiv că președintele a ținut musai să apară în poză alături de oamenii buni sau mai puțin buni, care în aceste zile își asumă decizii importante, care influențează major viața fiecărui om. Dar nu exclud, dincolo de plăcerea sa de a țopăi din poză în poză, și o altă intenție vizată de Klaus Iohannis. Nici nu s-a încheiat bine ședința de urgență de la Cotroceni, nici nu a terminat de citit de pe promter comunicatul său redactat într-o limbă de lemn, și iată că tot dinspre Cotroceni „pe surse", prin intermediul unor ziariști acreditați acolo, în opinia publică se distribuie informația conform căreia printre măsurile dure care urmează să fie luate la rectificare se numără și amânarea sine die a creșterilor pensiei și alocației de stat pentru copii. Este lansat prin urmare un balon de încercare cu câteva zile înainte de rectificare. Pentru ca autoritățile să afle din timp cum va reacționa populația și respectiv cum va reacționa presa la măsurile preconizate de Guvern. Și din nou Klaus Iohannis nu-și asumă nimic. Nici măcar zvonul, care în mod cert a plecat din laboratorul de la Cotroceni.

Frica de asumare a președintelui este de tip atavic. Ca de altfel și duplicitatea sa.

Sorin Rosca Stanescu