Expertul Hari, siguranța națională și Constituția României

S-a umplut lumea de experți. Unul dintre aceștia este expertul Hari (Bucur-Marcu). Nu un expert oarecare, ci în siguranță națională. Unde se obțin asemenea certificate de „expert" nu știu, dar dacă omul zice că așa este, să îl credem.

Ei bine, ce a descoperit expertul în siguranță națională Hari? Că Primul Ministru al României, vicepreședinte al CSAT, este suspect de înaltă trădare întrucât a făcut o vizită oficială în Israel fără a avea mandatul Președintelui, și acolo a discutat despre mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, ceea ce echivalează cu schimbarea neautorizată a politicii noastre externe în favoarea unei puteri străine. În atari condiții, Președintele, a cărui prerogativă exclusivă de a stabili politica externă a statului a fost încălcată, are nu dreptul, ci obligația de a cere Parchetului începerea urmăririi penale împotriva Premierului, pasul doi, de asemenea obligatoriu în conformitate cu Constituția, fiind acela de a-l suspenda pe acesta din funcție. O duce asta la o criză politică majoră, dar unde-i Constituție nu-i tocmeală, iar într-un stat de drept codul penal are întâietate.

N-aș fi dat atenție acestor elucubrații (mai ales că autorul a precizat că învățăturile lui sunt adresate numai cititorilor săi „onești și deschiși la minte", printre care un „penal" ca mine, prin definiție, nu poate intra) dacă ele nu ar fi fost preluate de diverese persoane cu pretenții de onorabilitate și puse în circulație cu propunerea sau măcar sugestia de a fi transpuse în acțiune practică. De acum am învățat că atunci când o aiureală este agresiv ventilată pe rețelele sociale, avem de a face cu o manipulare și că undeva în umbră este cineva care vrea să dea foc la casă.

Iată de ce m-am decis să mai fac unele precizări cu privire la Constituția României, pur și simplu, mincinos citată și cu rea credință interpretată în aceste zile. Aceasta nu înainte de câteva necesare puneri la punct. Nu sunt membru al nici unui partid (deci nici al celor de guvernământ). Nici nu intenționez să fiu. Nu dețin nici o funcție publică. Nici nu intenționez să candidez pentru o asemenea funcție. Nu sunt admirator al actualului Guvern sau al actualului Președinte. La ultimele alegeri prezidențiale am votat Klaus Iohannis, în ideea de a nu concentra toată puterea sau tot răul într-un singur loc. La ultimele alegeri parlamentare nu am mai avut dreptul să votez. Nu discut valoarea deciziei de mutare a ambasadei României în Israel și nici felul în care s-a trecut la administrarea executării ei. (Mă rezum la afirmația că o consider a fi o decizie perfectă, imperfect executată.) Cred, însă, că nu putem schimba Constituția după cum ne place sau nu ne place un anumit Guvern, un anumit Președinte, un anumit Prim ministru, un anumit ministru sau o anumită decizie politică. „Nu schimbăm aritmetica pentru că ospătarul greșește adunarea la nota de plată." - după cum inspirat spunea regretatul academician Grigore Moisil.

Tot ceea ce mă interesează este apărarea Constituției, al cărui coautor am fost și a cărei deformare a început îndată după adoptarea sa, pentru a atinge astăzi culmi ale încălcării pe care nici cel mai pesimist om nu le-ar fi putut anticipa. Conflictul constituțional prezent ar putea fi folosit pentru a determina redescoperirea adevăratului sens al legii fundamentale a României și revenirea la respectarea ei.

Cu aceste mențiuni și reamintind câteva studii publicate inclusiv pe această pagină în anii trecuți, referitoare la persoana care are îndreptățirea să reprezinte România în Consiliul European, precum și la caracterul parlamentar al republicii noastre, trec la precizările promise.

Funcția Președintelui sau esența acestei funcții este definită în articolul care răspunde la întrebarea "Ce este Președintele?" sau „Care este rolul Președintelui?". Ce spune Constituția în acest sens? Că Președintele este mediator între puterile statului! (Art 80.2 Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.) Aceasta este funcția; acesta este rolul! Ecce homo!

Asta înseamnă că prin însăși esența misiunii sale, Președintele nu face parte din nici una dintre puteri. Puteri care sunt separate, dar se și limitează una pe alta, spre a evita abuzul de putere. Tot Constituția o spune. (Art1.4 Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească.)

Când echilibrul puterilor se strică intervine Mediatorul. Acestui mediator Constituția i-a mai încredințat unele competențe în anumite domenii, cum ar fi politica externă sau de apărare, puternic legate de simbolistica națională. Exercitarea lor nu poate contrazice esența funcției și nu poate fi incompatibilă cu ea.

Pentru a clarifica interpretarea acestor dispoziții, Constituția ne ajută cu două precizări, în mod suspect ignorate de toată lumea, și anume: i. realizarea politicii externe intră în competența Guvernului; i.i. Guvernul acționează pe baza unui program, adică a unui mandat, dat de Parlament. (Art 102.1 Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.)

Președintele nu intră în această ecuație. El NU este membru al executivului. El Nu este Parlamentul și nici măcar membru al Parlamentului, ca să aprobe politica externă a Guvernului. Guvernul NU răspunde în fața Președintelui, ci numai a Parlamentului; singurul care poate demite Guvernul.

Oricum politica externă nu se rezumă la semnarea (în acest sens "încheierea") tratatelor negociate de alții (Guvern), deschiderea sau închiderea de misiuni diplomatice la inițiativa altuia (Guvernului), și primirea formală a scrisorilor de acreditare a ambasadorilor străini (dar numai după ce acestea au fost depuse și acceptate la MAE).

Faptul că Președintele "reprezintă" statul (Art 80.1 Preşedintele României reprezintă statul român...) nu înseamnă că este un "dictator" sau un "autocrat" care stabilește și conținutul reprezentării după cum îl taie capul. Adică, ar reprezenta pe baza unui mandat pe care tot el și l-ar da.

Nu există reprezentare fără mandat. Cine i-l dă Președintelui?! Dacă, prin absurd, am admite că și l-ar da singur, încă nu am putea gândi că acesta poate contrazice mandatul pe care Parlamentul (potrivit Constituției, principalul reprezentant al suveranității populare) l-a dat Guvernului. (Art 61.1 Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român.) Altminteri am putea avea două politici externe în același timp. Ar fi ca și când am admite că pe drumurile publice autobuzele circulă pe dreapta iar taxiurile pe stânga.

Poate crede că o Constituție spune asta numai publicul "onest și deschis la minte" al expertului Hari, dar nu și onorabilii care îi răspândesc învățătura (printre care și distinși profesori universitari din domeniul științelor politice și administrative) Sau mai știi?

Președintele nu are puteri executive, în sens constituțional. Ar fi incompatibil cu funcția de mediator. Cel mult putem vorbi de puteri cvasi-executive pe care le au toți președinții republicilor parlamentare. (România este o astfel de republică, iar nu una semiprezidențială, indiferent de ce spun unii și alții pe lângă text.)

Capul oștirii în UK sau în Spania sunt regina și respectiv regele. Crede cineva, oare, că în caz de război, ei conduc armata? Se au în vedere aici simbolurile / simbolismul puterii, absolut necesare pentru coeziunea unei națiuni, iar nu exercitarea unei puteri efective.

Abia încercarea de a confisca simbolul pentru a-l transforma în putere reală exercitată în afara oricărui control constituțional (căci, cine l-ar controla pe Președintele unei republici parlamentare, dacă și-ar asuma, cu de la sine putere, rolul de șef al executivului, așa cum se întâmplă în republicile prezidențiale sau semiprezidențiale?), respectiv personalizarea puterii pe care ești abilitat numai să o personifici, ar fi un act de înaltă trădare. Abia aceasta ar însemna răsturnarea ordinii constituționale, ceea ce în orice stat constituie o amenințare severă la adresa siguranței naționale.

Am lucrat direct la redactarea Constituției noastre. Ea nu este afectată de „scăpări" sau de „exprimări ambigui", ci de compromisuri făcute cu cercurile de putere ale timpului care voiau un alt fel de republică. S-a cedat atunci la formă pentru a salva conținutul. Am mizat pe faptul că bunul simț nu va permite derapaje în interpretarea textelor. Cu privire la această estimare am greșit. Din păcate bunul simț nu se poate legifera. Îl ai sau nu îl ai.

P.S. Ar fi, totuși, foarte bine dacă Președintele ar da curs îndemnurilor bazate pe experiza expertului Hari. Aceasta ar separa definitiv apele. Suspendarea Primului Ministru nu ar putea fi acceptată de Parlament (căruia, eventual, i s-ar putea cere reconfirmarea votului de încredere) și confictul constituțional astfel creat ar ajunge la CCR, dându-i acesteia, într-o altă compoziție, posibilitatea să corecteze aberațiile deciziilor sale luate sub presiunea regimului Băsescu și a „licuricilor luminători", în teribilul an 2012, și să stopeze derapajul (semi)prezidențialist al Republicii. După care, eventual, demisia / demiterea Președintelui (jucător) ar cădea ca un fruct copt. S-ar dovedi, astfel, că la ceva și rău-i bun.

Adrian Severin