Executarea lui Adrian Năstase
Postat la: 14.05.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
La început a fost unul. Numit Traian Băsescu. Și ajuns președinte. Apoi, încă doi. George Maior, șeful SRI, și Florian Coldea, adjunctul acestuia. Abia apoi s-a strâns mai mulți. Procurori și judecători. Și l-au executat pe Adrian Năstase. Acum aflăm cum au procedat.
Elena Udrea s-a scăpat. Intenționat sau neintenționat. Încercând totuși să-l protejeze pe Traian Băsescu, i-a dat în gât pe George Maior și pe Florian Coldea. Iar condamnarea lui Năstase și a tuturor celorlalte victime colaterale începe să se vadă în toată grozăvia acestei mașinațiuni. Să o luăm metodic.
Traian Băsescu a fost contracandidatul lui Adrian Năstase și a câștigat alegerile la mustață. Dacă le-o fi câștigat. Dacă nu care cumva și-au vârât și aici serviciile coada. Române și străine. Cum a câștigat, nu mai e important pentru moment. În schimb, e important ce a spus după ce a câștigat.
Într-o declarație publică, Traian Băsescu a anunțat ce urmează. A spus, textual, că îl va pune pe Năstase pe bordură și îl va călca pe cap. Despre acest episod, Udrea nu vorbește. Nici despre detaliul că ordinele veneau chiar de la Băsescu, al cărui consilier era chiar distinsa doamnă. În schimb, ne spune altceva. Și anume ce a discutat cu George Maior. Înainte sau după executarea lui Năstase. Sau și înainte și după? Nu e prea clar.
Doamna Elena Udrea, din Costa Rica, se confesează. Încercând să arate pisica cui trebuie.
Înainte de condamnarea sa, Adrian Năstase s-a dus la George Maior. Acolo, la SRI, s-a petrecut ceea ce Elena Udrea mărturisește că i-ar fi spus șeful instituției. Și anume că Năstase i-a pus în mână un bilețel cu lista judecătorilor din complet. Reclamând faptul că se fac presiuni asupra acestora. În scopul condamnării sale la închisoare. Și a tuturor celorlalți din așa-zisul grup criminal organizat. Și l-a rugat să încerce cumva să oprească aceast mizerie, constând în influențarea magistraților. E plauzibil. Jurist versat, Năstase știa foarte bine cum merge treaba. Și avea și relații cu unii dintre foștii săi colegi. Sau studenți. În plus, să ne amintim. George Maior venea de la PSD. Partid pe care Năstase îl condusese. Cum spuneam, nu e clar dacă Maior i-a relatat de două ori sau o singură dată acest episod. Cu tot ceea ce urmează. Dar ajunge și o dată.
Elena Udrea ne spune că i-ar fi spus Maior că respectivul bilețel ar fi ajuns pe mâna lui Coldea. Probabil că nu a zburat. E de presupus că i l-a dat chiar șeful instituției. Însoțind gestul cu sarcini precise. Iar Coldea ce a făcut? A exercitat presiuni asupra completului de judecată. Nu pentru a demonta cea mai mare făcătură penală de până atunci. Ci pentru a obține executarea fostului premier. Ceea ce s-a și întâmplat.
Mai relatează Elena Udrea și că unele dintre aceste informații legate de presunile exercitate asupra judecărilor și de faptul că verdictul se dăduse înainte și în altă parte, i-a fost confirmat și de Sofica Dumitrașcu, la acea dată judecător la Înalta Curte. Sofica Dumitrașcu i-a mai făcut mărturisiri asemănătoare și rudei sale apropiate, Gigi Becali. Înainte de a trece la cele veșnice.
Așadar, din nou, într-o murdărie fără seamăn, într-un caz scandalos, care a făcut turul mapamondului, ne întâlnim cu aceleași personaje sinistre. George Maior este bine merci cel mai important ambasador al României și trăiește într-o reședință ultra-luxoasă la Washington. Adjunctul său, generalul Florian Coldea, este plătit din banii SRI, umblă cu mașina și cu telefonul instituției și predă cursuri de etică. Punând umărul la formarea viitoarelor eșaloane ale Securității. Traian Băsescu e lider politic și se pregătește ca, din spatele lui Siegfried Vasilică Mureșan, să preia șefia PNL. Iar doamna Elena Udrea s-a auto-exilat în Costa Rica. Ceilalți actori ai simulacrului de anchetă și de proces au făcut bine merci pușcărie, iar acum încearcă din răsputeri să-și dreagă oasele.
Sorin Rosca Stănescu
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...