Efectul pervers al lui 10 august

Manifestațiile din 10 august au scos în evidență o serie întreagă de caracteristici ale frontului anti-PSD, unele dintre ele fiind grave vulnerabilități. Din perspectiva acestora, încercăm să anticipăm starea de spirit a populației la momentul alegerilor prezidențiale. O lectură atentă a ceea ce s-a întâmplat sâmbătă ne va oferi rezultate mai concludente decât ultimul sondaj de opinie efectuat de CURS.

Toți analiștii știu, dar știu și cititorii cât de cât avizați, că din nefericire sociologii noștri s-au plasat și ei cu arme și bagaje în diferite tabere politice. Sociologii de la CURS sunt alături de PNL și de Klaus Iohannis. În paranteză fie spus, încă înainte de a fi fost tranșată negativ pentru el poziția de președinte al Consiliului European, Klaus Iohannis a prezentat o schiță a caietului de sarcini unor societăți străine, dedicate strategiilor electorale, suma pusă la bătaie numai pentru plata prestației fiind de cinci milioane de euro. Cum s-a finalizat acest concurs de oferte, în favoarea cui, la ce preț și în ce condiții, nu am aflat. Încă. Cu certitudine însă, sunt alocate sume considerabile în această campanie și institutelor de cercetare de piață. Dacă nu direct, atunci indirect. Cum se întâmplă de obicei. Iar de obicei se întâmplă prin intermediul unor grupuri media. Închid paranteza.

Ceva ciudat se întâmplă și cu strategia de manipulare adoptată de CURS la ultimul sondaj. Împins de la spate și stimulat financiar să-i ridice ștacheta lui Iohannis, CURS ne spune că, dacă mâine ar fi alegerile prezidențiale, acesta ar obține un scor la primul tur care se apropie de 40%. În schimb, fapt cel puțin straniu, mai mult de 50% dintre cetățeni sunt nemulumiți și foarte nemulțumiți de prestația acestuia ca președinte. Dacă acest indicator este real, în mod normal el nu ar mai avea cum să pună mâna pe un al doilea mandat. Decât în eventualitatea în care românii vor alege din nou răul cel mai mic. Și dacă vor considera că răul cel mai mic este Iohannis și nu altcineva. Clasat pe locul doi în această așa-zisă cecetare de piață este Călin Popescu Tăriceanu. Dar, pe neaștepate, premierul Viorica Dăncilă își dublează miraculos scorul și ajunge la 14%. Ce să înțelegem, știind din capul locului că este vorba de o manipulare pro-Iohannis? Un singur lucru putem înțelege. CURS bagă bățul prin gardul frontului PSD, încercând să adâncească râca dintre doamna Dăncilă și domnul Tăriceanu, umflându-i mușchii premierului. Ca nu care cumva să se răzgândească. Ca nu care cumva să-i treacă prin cap să determine PSD să-l susțină pe liderul ALDE.

Pornind de la analiza acestui caz, să vedem ce ne spune ziua de sâmbătă 10 august cu toate desfășurările ei de forțe.

1). La origine a fost anunțată o demonstrație a diasporei. S-a văzut că diaspora este extrem de dezbinată, atunci când se pune problema unui cocktail exploziv între societatea civilă și partidele politice. Așa se explică de ce două organizații extrem de importante, cea din Italia și cea din Germania, s-au retras, refuzând să transforme manifestația într-un miting politic, și numărul mult mai mic de particanți decât cel estimat de organizatori. Organizatoriii au anunțat un sfert de milion de participanți în Piața Victoriei, un număr care nici nu poate să încapă acolo, iar în realitate în cel mai bun caz cifra a fost de zece ori mai mică.

2). În tentativa de a se urca pe val - numai că nu prea a fost un val - partidele din opoziție au sunat adunarea generală, ceea ce presupune că au încercat să-și trimită nu numai liderii în Piață, ci și activul și electoratul. Și cu toate acestea, un partid cum e PNL, care în București are cel puțin 50.000 de membri, nu a fost capabil, cum s-a văzut, să mobilizeze decât un număr insignifiant. USR s-a bătut cu cărămida în piept imediat după europarlamentare, afirmând repetat că este primul partid politic din București și că are de la distanță în Capitală cel mai mare electorat. Circa 40%. Unde au fost cei 40% sâmbătă? Niciunde.

3). A treia concluzie vizează imoralitatea politică. Este profund imoral ca fix în ziua în care este anunțată și asumată o demonstrație civică, partidele politice să inițieze cu mare pompă campania de strângere de semnături pentru alegerile prezidențiale, care sunt evident alegeri politice. A comis-o PNL. A comis-o și USR. E drept, fără prea mare succes. Dar faptul în sine, cum spuneam, este imoral. Și cum spun acum, trădează și o oarecare panică. Dacă cei doi candidați prezidențiali, Klaus Iohannis și Dan Barna ar fi siguri că intră în turul doi, nu s-ar fi precipitat și nu și-ar fi asumat imoralitatea. Dar nu sunt siguri. De observat că liderii partidelor din arcul puterii nu au inițiat sâmbătă cu pompă strângerea de semnături.

4). Masa demonstranților a fost caracterizată prin curente diferite și divergente. Batalioanele de asalt #Rezist, care au umflat până acum plămânii PNL și USR, au fost respinse de organizatori, care au mers atât de depate încât au recurs în acest scop inclusiv la forțele de ordine. În același timp, un singur personaj, cu personalitate accentuată, Marian Moroșanu, zis Ceaușescu, a reușit să-i împiedice pe organizatori - și aceștia au cedat - să-i confere mitingului și un aer festiv și artistic. Lipsa de omogenitate a celor care au demonstrat sâmbătă indică o lipsă de omogenitate, care se va acutiza în interiorul publicului anti-PSD.

5). Până la urmă, demonstrația civică a fost dominată de demonstrația politică. Pentru că laitmotivul a fost tot „ciuma roșie", care, în viziunea oamenilor din Piața Victoriei, ar trebui „măturată de la putere". Numai că acești oameni au fost alarmant de puțini, dacă ne gândim la importanța uriașă a momentului politic.

În concluzie, eu afirm că în plan imagistic frontul anti-PSD ar fi arătat astăzi mult mai puternic dacă nu ar fi avut loc nicio demonstrație. Cu atât mai mult cu cât, existând în fine o asumare, deci o legitimitate și o legalitate a manifestației, nu au existat nici provocări, care să bulverseze forțele de ordine și să le oblige să recurgă la măsuri prea ferme, cu riscul de a deveni excesive.

Sorin Rosca Stanescu