Eduard Hellvig, în mijlocul furtunii dezlănțuite

Tot ceea ce se întâmplă reprezintă, pentru directorul Serviciului Român de Informații, pe de o parte, provocări de o importanță excepțională, pe de altă parte, oportunități la fel de mari. Credibilitatea instituției pe care o conduce se poate prăbuși iremediabil cu toate consecințele de rigoare, dar există și șansa modernizării SRI și a adecvării la statul de drept și la normele democratice. Totul depinde de o singură persoană. De persoana domnului Eduard Hellvig.

Efectul Coldea a fost năprasnic. Și într-un sens și în altul. Încurajat fiind de Traian Băsescu, care a trăit cu convingerea că SRI, sub Coldea pe care l-a promovat, îi este cu adevărat subordonat, Serviciul Român de Informații, ca instituție de forță a statului, a început, din ce în ce mai insistent, să pirateze puterile fundamentale ale statului, substituindu-se treptat acestora. Intenția nu mai poate fi ascunsă. SRI a avut drept obiectiv să își subordoneze, prin mijloace oculte, puterea legislativă, puterea judecătorească și puterea executivă. Cum a procedat?

Neavând la dispoziție acte normative de natură să îi confere puteri și atribuții sporite, a inițiat o primă tentativă prin plasarea, în Parlamentul României, a unor proiecte de legi ale securității care întăreau în exces atribuțiile SRI și, în același timp, scoteau instituția de sub incidența oricărui control real. Această tentativă a eșuat, în ciuda presiunilor SRI desfășurate, în mod direct, la nivel instituţional și, indirect, prin intermediul ofițerilor acoperiți din Parlament și din Guvern. În aceste condiții, instituția condusă în mod real de Florian Coldea a recurs la un șiretlic.

A obținut o decizie CSAT de care s-a prevalat ca și când aceasta ar fi fost normă juridică și, în baza ei, a trecut masiv la încheierea unor protocoale și a unor planuri de cooperare cu alte instituții de forță, precum și instituții aparținând puterii executive. Tot acest ansamblu de para-norme a mărit exponențial câmpul tactic al SRI, dându-i aparență de legalitate. Și, desigur, de legitimitate, în condițiile în care instituția s-a dovedit a fi relativ loială și extrem de utilă în raport cu parteneriatele noastre euroaltantice și a putut utiliza în acest scop, cu succes, atât contextul geopolitic și geostrategic, cât și amenințarea teroristă.

Din zona legalității, fie ea și aparentă, în ultimii zece ani, SRI, dobândind în mod artificial și neconstituțional puteri sporite, a căzut în păcatul poliției politice. Pentru că asta înseamnă câmpul tactic din justiție. Sau câmpul tactic din Parlament. Sau câmpul tactic din Executiv. Sau câmpul tactic din presă. Că să nu vorbim de câmpul tactic din sfera economică, prin proliferarea exponențială a societăților acoperite sau de invadarea societății civile prin nenumărate ONG-uri, și ele acoperite.

Deveind în bună măsură stat în stat și scăpând de absolut orice control prin aservirea Comisiei parlamentare de specialitate și beneficiind de tranziția dintre două administrații prezidențiale, Serviciul Român de Informații a vrut și mai multă putere, astfel încât, în parteneriat cu alte instituții de forță și în primul rând cu DNA, a încercat, și într-o oarecare măsură a reușit, să invadeze și să acapareze puterile fundamentale ale statului. În linii mari, asta este ceea ce a moștenit domnul Eduard Hellvig, unul dintre liberalii de marcă, atunci când, după demisia lui George Maior, președintele Klaus Iohannis a decis să îl numească în funcția de director SRI.

La comandă, însă, nu s-a aflat, până de curând, domnul Hellvig, ci generalul cu patru stele Florian Coldea. Marele prestidigitator. Acesta nu avea niciun interes să îi împărtășească lui Hellvig detaliile proiectului său anticonstituțional și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru ca directorul civil al serviciului să rămână un personaj pur decorativ. O serie întreagă de dezvăluiri au dat însă peste cap planurile lui Florian Coldea. Sub presiunea opiniei publice, au intervenit, încercând să regleze ceea ce s-a dereglat în statul român, Curtea Constituțională și o parte, nu prea consistentă, dar virulentă, a Legislativului.

Chiar și după ruperea binomului, Coldea a continuat să beneficieze de un întreg arsenal de mijloace, mai ales în condițiile în care, pe parcursul anului trecut, a identificat un partener de nădejde în persoana doamnei Raluca Prună, ministrul de tristă amintire al Justiției sub Guvernul Cioloș, care i-a oferit pe tavă SRI-ului o ordonanță de urgență neconstituțională. În același timp, Coldea, care a contribuit activ - pe măsură ce trece timpul, aflăm tot mai multe amănunte - în promovarea lui Klaus Iohannis în funcția prezidențială, a beneficiat și de sprijinul activ și necondiționat și în bună măsură irespinsabil al șefului statului.

Așa a fost posibil un fenomen cu totul și cu totul paranormal. Chiar și după îndepărtarea "gingașă" a lui Coldea de la șefia SRI, Eduard Hellvig a continuat să fie ținut în ceață, aburit și dezinformat. Să ne amintim că, în urmă cu doar zece zile, acesta, de bună credință fiind, am această convingere, a declarat că nu există niciun protocol încheiat de SRI cu vreo altă instituție. După ce un prim protocol a fost dat publicității, directorul SRI a descoperit că există, în arhiva instituției, zeci de asemenea documente, încheiate, prin încălcarea legii, cu nenumărate alte "organe" ale statului. Toate neavând alt scop decât de a mari câmpul exponențial al SRI.

Nici astăzi directorul serviciului, chiar și după schimbarea principalilor șefi de direcții, nu este stăpân pe situație. Mai are rost, în acest context, să amintesc că generalul Dumbravă, cel care a argumentat necesitatea "campului tactic" din justiție, ridicându-i pe judecătorii și procurorii cinstiți în capul serviciului, a fost promovat în importanta funcție de secretar general SRI?

Asemenea dependențe și dezinformări pe care le tolerează și cărora le cade victimă îi pot fi fatale lui Eduard Hellvig. În același timp, monitorizându-le cu atenție, el are și șansa de a-și restructura nu numai întreaga echipă, ci și de a readuce Serviciul Român de Informații pe șinele constituționale, eliminând, pe rând, toate componentele de poliție politică pe care instituția le-a dobândit de-a lungul timpului prin fel de fel de artificii și exhibiții.

Pentru a ieși cu bine din furtună și pentru a face un real serviciu instituției pe termen mediu și lung, Eduard Hellvig trebuie să aplice cu mult curaj o întreagă chirurgie. Și nu trebie să plece nicidecum de la premisa că, prin denunțarea protocoalelor, nu vor mai exista pur și simplu consecințe asupra celor vinovați. Nu ar fi o gândire liberală și cu atât mai puțin constructivă, dacă ne gândim la victimele umane și instituționale create, în ultimii zece ani, de SRI și care cu niciun chip nu ar putea fi trecute la capitolul "pierderi colaterale". Cred și sper că, prin inteligență, calm și perseverență, Eduard Hellvig va ieși cu bine din furtună. Firește, împreună cu instituția pe care o conduce.

Sorin Rosca Stanescu