După căderea Guvernului Dăncilă

Presiunile de tot felul, atât interne cât și externe, având drept obiectiv dărâmarea Guvernului Dăncilă, se apropie de apogeu. A început numărătoarea inversă. Să admitem că acest obiectiv aparent imposibil fixat de președintele Klaus Iohannis va fi atins. Și că, minunea-minunilor, până la sfârșitul anului, vom vedea o nouă majoritate în Parlament și un nou Guvern la Palatul Victoria. Sau, la limită, un Guvern minoritar, susținut de majoritate. Cu ce consecințe?

Nu mai insist astăzi, așa cum am făcut ieri, asupra timpului prea scurt care a rămas până la sfârșitul anului și care nu permite, realist vorbind, îndeplinirea întregului calendar pe care îl presupune instalarea la Palatul Victoria a unui nou Executiv, elaborarea și promovarea Legii bugetului și familiarizarea miniștrilor cu tematica internă, dar și cu tematica externă indispensabilă preluării președinției rotative a Uniunii Europene. Și asta în condițiile în care nu pot avea loc schimbări în profunzime în interiorul ministerelor, chiar dacă va exista o nouă majoritate și cu atât mai puțin dacă nu va exista. Astăzi, încercând să aruncăm o privire în viitor, e interesant să vedem ce ar putea să se întâmple în ipoteza schimbării de Guvern.

Majoritatea confortabilă PSD-ALDE a funcționat cu sincope. Au fost schimbate mai multe guverne, unul printr-o automoțiune de cenzură. Eveniment nemaiîntâlnit în istorie. În interiorul PSD au existat câteva valuri de lupte interne, transformate de două-trei ori în tsunami. Alianța la guvernare, deși alcătuită doar din două partide și jumătate, jumătatea neoficială fiind UDMR, a scârțâit și ea, mai ales în ultima vreme, când ALDE a considerat necesar că trebuie să-și regleze mai ferm raporturile cu PSD. Este interesant de văzut, în aceste condiții, cum ar putea funcționa un Guvern agreat de președintele Klaus Iohannis, dar care ar fi rezultatul alianței a nu mai puțin de șase partide.

O nouă combinație politică, de natură să creeze Guvernul pe care și-l tot dorește Klaus Iohannis, ar trebui să fie alcătuită din PNL, reprezentat până una alta de Ludovic Orban, din PMP, unde vioara întâi continuă să fie Traian Băsescu, din USR, președinte Dan Barna, din MÎR, condus de Dacian Cioloș, din UDMR, condus de Kelemen Hunor și, ultimul venit, Partidul Realitatea, condus de Cozmin Gușă și care, în măsura în care va racola senatori și deputați, va deveni o formațiune parlamentară. Un cuvânt greu și apăsat în această multicoloră combinație va veni din partea camarilei de la Cotroceni care, așa cum s-a întâmplat și cu alte prilejuri, va scăpa parțial de sub controlul lui Klaus Iohannis. Ce avantaje și ce dezavantaje ar prezenta o asemenea construcție?

În mod cert, pentru început cel puțin, noul Executiv ar fi pe placul factorului extern. Pentru că va anunța de la bun început că va abroga cele mai multe dintre schimbările legislative vizând mecanismele Justiției săvârșite cu chiu cu vai de majoritatea PSD plus ALDE. Procurorii DNA vor primi din nou dezlegare să taie și să spânzure. Probabil și serviciile secrete, în frunte cu SRI, despre care Comisia Europeană nu suflă o vorbă în raportul MCV. Multinaționalele care-și desfășoară activitatea în România vor fi și ele mulțumite, întrucât vor ieși cu desăvârșire din nou din bătaia tunurilor, și vor putea observa în liniște cum continuă decimarea clasei de afaceri autohtone. DNA, care și-a intrat în ultimele zile din nou în pâine, luând parte activă la asaltul final asupra Guvernului Dăncilă, își va recupera rolul de primă vioară în România.

Poate că vom avea pentru început noroc. Poate că oferta formulată generos de primul-ministru al Finlandei va fi onorată de partenerii europeni, această țară înlocuindu-ne la președinția rotativă pe care România ar trebui să o preia începând de la 1 ianuarie. În această ipoteză, măcar la acest capitol, am putea scăpa cu fața curată. Pentru că altfel ne paște o nenorocire. Nu există timp pentru noul Guvern să-și intre în pâine, astfel încât să facă față simultan provocărilor interne, care înseamnă o schimbare totală de macaz în toate planurile, precum și provocărilor externe, legate în principal de această președinție rotativă. În paranteză fie spus, nu ar trebui să surprindă pe absolut nimeni generoasa ofertă făcută de premierul Finlandei, atâta timp cât primii doi oameni ai statului român, președintele Klaus Iohannis și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu au declarat fără echivoc că România este incapabilă să facă față președinției UE.

Admițând că vor scăpa de acest greu examen, noul Guvern va putea să se concentreze asupra temelor interne. Și o va face cum va putea, în condițiile unui algoritm politic extrem de complicat și cu patru runde de alegeri, care se apropie vertiginos. PSD și ALDE se vor retrage în tranșee. De acolo, își vor mitralia zi de zi adversarii politici. Starea de opoziție înainte de alegeri este din multe puncte de vedere mai confortabilă decât responsabilitatea exercitării puterii cu inerentele greșeli și nemulțumiri pe care le generează.

Se va repeta pur și simplu istoria de la ultimele alegeri. Când un an de guvernare Cioloș, o guvernare dezastroasă, i-a adus PSD-ului cea mai semnificativă victorie în alegeri din istoria recentă, transformându-l în liderul partidelor socialiste europene aflate la putere. Această istorie se va repeta. Și în ipoteza în care Klaus Iohannis va reuși, luând de ici de colo parlamentari, să încropească o majoritate în Parlament, și în celălalt scenariu, mai plauzibil, în care un Guvern minoritar va administra țara în 2019 și parțial în 2020, cu sprijinul PSD. Vom avea europarlamnetare în care reprezentanții actualei opoziții vor fi literalmente mitraliați. Vom avea locale, probabil într-un singur tur de scrutin, pentru că așa va dori PSD, și în care cel mai mare partid politic din România va fi favorizat în aproape toate localitățile țării, atâta timp cât o alianță pre-electorală a frontului anti-PSD nu va putea fi realizată. Vom avea alegeri parlamentare, care se vor desfășura sub semnul eșecului de la europarlamentare și, în final, vom constata că cel mai important jucător politic al momentului, președintele Klaus Iohannis, scapă lucrurile de sub control și ratează orice șansă de a reveni la Cotroceni cu un al doilea mandat. Cam așa va arăta Româna politică după eventuala cădere a Guvernului Dăncilă în favoarea „Guvernului său".

Sorin Rosca Stanescu