DNA a intrat într-o fundătură. Cum mai poate ieși?
Postat la: 21.07.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
Până acum, atât eu cât și alți analiști ne-am referit mai degrabă la doamna Laura Codruța Kovesi, încercând să observăm și să respectăm diferențele specifice dintre instituție și persoana care o conduce. În urma ultimului comunicat DNA, acest lucru nu mai este posibil. Acuzând-o pe procuroarea Mihaela Moraru Iorga de fapte incredibil de grave, printr-o postare publică, DNA s-a implicat ca instituție. Ce se întâmplă, prin urmare, dacă acuzațiile sunt reale? Ce se întâmplă dacă ele nu sunt reale?
Procuroarea Mihaela Moraru Iorga a fost până de curând una dintre emblemele instituției. A stat non stop în ultimii ani pe panoul de onoare, având cele mai înalte calificative și fiind deseori menționată pentru soluționarea unora dintre cele mai grele dosare. Fiind șefă de secție, făcea parte din conducere. Peste noapte, doamna Laura Codruța Kovesi a zburat-o. Dar coșmarul abia apoi a început. Pentru că, iată, începând de joi, Mihaela Moraru Iorga a fost acuzată în mod oficial, prin comunicatul DNA, de fapte de corupție de o gravitate extraordinară, săvârșite chiar în interiorul instituției și beneficiind de statutul de procuror anticorupție. Pe scurt, procurorul și-ar fi însușit în mod ilegal o sumă uriașă de bani, pe care i-ar fi păstrat culmea, chiar în seiful DNA.
Dacă așa stau lucrurile, urmează să fie cerută arestarea doamnei Mihaela Moraru Iorga, după care să fie declanșată de către foștii ei colegi, poate și subordonați, o anchetă penală finalizată printr-un rechizitoriu și o condamnare. Asta ar însemna, nici mai mult nici mai puțin, că cea mai calificată instituție a luptei anticorupție din România ultimului deceniu are în structura centrală și chiar într-o funcție de conducere procurori corupți până în măduva oaselor. Ce luptă anticorupție mai e și asta? Instituția este atât de năprasnic lovită din interior încât, iată, este silită să recunoască printr-un comunicat această tristă realitate și să inițieze de îndată o auto-operație chirurgicală extrem de dureroasă și de traumatizantă. Executată cumva în public. Și asta în condițiile în care, în urma ultimelor evenimente, credibilitatea DNA este din ce în ce mai mult pusă la îndoială, atât în plan intern cât și în plan extern. Inclusiv în Congresul Statelor Unite. Este doar începutul unui calvar. Pentru că, la rândul ei, pentru a se apăra, încă procurorul Mihaela Moraru Iorga s-a adresat CSM, unde pretinde că a produs numeroase dovezi concrete despre abuzuri și ilegalități - altele decât cele care-i sunt ei însăși imputate - săvârșite de șefa DNA. Scandalul așadar este uriaș. Dacă în final se dovedește că acest uimitor comunicat este real, în mod inevitabil, DNA urmează să fie restructurat din temelii. Începând chiar prin schimbarea șefului.
Dintr-o altă perspectivă, se poate spune că DNA, funcționând după cum se spune oficial și în Congresul Statelor Unite, ca un fel de Inchiziție modernă, condamnând oameni pentru vrăjitorie și arzându- pe rug, a ajuns în situația în care unul dintre marii inchizitori să fie la rândul său acuzat de vrăjitorie, urmând să fie ars pe rug în piața publică. Este o autodevorare de rău augur. Dar dacă, indiferent de ceea ce a făcut în trecut, și indiferent de eventualele abuzuri la care a participat în rând cu ceilalți membri ai instituției, doamna procuror Mihaela Moraru Iorga nu se face vinovată de acuzatiile pe care i le aduce DNA? Dacă, așa cum spune Traian Băsescu, comunicatul este mincinos, fie și numai pentru faptul că dacă procurorul a obținut prin fraudă o sumă mare de bani ar fi dus-o acasă și nu ar fi păstrat-o în sediul DNA, atunci în ce situație ne aflăm? Fără a încerca să o acuz suplimentar pe doamna Mihaela Moraru Iorga, îi transmit lui Traian Băsescu că cel mai sigur loc de depozitare al unor bani furați este chiar sediul DNA, întrucât e greu de presupus că respectivul sediu ar putea deveni victima vreunei spargeri. Dar pot să admit, până la proba contrarie, și faptul că acest comunicat DNA este mincinos. Cu atât mai mult cu cât, simultan, au fost transmise presei aservite acestei instituții informații cu caracter de secret de servici din dosarele penale lucrate de procurorul Mihaela Moraru Iorga. Ei bine, în acest scenariu, DNA se pune într-o situație la fel de proastă ca și în primul scenariu. Dacă acest comunicat e mincinos, atunci instituția ca atare este compromisă. Și nu doar Laura Codruța Kovesi.
Și iată cum, din orice perspectivă analizăm acest cutremur din interiorul DNA, lucrurile ies prost. Și de data aceasta nu mai putem vorbi doar de imaginea și de credibiltatea unei singure persoane. Fie ea și șefa instituției. Prin urmare, indiferent care este adevărul, lucrurile au mers atât de departe și situația este atât de dramatică, încât societatea însăși trebuie să se apere. Instituțiile abilitate ale statului trebuie să ia imediat măsuri dramatice și draconice. Iar societatea civilă, cea care militează cu adevărat pentru statul de drept, trebuie să intervină, punând umărul la salvarea a ceea ce mai poate fi salvat.
Sorin Rosca Stanescu
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...