Diversiunea Ponta Creţu
Postat la: 30.05.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
Un vechi proverb românesc spune că: „Cine sapă groapa altuia, cade el în ea". Dacă ar fi să adaptăm această expresie înţeleaptă la rezultatul recentelor alegeri, ar trebui să spunem: „cade şi el în ea". Pentru că groapa în care a căzut PSD acum, a fost săpată chiar de el, cu ceva ani în urmă şi în ea au căzut glorios la vremea respectivă adversarii politici. Acum, roata s-a întors. Poate şi de aceea frustrarea cât casa. Să cazi într-o groapă oarecare, mai ai o scuză, că nu ai ştiut de ea sau nu ai văzut-o. Dar să cazi în propria-ţi groapă, pe care ai săpat-o singur, nu este deloc confortabil.
Despre ce este vorba. În urmă cu câteva tururi de scrutin, pe când strateg la PSD era Viorel Hrebeciuc, acesta şi-a pus nişte întrebări simple, la care tot el şi-a dat nişte răspunsuri şi mai simple. Spre exemplu, s-a întrebat: „Galeria Stelei ne votează? Ei şi apropiaţii lor?" Răspunsul a venit imediat şi categoric: „Nu!" „Atunci - şi-a spus mai departe strategul PSD - să facem în aşa fel încât să nu-i voteze nici pe adversari". Şi astfel a apărut PNG. Mai exact, Becali a cumpărat partidul - cred că numai în România se poate întâmpla ca să cumpere cineva un partid - de la Viorel Lis. Apoi s-a mai întrebat domnul Hrebenciuc: „Oamenii de stânga, dar care nu sunt de acord cu mizeria de la noi din partid, ne votează"? Răspunsul a fost din nou: „Nu"! Şi aşa a apărut ApR. Apoi strategul PSD şi-a mai pus astfel de întrebări şi răspunsul a fost tot: „Nu"! Şi aşa au apărut o puzderie de partiduţe, care au parrticipat la alegeri şi care, imediat după aceea, au dispărut de pe firmamentul politic, ca în noaptea Perseidelor. Rezultatul a fost cel scontat. Galeria Stelei, dar şi oamenii cu vederi de stânga care nu erau de acord cu PSD, precum şi alte categorii de alegători indecişi, nu au votat PSD, dar nici cu adversarii partidului nu au votat. Procedeul se numeşte, la şcoala unde se predau cursurile de diversiune, dispersarea votului.
Şi au venit alegerile de duminica trecută. Viorel Hrebenciuc nu mai este la cârma strategiei partidului. Iar cei care i-au luat locul, au picat fix în groapa hrebenciuciană. Un pic ciudat aş spune, pentru că Darius Vâlcov ar fi trebuit să fie obişnuit cu gropile, chiar şi pe întuneric, atâta vreme cât şpaga o primea la ceas de seară în cimitir. Uite că experienţa ortupopească nu i-a folosit. Şi nu a băgat de seamă că din gaura unde se ascunsese după „Colectiv", apăruse Victor Ponta, gata să dea sfaturi cum să se facă, ceea ce el nu fusese capabil să facă atunci când era prim-ministru. Şi astfel a apărut Pro România. Adică groapa cu iz hrebenciucian, pregătită de data asta pentru cei care până deunăzi o foloseau ei ca armă împotriva adversarilor. Groapă în care partidul a căzut glorios, cu Vâlcov cu lumânarea în mână cu tot, aşa cum făcuseră cândva liberalii.
Încercaţi şi adunaţi procentele PSD cu cele de la Pro România şi vă vor da fix procentele pe care le estima PSD că la va lua. Cu o mică diferenţă. Pe care o vom găsi în procentele UDMR. Aici cred că am avut de-a face cu un mic 23 August în variantă ungurească. Anume, UDMR a luat voturi în zone unde nu există nici un maghiar. Dar până ne va spune cineva cum s-a făcut ca într-un judeţ în care la recensământ au ieşit 34 de unguri la numărătoare, au fost 1423 de voturi pentru UDMR, ungurii au întors voturile astea tot împotriva PSD, ca românii armele la 23 August. Aşa că groapa în care a căzut partidul o putem numi groapa kelmenhunnoro-hrebeciuciană. Şi am mai adăuga şi proverbul: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face".
Cât despre proaspătul deţinut Dragnea, dacă tot vorbim de diversiuni, cred că KGB-ul sau alţii care au interesul ca România să nu progreseze deloc, se simt de parcă ar fi fost ei condamnaţi. De unde să mai găseşti asemenea personaj, detestat chiar de toată lumea. Inclusiv de cei care chipurile îi erau părieteni şi care făceau sluj pe lângă el pentru că le împărţea avantaje din visteria statului. Un personaj care să ţină trează numai asupra lui atenţia opiniei publice, care să fie atât de acaparată încât să nu se mai uite şi în altă parte, mai rar aşa ceva
Dragnea este la puşcărie. Ce ne mai facem acum cu propaganda despre penalii în funcţii de conducere, care scotea lumea în stradă? S-a ales praful de ea. Ce ne mai facem acum cu subiectul: „modificarea legilor justiţiei în favoarea lui Dragnea"? S-a ales preful şi de asta. Ce ne facem cu: „noaptea, ca hoţii?" că Dăncilă nu lucrează schimbul trei?
Şi aunrci? Atunci ce ne rămâne? Eu aş propune ca, până găsesc cei care vor o Românie înapoiată, un nou Dragnea asupra căruia să abată atenţia opiniei publice, să ne gândim puţin la alte lucruri la care nu am avut timp. Spre exmeplu: care este politica economică a Guvernului, indiferent care ar fi el, pentru valorificarea poziţiei strategice a României şi a portului Constanţa aflat pe „Drumul Mătăsii", în curând cea mai importantă rută comercială a planetei. Sau: cum facem să avem nişte foloase ca ţară membră NATO, pentru că ne aflăm la graniţa fierbinte a alianţei şi strategii ei vor să facă aici un centru de comandă pentru o viitoare forţă de reacţie rapidă. Sau: cum să facem ca în magazinele noastre să nu mai vină, la preţuri mult mai mari decât în Occident, produse inferioare sau chiar otrăvitoare pentru populaţie. Ce-ar fi să ne batem puţin capul şi cu astea? Dacă nu pentru noi, măcar pentru copiii noştri.
Sorin Ovidiu Bălan
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...