Despre loialitate și trădare în PNL și PSD

Se consumă momente cruciale de o parte și de alta a liniei de tranșee în interiorul ambelor partide. Și este cel mai potrivit moment să vorbim puțin despre loialitate și trădare. Pentru a fi mai clar, am ales două exemple. Aparent, fără vreo legătură între ele. Crin Antonescu pentru PNL și Codrin Ștefănescu pentru PSD. Și voi începe cu ce e mai rău.

Crin Antonescu a fost trădat de trei ori la rând într-un interval de timp record. L-a trădat cu cinism partenerul său din USL, Victor Ponta. Cu care avea o înțelegere fermă, împărtășită întregii lumi. Și parafată de ambele partide. Ponta urma să devină prim-ministru și a devenit. Iar Crin Antonescu, conform înțelegerii, trebuia să fie susținut de ambele partide pentru a candida la alegerile prezidențiale. Unde ar fi câștigat fără probleme. Dar Ponta l-a trădat. L-a trădat pentru că, în secret, a făcut un alt pact. Cu statul subteran. Dacă i-ar fi ieșit, el urma să devină președinte, George Maior, directorul SRI, prim-ministru, iar micuțul său aliat politic, Gabriel Oprea, șef al Serviciului Român de Informații. Crin Antonescu aflase din timp de trădare. Chiar a doua zi după ce fusese perfectată infama înțelegere. Aflase de la mine. Dar nu a crezut. A avut mai multă încredere în partenerul său politic, Victor Ponta. Și asta l-a costat.

A doua trădare s-a produs la scurt timp după ce l-a adus pe Klaus Iohannis în politica mare de la București. În primul moment favorabil, acesta i-a făcut vânt peste bord. I-a luat locul atât în calitate de președinte PNL, cât și de candidat prezidențial. Și nu i-a ajuns. L-a executat în continuare, până când s-a ales praful și pulberea din cariera politică a lui Crin. Și nici acum, după atâția ani, Iohannis nu l-a lăsat să scoată capul la suprafață. Și astfel, Crin Antonescu a devenit nepotrivit până și pentru un rol de candidat europarlamentar.

A treia trădare este mai dureroasă decât primele două. L-au trădat oamenii din partid. A doua trădare, fără a treia trădare, nu se putea împlini. Cei mai apropiați colaboratori i-au întors pur și splu spatele lui Crin Antonescu. Și asta după ce îi ajutase pe fiecare în parte să se ridice și să dobândeacsă relevanță și puterere. Unii chiar în exces. Unora, Crin le-a dat o putere discreționară. De care s-au folosit pentru a-și construi găști în interiorul partidului și pentru a-și culca la pământ adversarii. Și astfel, cu excepția acestor trădători, în jurul lui Crin Antonescu s-a creat o zonă de pământ pârjolit. Chiar atunci când ar fi avut mai multă nevoie de susținători.

Cinismul aproape barbar cu care a fost trădat și executat Crin Antonescu nu poate avea echivalent decât privind în oglindă loialitatea de care a dat dovadă în situații limită un alt personaj, membru marcant al PSD. Codrin Ștefănescu. Și tot de trei ori.

Vă amintiți cum a fost executat de către Laura Codruța Kovesi, la comanda lui Traian Băsescu, Adrian Năstase? Cei doi s-au înfruntat în alegerile prezidențiale și nici astăzi nu este foarte clar cum de a câștigat Băsescu la mustață. Dar primul lucru important pe care l-a afirmat, primul angajament pe care și l-a asumat, a fost că-l va călca pe cap pe Năstase, după ce îi va fi pus capul pe marginea rigolei. Ceea ce a și făcut. Paralizați de violența atacului penal la care a fost supus Năstase, cei mai mulți lideri PSD au amuțit. Și au făcut vid în jurul acestuia. Au acceptat să fie debarcat rând pe rând din toate funcțiile. Inclusiv din cea de președinte al Camerei Deputaților. Au răsucit cuțitul pe care i-l înfipsese Băsescu în spate cu ajutorul procurorilor. Și un singur personaj i-a rămas loial. Și a stat lângă Năstase până în ultima clipă. A riscat atât de mult, încât președintele de instanță l-a dat afară din sala de judecată. Acest personaj este Codrin Ștefănescu.

Același Codrin Ștefănescu pe care mai târziu l-am regăsit lângă Victor Ponta în cele mai controversate momente ale carierei politice a acestuia. Codrin Ștefănescu este unul dintre primii oameni politici, desigur după Crin Antonescu, pe care l-am informat în detaliu asupra rolului duplicitar pe care îl juca partenerul său de partid. Asupra intențiilor reale ale acestuia. Asupra statutului său de acoperit. De jucător al statului subteran. Nici Codrin Ștefănescu nu a crezut. Și i-a rămas loial lui Ponta. Până în ultima clipă. Până când Ponta și-a dat arama pe față. Și a început să-și atace cu o violență din ce în ce mai mare propriul partid.

A treia oară, același Codrin Ștefănescu i-a rămas loial până la capăt lui Liviu Dragnea. Chiar și când acesta renunțase la orice formă, fie ea și simbolică, de conducere colectivă. Când se izolase într-un cerc închis, desenat în propriul partid. Când se credea Dumnezeu. Codrin Ștefănescu a rămas strângând din dinți loial, alături de Dragnea. Loial a rămas și după ce Dragnea l-a executat luni de zile. Până când a revenit la vârful partidului, Dragnea l-a transformat pe Codrin Ștefănescu într-un neica nimeni. Și din nou i-a rămas loial, până când liderul PSD a fost aruncat după gratii. Și astăzi îi mai este loial. Pentru că, în ciuda divergențelor, au împărtășit și împărtășesc câteva principii și credințe comune.

De ce am ales aceste două exemple, aparent fără nicio legătură între ele? Pentru că primul exemplu ne arată cât de hidoasă este trădarea, fie ea și politică, cât de departe poate merge această trădare și ce consecințe nefaste poate juca trădarea în viața unui partid. Pentru că PNL, în urma triplei trădări a lui Antonescu, a devenit un partid blestemat. Nu s-a mai ridicat niciodată la ceea ce era cândva. Și nici nu se va mai ridica mult timp. Nici măcar prin furtul alegerilor. Iar cel de-al doilea exemplu ne înfățișează virtuțiile loialității. Ale unor loialități care nu sunt neapărat aducătoare de beneficii pentru sine. Chiar dimpotrivă. Dar care pot înnobila imaginea unui partid. Vai de partidul care are prea mulți trădători. Și cinste partidului în care loialitatea își mai poate spune cuvântul. Iată, Crin Antonescu este astăzi un caz tragic de jucător politic mort. În timp ce Codrin Ștefănescu, loial față de oameni, dar mai ales loial față de principiile pe care și le-a asumat, continuă să rămână în picioare drept și curajos și să se lupte cu conștiința că, pierzând o bătălie, nu pierde și războiul.

Sorin Rosca Stanescu