Despre dr. Arafat, fără ură și fără părtinire
Postat la: 21.06.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
În aceste zile dramatice de sfârșit de veac, societatea românească pare împărțită între cei care sunt adepții fanatici a tot ceea ce recomandă dr. Raed Arafat, privindu-l ca pe un salvator al neamului, și protestatarii care îl condamnă la moarte civică, exasperați de ineptele restricții impuse nouă în absurda așteptare a unui Godot cu nume de virus. Mai nimeni nu încearcă, însă, să îl înțeleagă. Să îl înțeleagă nu pentru a îl scuza, ci pentru a ști cum să reacționeze la îmbrățisarea lui iubitor devastatoare care îmi amintește gluma cu ucigașul de profesie dispus să își omoare prietenii pe gratis.
Dacă am cerceta puțin biografia doctorului Arafat, am constata două lucruri. Iar acestea ar lămuri multe. Primul este că a avut o viață cu suișuri și coborâșuri, cu amenințări și salvări, cu succese și contestări care justifică pe deplin paranoia de care este afectat în prezent. Sentimentul că o mare parte a populației, care cândva îl susținea, nu îl înțelege, deși el este convins că are dreptate, îi amplifică boala. Căci, da, pentru cei care îl urmăresc cu atenție și luciditate, el prezintă azi toate simptomele unui om bolnav. Mai exact ale unui paranoiac.
Al doilea aspect ține de împrejurarea că prin origine etno-culturală și prin profesie nu are apetența democrației. Există o genetică a populației. Or, dr. Arafat are în gena sa culturală preceptele despotismului oriental. El s-a născut și s-a format în sânul unui popor pentru care democrația - care înseamnă transparență, dare de socoteală, pluralism, control reciproc și contraponderi - este străină sau, în cel mai bun caz, o marfă de import.
Dânsul spune că măsurile pe care le-a conceput sunt bune și poate că sunt chiar așa. Problema este că nu vrea să dea socoteală pentru ele și de asta are nevoie de regimul special al stării de urgență / alertă. Un altfel de regim nu ar putea permite luarea de măsuri bune. De ce? Pentru că un altfel de regim impune explicații, înainte, și răspundere, după. Or, așa ceva nu poate concepe și nu poate accepta. În asemenea condiții nu este în stare să decidă.
La asta se adaugă deformația profesională. El este medic și medicii au cu pacienții o relație asimetrică. Medicii au oroare (și, cred eu, pe bună dreptate) de pacientul ignorant care le chestionează și chiar le contestă recomandările. De asemenea, medicii știu că viețile pacienților depind de ei și, asumându-și o asemenea misiune copleșitoare, cer, în schimb, supunere totală.
Problema este atunci când, așa cum se întâmplă cu această pandemie, pacientul nu mai este o persoană fizică și un organism biologic, ci o mare comunitate de persoane fizice cărora nu trebuie să le aplici numai terapii medicale, ci și economice, psihopolitice, geopolitice etc. Medicii nu sunt pregătiți să trateze asemenea pacienți.
Având aceste trăsături - pe care nu avem de ce le reproșa - dr. Arafat nu are de ce se adresa direct populației. Nu noi suntem interlocutorul său legitim. Interlocutorul său și al nostru sunt decidenții politici. Ei trebuie să îl asculte, să consulte alți experți din diferite domenii, să decidă și să ne comunice decizia luată, urmând a răspunde pentru ea.
Acești decidenți îl exploatează în orb pe dr. Arafat. Știind că paranoicii sunt convingători, că medicii sunt mai credibili decât politicienii și că Arafat, în concret, deține un mare rezervor de simpatii populare, l-au lăsat să iasă în față pentru a ne băga în oase frica, el iar nu ei, și în cap credința, el iar nu ei, că doar lipsirea de libertăți ne poate salva. Și el, sărmanul, ne comunică deciziile lui, iar nu ale lor, deși numai deciziile lor, iar nu ale lui, au forță obligatorie și ne afectează viața.
De ce o fac? Simplu! Pentru că lor nu le pasă de pandemie și de măști medicinale (cu excepția ocaziei de a se îmbogăți din vânzarea acestora), ci de cum să îngenuncheze un popor căruia nu mai au nimic de oferit, și de cum să îi pună botniță.
Astfel, paranoia și deformarea profesională ale doctorului Arafat se întâlnesc, fericit pentru autoritarismul globalist și nefericit pentru poporul român, cu intersele celor care vor să exploateze politic pandemia, extrăgând profituri financiare și de putere maxime din suferința biologică a omului de rând.
În acest context, dr. Arafat mai prezintă și avantajul de a fi țapul ispășitor ideal. El se oferă sincer și dezinvolt în fiecare seară și pe toate canalele de comunicare în masă, pentru acest rol. El ne prezintă zilnic cronica unei morți anunțate: a noastră, a libertății noastre și chiar a lui. Iaca-așa!
Adrian Severin
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...