Defetismul poporului, mai rușinos decât neputința conducătorilor

De-a lungul anilor, hegemonii euro-atlantici au creat în România structuri de putere subterane care au parazitat și au paralizat statul național român. Este firesc deci ca, atunci când sistemul imunitar al României reacționează și produce anticorpi, paraziții să urle și să se zvârcolească. După cum este normal ca în zvârcolirea lor să ne sporească pentru o vreme suferința.

Dacă medicația ne mărește febra, acesta este un semn bun. Organismul răspunde la tratament. Consecința logică este continuarea tratamentului, iar nu abandonarea lui.

Reacția multor români față de aceste fenomene, față de răspunsul virulent al străinătății la puseurile de suveranitate ale con­ducătorilor României, este însă, deconcertantă. „Dezastru!" - strigă aceștia. UE s-a supărat pe noi! Ambasadorul american ne-a bătut obrazul! Adio Schengen! Adio Euro! Adio baze americane! Adio parteneriat strategic! Adio fonduri europene! Vom rămâne cu MCV-ul! Vom pierde dreptul de vot în Consiliul UE!

Bătălia nici nu a început bine și noi deja acceptăm înfrângerea.

MCV nu mai există legal din 2010. El trebuie denunțat și punct. Dacă nu le place, să ne dea în judecată.

Refuzul admiterii în Schengen este un abuz. Să îi dăm în judecată.

Pentru zona euro suntem încă nepregătiți. Până vom fi gata vom avea o altă ­Comisie și poate un alt ­Tratat.

Parteneriatul se bazează pe coincidența sau complementaritatea obiectivelor strategice. În lipsa acestora, independent de dorința noastră, nu avem parteneriat. Cel mult, protectorat.

UE este sau ar trebui să fie o federație de state naționale. UE suntem chiar noi; sau, cel puțin, și noi. Dacă nu este așa și sunt doar „ei", „ceilalți", înseamnă că nu mai avem de ce rămâne acolo, că nu mai avem nevoie de UE. Căci doar nu ­ne-om aștepta ca „ei" să muncească pentru noi.

„Ceilalți" au interesele lor. Noi le avem pe ale noastre. Dacă aceste interese nu sunt comune sau congruente și dacă, de aceea sau din orice alte motive, nu le putem gestiona în comun, nu există nici un motiv să stăm împreună. Căci, în asemenea condiții, „împreună" înseamnă ­„dedesubt".

Chiar nu vedem că obiectivul protagoniștilor profitori ai actualei Europe germane este o UE cu mai multe viteze în care România trebuie să aibă un regim de colonie? Chiar nu înțelegem că așa-zisul „stat paralel" din România a fost creat sau adoptat pentru a fi, de fapt, singura putere exercitată pe teritoriul românesc, fie lăsând statul suveran oficial să existe doar ca butaforie, fie eliminându-l cu totul?

Teoreticienii dreptului ne spun că pe un teritoriu nu pot funcționa în paralel două state, tot așa cum două săbii nu pot intra în aceeași teacă. Așa este.

Nici în România lucrurile nu stau altfel. România este un singur stat. Anume un stat capturat de o putere ocultă controlată din străinătate. Respectiva putere strânge ceas de ceas, zi de zi și an de an lațul în jurul gâtului națiunii, până la aducerea ei în imposibilitate de a mai reacționa.

Orice încercare a Guvernului român de a evada, de a ieși din această situație declanșează măsuri de retorsiune. Iar noi, atunci când simțim lațul strângându-se, în loc să ne zbatem mai tare și să îl lovim pe cel care ne sugrumă, preferăm capitularea, în speranța că agresorul ne va cruța.

„Capul ce se pleacă sabia nu-l taie." Poate, deși nu este sigur. Cert este doar un lucru: „cu umilință jugu-l încovoaie".

Acceptăm să fim colonie ca să scăpăm de MCV???!!!

Acceptăm să fim colonie ca să putem călători fără pașaport în imperiu???!!!

Moneda unică euro este sabie pentru statele dominante și jug pentru cele dominate. A intra în zona euro cu statut de colonie înseamnă a renunța la capacitatea de a te apăra în fața hegemoniei economice a protagoniștilor UE prin folosirea cursului valutar al monedei naționale. Nu putem avea o uniune monetară fără o uniune economică, iar uniunea economică între metropolă și colonie este imposibilă. Colonia dă ieftin țiței și cumpără scump benzină. Dă ieftin lemn și cumpără scump mobilă. Dă ieftin carne și cumpără scump cârnați. Dă ieftin grâu și cumpără scump pâine etc. Aceasta nu este uniune, ci expansiune.

La ce servesc concentrările de forțe militare străine pe teritoriul unei colonii? Ele apără metropola, iar nu colonia. Aceasta este doar câmp de luptă. Colonia are stăpâni, iar nu aliați.

Să nu confundăm, deci, o federație de state națiune cu un imperiu, o democrație transnațională cu o oligarhie globalistă și parteneriatul cu vasalitatea.

Despre ce vorbim atunci? După 1990 România și-a definit interesele naționale în context european și euro-­atlantic. Prin urmare, când își apără interesele naționale România apără și interesele europene. Când se bate cu eurobirocrații, nu se bate cu Statele Unite ale Europei, ci cu Sfântul Imperiu Roman de origine germană.

În orice caz, Guvernul român este în primul rând obligat să apere interesele românilor și abia apoi pe cele ale Europei. Iar poporul român are în primul rând obligația de a se lupta pentru libertatea, demnitatea și prosperitatea sa. Mai ales atunci când alții i le pun în pericol.

Mai bine ne batem, deci, decât să ne văicărim. Chiar dacă vom pierde câteva bătălii, nu vom pierde războ­iul, căci, spre deosebire de cei cu care ne confruntăm, pe lângă sabie, poate mai slabă, noi avem de partea noastră și dreptatea. Iar sabia unită cu dreptatea fac un cuplu de neînvins.

Și chiar de vom pierde războiul, ne vom păstra cel puțin onoarea. Din ea va răsări din nou norocul nostru, al tuturor românilor.

Iată mesajul pe care trebuie să îl dăm astăzi conducătorilor români. Nevolnicia liderilor este mai puțin nocivă decât defetismul poporului. Timiditatea lor este mai puțin periculoasă decât lașitatea mulțimii. Slăbi­ciunea lor mai puțin lipsită de speranță decât înclinația către capitulare a masei.

România nu este o țară ­care se poate păstra fără luptă.

Adrian Severin