De două ori șah mat
Postat la: 26.10.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
Cu o viteză uimitoare, premierul Dacian Cioloș este înghesuit de către Liviu Dragnea în colțul tablei de șah. Mișcarea PSD este de șah mat. Atât în ceea ce privește cele 102 taxe, cât și legat de Legea conversiei creditelor în francilor elvețieni. Guvernul pierde enorm la ambele capitole. Și, împreună cu Guvernul, pierde PNL. Cu puțin timp înaintea alegerilor parlamentare.
Indiferent de explicațiile pe care le-a dat și le va mai da domnul Dacian Cioloș, faptul că a atacat la Curtea Constituțională Legea conversiei creditelor afectează sute de mii de familii. Vin alegerile și fiecare familie va însemna câteva voturi. Lovitura dată acestora este gravă, iar românii consideră că premierul îi sacrifică pentru interesul câtorva bănci străine. PNL tocmai și-a legat succesul sau insuccesul parlamentarelor de persoana lui Cioloș, pe care partidul a convenit, și încă în unanimitate, să îl susțină, după alegeri, ca viitor premier. Desigur, la îndemnul și cu sprijinul președintelui Klaus Iohannis. Atacarea, la Curtea Constituțională, a Legii conversiei aruncă totul în aer.
Și doar la o zi distanță, premeirul Dacian Cioloș mai face o nevăzută. La propunerea lui Liviu Dragnea, majoritatea PSD, într-un timp record, a devenit autoarea unei premiere absolute în istoria Parlamentului României. Eliminarea, printr-un singur act normativ, a nu mai puțin de 102 taxe care îi împovărau pe români. Actul normativ a fost votat în unanimitate. Premierul Dacian Cioloș recunoaște că multe dintre aceste taxe trebuiau eliminate, dar nu explică de ce nu a inițiat el însuși acest lucru. Pe de altă parte, susține că, în cazul altor taxe, ar fi fost încălcată legea fundamentală. De aceea a decis să atace și acest act normativ la Curtea Constituțională. De data aceasta, se simt lezați și mai mulți români.
Mult mai mulți decât în cazul Legii conversiei. De fapt, sunt atinși la pungă, prin măsura adoptată de Dacian Cioloș, absolut toți românii, pentru că absolut toți sunt plătitori de taxe. Sub aspect electoral, pierderea este inestimabilă. Ambele decizii adopatate de prim-ministru sunt fără consultarea prealabilă cu partidul care îl susține la guvernare. Cu partidul care tocmai a decis ca, în eventualitatea în care va putea forma o majoritate, să îl mențină pe Dacian Cioloș, pentru încă patru ani, în fruntea Executivului României. Ambele decizii sunt decizii politice. Și, întrucât sunt luate în preajma alegerilor parlamentare, ele au un caracter profund electoral.
Ce semnificație au precizările de mai sus? Dacian Cioloș este premierul asumat de PNL. Mai mult chiar, se vorbește din ce în ce mai insistent depre posibilitatea ca el să devină, în viitor, președinte al acestui partid. Dorește acest lucru Klaus Iohannis, dar și conducerea PNL, în întregul ei, s-a manifestat în acest sens. Ca urmare, deși încă tehnocrat, Dacian Cioloș este legat politic de unul dintre cele mai mari partide politice, a acceptat să aibă un viitor politic, deocamdată ca premier independent al unui Guvern PNL, și, în mod tacit, să preia, într-o zi, conducerea acestui partid. În aceste condiții, actele sale guvernamentale de azi trebuiesc întărite cu o unitate de măsură politică. Și la ce concluzii ajungem?
Dacă analizăm lucrurile din aceasta perspectivă, atunci prima și cea mai elocventă concluzie este că domnul Dacian Cioloș este incapabil să gândească și să acționeze ca un om politic. Ultimele două capcane în care a căzut - de fapt, în cea a Legii conversiei s-a băgat singur - demonstrează că, în materie politică cel puțin, Dacian Cioloș este un diletant. Greșelile lui sunt atât de mari, încât e greu de persupus că acest om și-ar putea schimba modul de gândire și comportamentul în timpul scurt care a mai rămas până la alegeri și până la formarea unui nou guvern.
Dacă, până la un punct, greșelile mari ale administrației Cioloș ar putea fi scuzate sau cel puțin luate sub beneficiu de inventar, dincolo de acest punct, nu mai există altceva decât un eșec extrem de costisitor pentru cetățenii României, dar și pentru PNL, sub aspect electoral. Acest partid ne-a arătat un lucru uluitor. Și anume că, printre sutele de mii de membri pe care îi are, a fost incapabil să găsească o propunere pentru funcția de premier, în eventualitatea în care va putea forma o majoritate, și că, din acest motiv, a fost silit să caute acest personaj în afara partidului.
Și cum, necum, PNL l-a identificat pe Dacian Cioloș. Pe care și l-a și asumat. Iar Dacian Cioloș face o demonstrație sută la sută concludentă că este incapabil să gândească și să acționeze ca un om politic. Ceea ce înseamnă, nici mai mult, nici mai puțin, că opțiunea pentru Dacian Cioloș este un mare eșec al PNL, demonstrat încă înaintea alegerilor. Dacă, în aceste condiții, ale unui dezastruos debut, prin absurd, Dacian Cioloș ar mai putea ajunge prim-ministru, atunci PNL trebuie să se aștepte să fie îngropat definitiv nu numai ca partid istoric, ci și, pur și simplu, ca partid.
Erorile lui Dacian Cioloș, și acum mă refer exclusiv la utimele două, sunt atât de flagrante, atât de grave și atât de costisitoare, încât mă întreb dacă nu care cumva ele sunt intentioante, dacă ele nu reprezintă strigătul disperat al unui om speriat de o pălărie prea mare pe care alții vor să i-o pună, cu de-a sila, pe cap. Mă gândesc că încă nu este prea târziu ca PNL să îi retragă creditul acordat fără niciun fel de garanții lui Dacian Cioloș.
Sorin Rosca Stanescu
-
Hai să vă povestesc cum văd eu fact-checkingul
În istorie se numește critica izvoarelor, internă și externă, se studiază la cursul de științe auxiliare ale istoriei (h ...
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...