De ce România e stat mafiot
Postat la: 22.01.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
A spus-o Traian Băsescu. Cel care a condus România timp de zece ani. Și anume că acest stat este mafiot. În ultimii doi ani, mare lucru nu s-a schimbat. Dacă așa stau lucrurile, atunci vedem și care este soluția. Trebuie distrus tot ce s-a construit rău. Prin măsuri administrative ori legislative. Și cine poate face asta? Evident, doar cei legitimați prin votul popular.
Nu am fost, nu sunt și nu voi fi un votant PSD. Dar nu pot să nu recunosc evidența. PSD și ALDE au primit, recent, suficiente voturi de la populație pentru a forma, în Parlament, o majoritate și pentru a instala un Guvern legitim. La acest început de mandat, cum se întâmplă de obicei, forța majorității și forța Executivului sunt maxime. Prin urmare, nu depinde decât de această majoritate să își impună voința în mod democratic și să facă toate schimbările necesare. Dar cum? Să fie cât se poate de clar, conform Constituției României, care la acest capitol este similară cu toate Constituțiile statelor democratice, politica penală, de pildă, este apanajul exclusiv al Guvernului.
Guvernul face, așa cum crede de cuviință, politica penală și o transpune în măsuri și în acte normative care sunt aprobate în Parlament. Nici corpul procurorilor, nici corpul judecătorilor nu au alt rol decât acela de a aplica legile așa cum sunt ele inițiate de Guvern și confirmate de Parlament. Procurorii și judecătorii nu trebuiesc consultați atunci când se schimbă legislația în domeniul penal, iar dacă acest lucru se întâmplă, este doar un act de complezență profund greșit. Iată, în Statele Unite a fost instalat un nou președinte. În platforma sa electorală, tipărită de altfel și într-o carte, scrie negru pe alb că, atunci când au loc schimbări legislative, procurorii și judecătorii nu numai că nu joacă niciun rol, dar nici măcar nu trebuie să fie consultați.
Pentru că ei trebuie doar să aplice, în respectivul domeniu, politica făcută de Guvernul Statelor Unite și aprobată de Congres. În paranteză fie spus, Trump mai insistă asupra unui aspect. Și anume că judecătorii și procurorii din Statele Unite au obligația de a-și desăvârși pregătirea profesională, de a se perfecționa, întrucât, spune noul președinte, practica a demonstrat că există mari deficiențe la acest capitol. În România, în mod straniu, s-a încetățenit în practică ideea greșită că procurorii și judecătorii trebuiesc, în mod obligatoriu, consultați atunci când se schimbă legislația. Și ideea, și mai greșită, că ei ar putea bloca orice schimbarea prin aplicarea unui fel de drept de veto. Pe care, totuși, nicio lege din această țară nu îl acordă judecătorilor și procurorilor.
În total aproape 60 de articole din Codul penal și din Codul de procedură penală au fost declarate, până în prezent, neconstituționale. Deciziile CCR trebuie să fie transpuse, într-un termen rezonabil, de câteva luni, în schimbări ale legislației. Altfel ar fi haos. Dintre aceste aproape 60 de articole din Coduri, pe care legea obligă guvernele și parlamentele să le modifice în sensul stabilit de CCR, aproape 50 fac obiectul uneia dintre cele două ordonanțe de urgență pe care Guvernul Grindeanu intenționează să le promoveze. Celelalte articole au fost infirmate de către CCR în urmă cu câteva zile și urmează și ele, în curând, să intre în colimatorul Guvernului și Parlamentului.
Dacă nu se întâmplă așa, dacă nu se produc schimbările necesare în legislație, România va fi, pe bună dreptate, un prost exemplu pentru întreaga comunitate europeană și va fi, cu certitudine, aspru sancționată. Cum de altfel este, zi de zi, sancționată prin pierderea, uneori din aceleași motive, a proceselor la CEDO și cum aceeași Românie va trebui să plătească, anual, câte 80 de milioane de euro penalizare pentru nerezolvarea situației penitenciarelor. Chestiune care este avută în vedere de cel de-al doilea proiect de ordonanță de urgență. Cel privind grațierea.
Deci, Guvernul și noua majoritate parlamentară se află între ciocan și nicovală. PSD a promis încă din timul campaniei electorale toate aceste schimbări legislative și toată această nouă politică penală și a primit acordul, prin votul populație, în acest sens. În plus, cum arătam, există o formidabilă presiune pe de o parte a legii și pe de altă parte a Uniunii Europene în același sens. Cele două proiecte au fost supuse, în mod expres, dezbaterii publice în săptămâna care a trecut, dar se poate spune, pe bună dreptate, că asupra acestor teme și politici penale dezbaterea publică, la care a participat cine vrei și cine nu vrei, are loc de circa trei ani.
Acum, este momentul acțiunii. Ambele proiecte au un caracter de urgență. Guvernul are datoria de a face ultimele ajustări, dacă acest lucru consideră că se impune în urma unor concluzii rezultate din dezbaterea publică, și trebuie să promoveze, în prima sau a doua ședință, ordonanțele. Apoi, pentru a nu mai exista niciun dubiu asupra bunelor sale intenții, ordonanțele trebuiesc puse și pe ordinea de zi a ședințelor Parlamentului, pentru ca, acolo, să fie confirmate sau infirmate.
În privința celor două ordonanțe, a politicii penale, dar și a celorlalte măsuri din programul de guvernare aprobat de Parlamentul României, nu trebuie să existe nici bâlbâială, nici ezitare și nici temeri privind o așa-zisă opoziție a străzii. Guvernul și majoritate PSD-ALDE trebuie să fie conștiente de realitatea că, după o înfrângere rușinoasă electorală, președintele Klaus Iohannis, care dovedește partizanat politic, și PNL încearcă să strângă rândurile și să își consolideze o alianță împotriva firii și împotriva valorilor democratice cu SRI și DNA.
Are pur și simplu loc, pe terenul legislației penale, o bătălie politică care se joacă în afara regulilor statului de drept. Dacă Guvernul Grindeanu și noua majoritate cedează la prima salvă de artilerie a opoziției, atunci întreg mandatul de patru ani încredințat de națiunea română va fi compromis. Iar România va rămâne și în continuare un stat mafiot. Un stat al nedreptății. Și nicidecum un stat de drept.
Sorin Rosca Stanescu
-
Hai să vă povestesc cum văd eu fact-checkingul
În istorie se numește critica izvoarelor, internă și externă, se studiază la cursul de științe auxiliare ale istoriei (h ...
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...