De ce România e stat mafiot

A spus-o Traian Băsescu. Cel care a condus România timp de zece ani. Și anume că acest stat este mafiot. În ultimii doi ani, mare lucru nu s-a schimbat. Dacă așa stau lucrurile, atunci vedem și care este soluția. Trebuie distrus tot ce s-a construit rău. Prin măsuri administrative ori legislative. Și cine poate face asta? Evident, doar cei legitimați prin votul popular.

Nu am fost, nu sunt și nu voi fi un votant PSD. Dar nu pot să nu recunosc evidența. PSD și ALDE au primit, recent, suficiente voturi de la populație pentru a forma, în Parlament, o majoritate și pentru a instala un Guvern legitim. La acest început de mandat, cum se întâmplă de obicei, forța majorității și forța Executivului sunt maxime. Prin urmare, nu depinde decât de această majoritate să își impună voința în mod democratic și să facă toate schimbările necesare. Dar cum? Să fie cât se poate de clar, conform Constituției României, care la acest capitol este similară cu toate Constituțiile statelor democratice, politica penală, de pildă, este apanajul exclusiv al Guvernului.

Guvernul face, așa cum crede de cuviință, politica penală și o transpune în măsuri și în acte normative care sunt aprobate în Parlament. Nici corpul procurorilor, nici corpul judecătorilor nu au alt rol decât acela de a aplica legile așa cum sunt ele inițiate de Guvern și confirmate de Parlament. Procurorii și judecătorii nu trebuiesc consultați atunci când se schimbă legislația în domeniul penal, iar dacă acest lucru se întâmplă, este doar un act de complezență profund greșit. Iată, în Statele Unite a fost instalat un nou președinte. În platforma sa electorală, tipărită de altfel și într-o carte, scrie negru pe alb că, atunci când au loc schimbări legislative, procurorii și judecătorii nu numai că nu joacă niciun rol, dar nici măcar nu trebuie să fie consultați.

Pentru că ei trebuie doar să aplice, în respectivul domeniu, politica făcută de Guvernul Statelor Unite și aprobată de Congres. În paranteză fie spus, Trump mai insistă asupra unui aspect. Și anume că judecătorii și procurorii din Statele Unite au obligația de a-și desăvârși pregătirea profesională, de a se perfecționa, întrucât, spune noul președinte, practica a demonstrat că există mari deficiențe la acest capitol. În România, în mod straniu, s-a încetățenit în practică ideea greșită că procurorii și judecătorii trebuiesc, în mod obligatoriu, consultați atunci când se schimbă legislația. Și ideea, și mai greșită, că ei ar putea bloca orice schimbarea prin aplicarea unui fel de drept de veto. Pe care, totuși, nicio lege din această țară nu îl acordă judecătorilor și procurorilor.

În total aproape 60 de articole din Codul penal și din Codul de procedură penală au fost declarate, până în prezent, neconstituționale. Deciziile CCR trebuie să fie transpuse, într-un termen rezonabil, de câteva luni, în schimbări ale legislației. Altfel ar fi haos. Dintre aceste aproape 60 de articole din Coduri, pe care legea obligă guvernele și parlamentele să le modifice în sensul stabilit de CCR, aproape 50 fac obiectul uneia dintre cele două ordonanțe de urgență pe care Guvernul Grindeanu intenționează să le promoveze. Celelalte articole au fost infirmate de către CCR în urmă cu câteva zile și urmează și ele, în curând, să intre în colimatorul Guvernului și Parlamentului.

Dacă nu se întâmplă așa, dacă nu se produc schimbările necesare în legislație, România va fi, pe bună dreptate, un prost exemplu pentru întreaga comunitate europeană și va fi, cu certitudine, aspru sancționată. Cum de altfel este, zi de zi, sancționată prin pierderea, uneori din aceleași motive, a proceselor la CEDO și cum aceeași Românie va trebui să plătească, anual, câte 80 de milioane de euro penalizare pentru nerezolvarea situației penitenciarelor. Chestiune care este avută în vedere de cel de-al doilea proiect de ordonanță de urgență. Cel privind grațierea.

Deci, Guvernul și noua majoritate parlamentară se află între ciocan și nicovală. PSD a promis încă din timul campaniei electorale toate aceste schimbări legislative și toată această nouă politică penală și a primit acordul, prin votul populație, în acest sens. În plus, cum arătam, există o formidabilă presiune pe de o parte a legii și pe de altă parte a Uniunii Europene în același sens. Cele două proiecte au fost supuse, în mod expres, dezbaterii publice în săptămâna care a trecut, dar se poate spune, pe bună dreptate, că asupra acestor teme și politici penale dezbaterea publică, la care a participat cine vrei și cine nu vrei, are loc de circa trei ani.

Acum, este momentul acțiunii. Ambele proiecte au un caracter de urgență. Guvernul are datoria de a face ultimele ajustări, dacă acest lucru consideră că se impune în urma unor concluzii rezultate din dezbaterea publică, și trebuie să promoveze, în prima sau a doua ședință, ordonanțele. Apoi, pentru a nu mai exista niciun dubiu asupra bunelor sale intenții, ordonanțele trebuiesc puse și pe ordinea de zi a ședințelor Parlamentului, pentru ca, acolo, să fie confirmate sau infirmate.

În privința celor două ordonanțe, a politicii penale, dar și a celorlalte măsuri din programul de guvernare aprobat de Parlamentul României, nu trebuie să existe nici bâlbâială, nici ezitare și nici temeri privind o așa-zisă opoziție a străzii. Guvernul și majoritate PSD-ALDE trebuie să fie conștiente de realitatea că, după o înfrângere rușinoasă electorală, președintele Klaus Iohannis, care dovedește partizanat politic, și PNL încearcă să strângă rândurile și să își consolideze o alianță împotriva firii și împotriva valorilor democratice cu SRI și DNA.

Are pur și simplu loc, pe terenul legislației penale, o bătălie politică care se joacă în afara regulilor statului de drept. Dacă Guvernul Grindeanu și noua majoritate cedează la prima salvă de artilerie a opoziției, atunci întreg mandatul de patru ani încredințat de națiunea română va fi compromis. Iar România va rămâne și în continuare un stat mafiot. Un stat al nedreptății. Și nicidecum un stat de drept.

Sorin Rosca Stanescu