Dansul democratic pe cadavre

Domnul Ion Iliescu a ținut neapărat să marcheze, printr-o amplă declarație, 30 de ani de la primele alegeri libere din România. Pe care le-a câștigat. Dar cât au fost de libere? Cât de imaculat și cât de maculat a fost acel moment care a croit democrația originală în România? O democrație originală din care ne zbatem și azi relativ zadarnic să ieșim. Totul s-a construit pe două cadavre.

Recitesc cu mare atenție relatarea sintetică făcută de cel mai important specialist al istoriei recente, Alex Mihai Stoenescu, în cartea „Cronologia evenimentelor din 1989", în care-și pune întrebarea dacă în România a fost revoluție sau lovitură de stat. Istoricul prezintă probe concludente ale unei dezvăluiri, pe care pentru prima dată am făcut-o eu însumi, nu mai știu dacă în România Liberă sau în Evenimentul Zilei. Am aflat cu multe detalii - acum pot confirma sursa - de la la Mihai Lupoi când și în ce circumstanțe s-a luat decizia asasinării soților Ceaușescu. Istoricul Stoenescu consultă mai multe surse de primă mână și confirmă cu lux de amănunte această decizie a asasinatului, care stă la temelia alegerlor libere și democrației organizate de Ion Iliescu și sărbătorite tot de acesta acum, după 30 de ani.

Soții Ceaușescu au fost capturați în 22 decemrbre 1989, la scurt timp după ce fuseseră extrași cu elicopterul lui Victor Atanasie Stănculescu și aterizaseră la Târgoviște, via Snagov. Iliescu a fost informat chiar de la prima întâlnire cu Stănculescu, desfășurată la MApN, tot în 22 decembrie, în jurul orei 16.00, atunci când ministrul Apărării, numit în mare viteză de Nicolae Ceaușescu, i-a predat practic puterea celui care fusese desemnat de Moscova drept succesor al lui Ceaușescu. Deci la ora 16.00, Ion Iliescu știa că soții Ceaușescu erau capturați. De la MApN s-a deplasat în fosta clădire a Comitetului Central, unde ajuns în jurul orei 17.00, iar de la balcon a avut trei intervenții. Prima a început cu cuvântul „tovarăși" și a fost instantaneu huiduit. Ar fi fost măturat exact așa cum a fost măturat Verdeț, tot atunci când a apărut la balcon și tot din același motiv, dacă nu l-ar fi salvat o intervenție salutară a lui Sergiu Nicolaescu. În niciuna dintre cele trei intervenții Ion Iliescu nu le-a spus românilor că Ceaușescu era capturat și plimbat pe câmpul de instrucție de la Boteni într-un TAB, care urma să fie spulberat prin lovituri de tun. Nici chiar atunci când a început să se tragă, niciun glonț neatingând măcar balconul sau fațada Comitetului Central, Ion Iliescu nu a suflat un cuvânt referitor la capturarea soților Ceaușescu. Românii nu trebuiau să știe. Panica trebuia instaurată. Acea panică ce a ucis de aproape zece ori mai mulți oameni decât au ucis soții Ceaușescu ordonând să se tragă în manifestanți. Panica trebuia să se instaureze pentru că comandourile aeroportate ale rușilor trebuiau să desanteze în țară. Abia pe ultima sută de metri generalul Ștefan Gușe a reușit să evite această situație.

În zilele următoare, Ion Iliescu a baleiat între televiziune, care devenise principalul instrument de propagandă al frontului pe care el l-a creat după model sovietic, propagandă condusă de alt agent al Moscovei, Silviu Brucan și MApN, unde îl numise ca ministru al Apărării pe generalul Nicolae Militaru, alt agent sovietic, documentat de către constraspionajul român. Acolo, în sediul MApN, în closetul rezervat ministrului Apărării, au fost purtate nenumărate discuții, în timp ce principalii actori trăgeau apa, pentru a bruia eventualele înregistrări, tema centrală și atât de secretă fiind soarta rezervată soților Ceaușescu. Adevărul istoric este că Iliescu dorea ca aceștia să fie executați, dar doar în urma unui proces sumar, în timp ce Brucan și Gelu Voican Voiculescu proiectaseră pur și simplu asasinarea acestora. În acest sens i se dăduse de către generalul Victor Atanasie Stănculescu un ordin explicit colonelului Kemenici, care conducea unitatea din Boteni, iar acesta, la rândul său, ordonase a TAB-ul în care erau ostatici soții Ceaușescu să rătăcească pe câmpul de instrucție, unde trebuia să fie aruncat în aer printr-o lovitură de tun. Numai că servantul nu a executat ordinul. Pentru că o asemenea lovitură nimicitoare le-ar fi luat viața conducătorului de TAB și echipei care păzea cuplul Ceaușescu. Așa că s-a ajuns la soluția Iliescu.

Un proces sumar, o bătaie de joc sub aspect juridic, un proces regizat de un tribunal ad hoc total ilegal și finalizat printr-o sentință scrisă dinainte, și ea ilegală, care nu ar fi putut în niciun chip să fie atacată de cei doi condamnați la executare prin împușcare. Și s-a săvârșit în ajun de Crăciun.

Pe aceste cadavre, dar și pe cele încă o mie și ceva, rezultat al uriașei diversiuni, a fost construită democrația originală a lui Ion Iliescu.

Nici nu s-a încheiat bine a acel an 1989, când Silviu Brucan, la Intercontinental, în fața jurnaliștilor români și străini, a făcut un anunț absolut scandalos. Și anume că Frontul Salvării Naționale, organizație civică, în care cu bună credință intraseră milioane de oameni, urma să se transforme în partid politic și să participe la primele „alegeri libere". Pe care Ion Iliescu le-a câștigat. Detașat. Fiind aplaudat la scenă deschisă de Mihail Gorbaciov, care, prin intermediul liderului român cu ștate vechi în KGB, urma să salveze comunismul, dându-i i față umană. Dar și cu sprijinul Occidentului, care bătuse palma cu Moscova legat de toate transformările în serie, așa zis revoluționare, din Europa Centrală și de Est. Faimosul lagăr socialist urma să se modernizeze prin răsturnări politice controlate.

În primăvara lui 1990, în România - și acest lucru trebuie consemnat în toate cărțile de istorie - nu au existat alegeri libere. Dimpotrivă. Democrația a fost amânată sine die. Timp de 30 de ani, ea a funcționat și funcționează

încă sub forma unei „democrații originale". Păstorită și dominată de serviciile secrete. De serviciile secrete străine. Și abia apoi de serviciile secrete care, formal, aparțin României.

Alegeri libere și democrație construite pe cadavre nu au existat și nu pot exista niciodată și niciunde în lume!

Sorin Rosca Stanescu