Cu Birchall la testul ADN
Postat la: 03.08.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
Dl Alexandru Cumpănașu a oferit știrea, nedezmințită de Ministerul Justiției, potrivit căreia Ana Birchall i-a furnizat rezultatul testului ADN făcut în cazul de la Caracal.
Asta înseamnă două lucruri:
1. Că Birchall a intervenit în ancheta penală (care este nepublică) obținând astfel informații la care potrivit legii nu avea acces.
2. Că Birchall a furnizat acele informații unor persoane private (tatălui victimei sau unchiului acesteia) care cu atât mai puțin aveau dreptul să le primească, evident pentru a obține avantaje de imagine personală.
Furnizarea de informații secrete unor persoane neautorizate să le dețină sau pe canale neautorizate, dăunează anchetei. Potrivit legii 78/2000 aceasta poate fi și o infracțiune. Numai procurorii DIICOT aveau acces la rezultatele analizei efectuate de IML și puteau aprecia care informații și în ce moment pot fi făcute publice.
Reintrarea forțată în scenă a primadonei de la Ministerul Justiției, tentată, probabil, să ia fața DIICOT, are loc după ce, deși procurorii acționează sub autoritatea sa, nu a inițiat nici o acțiune împotriva celor care prin incompetență sau rea credință au zădărnicit salvarea Alexandrei Măceșanu. Evident, aceștia trebuiau spălați de vină, în timp ce cazul trebuia închis printr-o confirmare "științifică" a versiunii presupusului unic autor al presupusei crime.
Cu certitudine toți factorii (i)responsabili - politici, judiciari, tehnici și ... diplomatici - se puseseră de acord asupra scenariului. Rămăsese doar să treacă timpul standard pentru obținerea rezultatului la testul ADN de la IML. Cu fantezia-i debordantă, tânără și neliniștită, Ana Birchall a "divulgat" rezultatul analizei înainte ca analiza să se poată încheia, decredibilizându-l total și făcând astfel, teoretic, saltul de la ADN la DNA. Spun teoretic deoarece sunt slabe posibilități ca magistrații #rezist să o dea pierzaniei tocmai pe cea considerată a fi "ministrul lor".
Ambasadorul Hans Klemm are acum toate motivele să reflecteze la cugetarea potrivit căreia decât să fii asociat cu un prost la câștig, mai bine să fii cu un deștept la pagubă. Iar românii au toată îndreptățirea să ceară și să aștepte, cel puțin, demiterea ministrului justiției.
PS - Printr-un comunicat oficial IML lasă să se înțeleagă că testul ADN nu s-a încheiat încă. Aceasta dovedește că Ana Birchall a divulgat "rezultatul convenit" (sic!) iar nu rezultatul obținut.
Adrian Severin
-
Capcana în care a căzut Marcel Ciolacu
Interesant este că a montat-o cu mânuța lui. Era destinată altora. În special partidului AUR. Dar iată că a căzut el îns ...
-
Piedone vrea să se retragă, Voiculescu se opune, vrea și "sarea din ciorba" PSD-ului!
În spatele voiniciei afișate de către Piedone, "mă retrag doar dacă aduce Ciolacu tezaurul de la ruși", mi s-a confirmat ...
-
La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
Să vă prezint cronologia evenimentelor de ieri din coaliția PSD-PNL referitoare la susținerea unui sau unor candidați la ...
-
Alegeri prezidențiale 2024: de ce ar trebui să votăm un candidat-maimuță?
Motto: "Alegerea românilor nu constituie cîtuși de puțin o surpriză, gîndiți-vă că românii nu au mai avut un președinte- ...
-
Struțo-cămila s-a destrămat, iar actul nu a fost consumat
Astăzi am de făcut o alegere grea. Trebuie să optez între două teme extrem de importante. A explodat literalmente tema r ...
-
Trezește-te, popor român!
Ți s-a luat dreptul la istorie, popor român! Ți s-a rupt legătura cu pământul și de aceea acum rătăcești, căci pentru ti ...
-
Fisură majoră la vârful Coaliției
Struțo-cămila PSD-PNL, care intenționează să instaureze în România partidul stat în următorii opt ani, s-a defectat la v ...
-
Palatul Victoria - rezervația lupilor de pe Wall Street?!
O stranie coincidență dintre acțiunile politice de la București și prețul acțiunilor unei companii americane s-a putut v ...
-
An electoral ciudat: anul independenților
Sunt bune șanse ca alegerile europarlamentare să fie câștigate de suveraniștii din AUR. Bineînțeles dacă facem o socotea ...
-
Geoană - Gușă în finala prezidențială!
Ieri, spre seară, tabloul alegerilor prezidențiale s-a schimbat brusc. Într-un fel, chiar s-a răsturnat. Și s-a născut s ...
-
Războiul din Ucraina și gazele platoului continental al Mării Negre
Strategic, dacă Putin reușește să ocupe Odessa, Ucraina va fi închisă ca într-o cutie - fără ieșire la mare și fără logi ...
-
CSAT degeaba. Spionii rămân invizibili!
Este de râsul curcilor. S-a întrunit CSAT. Pentru a dezbate și a aproba, nici mai mult și nici mai puțin, decât raportul ...
-
Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?
Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: "În vre ...
-
Sebastian Burduja, agent la bursă pentru NuScale
O afacere aproape falimentară în Statele Unite este îmbrățișată și asumată cu entuziasm de Sebastian Burduja, ministru a ...
-
Nu este despre ceea ce se vede. Este despre ceea ce credeti ca se vede!
Pe asta se si bazeaza unele tehnici de imagine, manipulare sau dezinformare! Culmea, adevarul este intodeauna la suprafa ...
-
Atacul Iranului e o mutare de șah geopolitic extrem de iscusită
Așa cum presupuneam ieri dimineață, când am analizat la cald atacul Iranului asupra Israelului, au fost servite publicul ...
-
Când te întorci din morți!
De un an m-am luptat cu moartea. E o glumă să spun că eu! Nu! Nicicum! Nu aveam sorți de izbândă nicicum la câte păcate ...
-
Iranul dă șah Israelului și Americii
În Orientul Mijlociu, în această dimineață, războiul nu este (deocamdată) mai mare decât era ieri. Iranul a tras un foc ...
-
Mult zgomot pentru mai nimic
Mult zgomot pentru nimic (Much ado about nothing) este o comedie romantică, una dintre marile comedii ale marelui Will. ...
-
PNL este pe cale de dispariţie la Satu Mare
În ultimele două săptămâni s-a declanşat o hemoragie puternică în organizaţia PNL Satu Mare, condusă de deputatul Adrian ...
-
Sensul păcii
Nimeni nu s-a îndoit de cunoașterea istoriei și politicii de către Helmut Schmidt. Ministru al economiei, al apărării, c ...
-
Motrenismul
În istoria Regatului român, probabil cea mai suveranistă perioadă din istoria poporului român, au existat mai multe cure ...
-
Bonsaiul francez și belicoasa Maia
Emmanuel Macron a declarat că vrea să trimită trupe terestre în Ucraina. Într-un schetch de stand up, un comedian ucrain ...
-
S-a dus ultimul anti-imperialist! Ilie Șerbănescu a prevăzut, încă din anii '70, expansiunea multinaționalelor
Ilie Șerbănescu a plecat puțin. Avea 81 de ani. Era măcinat de-o boală ascunsă, dar și de suferința că televiziunile i-a ...
-
Condiția mea pentru George Simion e fermă!
Ca să fie clar, hai să vorbim despre ce s-a întâmplat de fapt până acum, pentru că au trecut două săptămâni de când, în ...
-
De ce se teme ca de moarte George Simion?
În fosta cetate de scaun a Târgoviștei, echipat corespunzător, în costumul lui Vlad Țepeș, liderul AUR a dezumflat un ba ...
-
Dictatura OMS
Peste aproape două luni, între 27 mai și 1 iunie, la Geneva, cea de-a 77-a adunare a Organizației Mondiale a Sănătății v ...
-
Guvernul Bulă: minciuni frumoase la Bruxelles și realități mizere acasă!
Înainte de revoluție au circulat nenumărate bancuri, care exprimau plastic natura duală a realităților românești: vitrin ...