Cooperativa noii majorități

În căutarea cifrei de aur, 233, singura care asigură o majoritate în Parlamentul României, partidele din opoziție sunt silite să creioneze viitoarea coperativă politică. Un fel de COCOPOCO. Cum se numea organul de conducere al Convenției Democratice. Din care făceau parte de-a valma reprezentanți ai partidelor și ai organzațiilor civice. Un turn al lui Babel, în care fiecare vorbea în limba lui. Cum ar putea arăta această cooperativă politică, în absența căreia nu se poate ajunge la cifra magică de 233?

În această secundă, nici frontul PSD, în care nu mai luptă decât parlamentari ai acestui partid și nici frontul anti-PSD, alcătuit din câteva partide decise să răstoarne Guvernul Dăncilă sau care măcar mimează această decizie, nu dispun de majoritatea de 233 de parlamentari, necesară fie pentru a obține acordul Parlamentului pentru remanierea extinsă, fie pentru a dărâma Guvernul. Motivul este că între cele două blocuri politice se interpun indecișii. Aceștia sunt ALDE - cât a mai rămas din acest partid, care și-a pierdut ambele grupuri parlamentare, atât în Senat, cât și în Cameră - și Pro România. Se mai interpun și două partide, care încearcă să obțină tot ce pot și dintr-o parte și din alta, UDMR, care primește rând pe rând favoruri din partea PSD, și PMP, care nu primește nimic de la putere, dar încearcă să sugă ce poate în materie de angajamente din frontul anti-PSD. Și se mai interpun parlamentarii altor minorități decât cea maghiară, care trag cât pot de ambele tabere, și un număr din ce în ce mai mare de independenți. Senatori și deputați, care nu se mai regăsesc în niciun grup parlamentar. O suprapunere interesantă a unei categorii de indeciși atât în zona PSD, cât și în zona anti-PSD o reprezintă în prezent parlamentarii ALDE care, fără excepție, nu mai au niciun grup parlamentar.

Sunt silit aici să deschid o paranteză. Un întreg partid, ALDE, creditat înainte de europarlamentare la 10-15 la sută din sufragiile alegătorilor, a intrat cumva, într-un timp record, într-un veritabil Triunghi al Bermudelor. A dispărut practic de pe harta Parlamentului. Cedând cântecelor de sirenă ale lui Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu a comis-o. A renunțat la parteneriatul cu PSD, a anunțat că trece în opoziție alături de Pro România, a renunțat și la candidatura la prezidențiale, dar ALDE a încremenit într-o poziție de șpagat. Unii se deplasează în direcția PSD, alții în direcția Pro România și, în fine, o a treia categorie rămâne relativ unită în jurul lui Călin Popescu Tăriceanu. Sfâșiat în aceste trei direcții, ALDE și-a pierdut grupurile parlamentare din Senat și din Camera Deputaților. Odată cu ele, și-a pierdut o serie întreagă de drepturi și de oportunități legate de reprezentarea în birourile de conducere ale celor două Camere de obținerea unor poziții de conducere în comisiile parlamentare și chiar de dreptul la cuvânt, care, în cazul independenților, este sever diminuat. Am semnale că se vor crea între timp, cu aportul parlamentarilor plecați din ALDE, noi grupuri parlamentare. Un fel de ALDE-plus sau ALDE-contra, cum vreți să le luați. Aceste grupuri, dacă se vor crea, vor acționa în colaborare cu PSD. Am închis paranteza.

Pe măsură ce ne apropiem calendaristic de cele trei runde de alegeri - prezidențiale, locale și parlamentare - „lupta de clasă" se ascute. Într-o asemenea manieră, încât această masă de nehotărâți sau de aparent nehotărâți va fi absorbită ca într-o gaură neagră de una sau alta dintre cele două tabere. Iar atunci balanța va înclina decisiv fie în favoarea PSD, fie în favoarea frontului anti-PSD. Este posibil ca acest proces să se finalizeze în curând. Totul depinde de seriozitatea și consistența negocierilor care au loc în prezent. Fiecare tabără aleargă din răsputeri până la epuizare după numărul magic 233. Să admitem că PNL, secondat de USR, este chiar decis să dărâme Guvernul Dăncilă și să instaleze un Guvern probabil condus de Ludovic Orban. Să admitem că semnalele date de președintele Klaus Iohannis în această privință sunt ferme și serioase. Să admitem că trebuie format un nou Guvern, susținut de o nouă majoritate. Ce forțe l-ar compune? Și cum ar funcționa el?

Din noul Guvern, condus de Ludovic Orban, ar urma să facă parte două partide mari, PNL și USR, aflate într-o competiție care va deveni din ce în ce mai dură, legată de alegerile prezidențiale, patru partide mici, Pro România, ALDE, UDMR și PMP și reprezentanți ai minorităților, altele decât cea maghiară. Acest Guvern va trebui să țină cont și de interesele legitime și ele la nivel central și la nivel local ale senatorilor și deputaților care vor rămâne independenți. Pentru a beneficia cât de cât de stabilitate într-o perioadă extrem de dificilă, Guvernul Orban va fi obligat să includă în sfera de suport politic și unele sindicate, și unele patronate, și unele ONG-uri. Vor exista așadar minimum 15 linii de forță între care va trebui, zi de zi, identificată linia de convergență, pentru a nu se intra în divergență. De aici, asemănarea izbitoare cu COCOPOCO, organul de decizie de pe vremea Convenției Democratice Române. Atunci treaba nu a funcționat. De ce ar funcționa acum? Atunci ar fi fost mai ușor să funcționeze, întrucât această formulă de coducere politică extrem de pestriță venea imediat după o victorie în alegeri. Acum, o asemenea formulă ar trebui să supraviețuiască înaintea celor trei runde de alegeri. Această formulă, această ștampilă difuză ar urma să se aplice asupra întregului teritoriu acoperit de o guvernare. Asupra bugetului. Cum va acoperi bugetul României interese și viziuni atât de diverse? Vor trebui elaborate politici pentru implementarea noi Legi a bugetului. Dacă bugetul va fi pestriț, și aceste politici vor fi pestrițe. În materie de politică exernă, să spunem că aparent lucrurile sunt mai simple, de vreme ce întreaga clasă politică este decisă să-și respecte parteneriatele cu Uniunea Europeană, cu Statele Unite și cu NATO. Numai că lucrurile nu stau deloc așa. Complexitatea și contradictorialitatea situației internaționale crește exponențial și excede de multe ori aceste parteneriate. Prin urmare, România va trebui să adopte de la caz la caz politici punctuale. Și așa mai departe. Atenție însă: toate aceste politici, cele mai multe difuze în acest moment, pentru că, la fel cum nu există un text definitiv al moțiunii de cenzură, nu există nici program de guvernare al niciunuia dintre partidele de opoziție, vor trebui puse în operă de oameni. De reprezentanți ai celor 15 facțiuni. Cine vor fi aceștia? Va decide COCOPOCO!

Sorin Rosca Stanescu