Conspiraţia principală şcl (și celelalte)

Care e conspiraţia cea bună, de fapt, cea rea, cea reală, conspiraţia principală, în desfăşurare sub ochii noştri, în timpul vieţii noastre, pe viaţa noastră? Pentru că, dincolo de criza sanitară, foarte discutabilă, contestată de unii mari practicieni, mutaţiile economice sunt şi vor fi de o magnitudine necunoscută generaţiilor prezente.

Unii, puţini, 0,1 % din populaţie (nu 1 %, cum greşit se mai spune), se vor îmbogăţi nemăsurat (au început deja!), mulţi dintre ei îşi vor dubla averea, mai ales cei mai bogaţi, şi mulţi, întotdeauna aceiaşi, vor pierde banii adunaţi pentru bătrâneţe şi plasaţi aventurist pe Burse, vor rămâne fără asigurări medicale, îşi vor pierde (unii şi l-au pierdut deja) jobul. La 17 aprilie, 22 de milioane de americani erau deja înscrişi la şomaj. Şi cifre mari sunt şi în Italia, Franţa, Spania, dar şi în România (economistul Paul Craig Roberts arată că „SUA au o forţă de muncă de 164 de milioane". Previziunile indică un posibil total de 30 % din această forţă de muncă la şomaj. „Asta ar însemna 49 de milioane, care sunt tot atâţia răzvrătiţi potenţiali" - paulcraigroberts.org, „Are We Brewing a New Feudalism?", 16 aprilie 2020). „Economia chineză s-a contractat cu 6,8 % în primul trimestru al lui 2020, după ce coronavirusul a închis părţi mari din teritoriu, cea mai importantă scădere de la sfârşitul Revoluţiei Culturale din 1976" (South China Morning Post, scmp.com, Zinnia Lee/ Karif Wat, 17 aprilie 2020).

Cui îi foloseşte crima? („À qui profite le crime?") Vechiul criteriu de judecată în ancheta poliţistă se poate utiliza cu folos şi în acest caz de evidentă răsturnare a lumii. Din 2017 s-a tot anunţat o mare criză economică, una mai mare decât cea din 2008-2009, şi se dădea şi, bizar, data exactă, decembrie 2019 - ianuarie 2020, ceea ce părea acum trei ani îndepărtat şi neverosimil. Toată lumea era la curent cu problema banilor virtuali, fictivi din bănci, din marile fonduri de investiţii, datoriile publice, în frunte cu cele ale SUA, depăşiseră orice prag rezonabil, iar Bursele atinseseră cote ameţitoare, fanteziste, suprarealiste. Era descrisă o situaţie catastrofală, financiară şi economică, deja în curs de câţiva ani. Bula speculativă avea dimensiuni nemaivăzute şi pentru că majoritatea problemelor din criza subprimelor 2008-2009 nu fuseseră, de fapt, rezolvate, ci doar împinse mai adânc în registre. Contoarele trebuiau să fie readuse la zero, lucru care se şi întâmplă în aceste luni, mai trebuiau doar stabiliţi perdanţii, fraierii, înşelaţii, spoliaţii, cei care plătesc oalele sparte, şi găsită naraţiunea convingătoare. Jacques Attali, celebrul globalist, propusese deja în 2009 soluţia pandemiei pentru instalarea unui guvern mondial.

În plus, lupta dintre globalişti, neoliberali şi neoconservatori, progresişti, pe de-o parte, şi populişti, suveranişti, protecţionişti, naţionalişti, pe de altă parte, era deja la baionetă, cu pierderi intolerabile, la vedere, pentru globalişti. Popoarele, naţiunile îşi cereau încă o dată drepturile. A fost Brexit-ul, au fost Vestele galbene în Franţa, alianţa împotriva naturii dintre Cinque Stelle (anarhişti, adepţi ai democraţiei directe, „soroşişti") şi Liga Nordului (conservatori, după ei, extremă dreaptă, după adversarii lor), Rassemblement National tot în Franţa (primul partid la alegerile europene), pierderile înregistrate de CDU şi SPD în Germania odată cu creşterea AfD-ului, criza politică prelungită din Spania, bizara situaţie din Austria, succesele în durată ale lui Viktor Orbán în Ungaria, autodeterminarea conservatoare a guvernării poloneze etc. Dar, mai ales, decisivă a fost preşedinţia Donald Trump în America, populistă, suveranistă, protecţionistă, antiglobalistă, cea care i-a pus pe jar pe globaliştii de pretutindeni, nu doar pe cei din SUA, inclusiv pe „băsiştii" şi pe „tismănenii" („fripturiştii" lui Băsescu) din România. Politicienii din România au evoluat spre un liberalism antinaţional (PDL era înăuntru) şi spre progresism neomarxist (USR), fără ca PSD să reprezinte o contrapondere naţională autentică.

De peste 10 ani, banii cei mulţi, averile foarte mari, istorice s-au deplasat spre China şi spre Asia în general. Un singur exemplu din lumea simbolică: aproape 100 de artişti chinezi contemporani, pictori în principal, se vând de mulţi ani la mai mult de 1 milion de dolari, destui atingând cote astronomice. Piaţa de artă arată cel mai bine şi cel mai devreme pe unde merge viitorul. Iar viitorul nu mai e în bătrâna Europă vestică şi pare în stagnare în SUA. China e cea mai industrializată ţară, „uzina/ atelierul lumii", are sute de mii, milioane de absolvenţi ai marilor universităţi occidentale, mai mult, creierele occidentale, printre care cele americane, se deplasează spre China, Hong Kong, Asia. Modelul chinez pentru controlul epidemiei SARS Cov-2 a fost o lecţie dură mai ales pentru Europa, pentru Italia, Spania, Franţa, Belgia (ţările care au suferit cel mai mult de pe urma austerităţii impuse de UE, de Germania Angelei Merkel, ţări perdante în urma introducerii monedei euro).

Dacă o conspiraţie majoră există, şi foarte mulţi o cred, atunci pandemia e o armă a globaliştilor, cum o spune şi numele ei. „Pandemie" înseamnă o epidemie globală. Că le va folosi celor 0,1 % cei mai bogaţi oameni ai planetei nu mai e nici un dubiu. Vor fi şi perdanţi fără doar şi poate. Dar vor reuşi ei, aşa cum aparent îşi doresc, să impună un guvern mondial? Declaraţiile lui Gordon Brown, fost prim-ministru laburist britanic, nu mai fac nici un mister din acest deziderat. Ipoteza cu un minister al Sănătăţii pe structura foarte contestatei deja OMS, contestată inclusiv de preşedintele american Donald Trump, care i-a tăiat deja subsidiile statului american, pare plauzibilă. Dar unul dintre cei mai mari finanţatori ai organizaţiei, după SUA, prin propria fundaţie, este Bill Gates, posibilul viitor ministru al Sănătăţii mondiale. Va urma o poliţie globală, mai întâi o poliţie a gândirii (a început să se exercite viguros deja în toată media, pe Internet şi pe Facebook) cu acoperire globală şi o sclavizare treptată, o întoarcere la vremuri feudale sau chiar sclavagiste? Răspunsurile depind de capacitatea popoarelor, a cetăţenilor de a-şi apăra drepturile şi libertăţile, democraţia din fiecare ţară. Democraţia adevărată, şi nu cea de propagandă pe care o cunoaştem şi o trăim azi.

Au apărut în ultimii ani lucrări importante pe tema „conspiraţiilor" economice mondiale, unele traduse şi la noi. Valérie Bugault, autoare, între altele, a volumului Les Raisons cachées du desordre mondial (2019), este unul dintre analiştii specializaţi în rolul monedei în existenţa economică şi politică a statelor. Într-un interviu recent, ea spunea: „Într-adevăr, izolarea oamenilor sănătoşi în diferite ţări înseamnă o oprire brutală a economiei. În funcţie de durata izolării, aceste ţări, mai ales dacă sunt îndatorate, nu vor putea să se repună pe picioare decât foarte greu. Iar această repunere pe picioare va trebui, în mod evident, să fie însoţită de o repunere în discuţie a funcţionării lor interne. De altfel, binefacerile abundent trâmbiţate ale globalizării economice, care a făcut fiecare ţară dependentă de altele, se văd şi ele dezminţite din plin de această criză sanitară, care dezvăluie extrema sărăcire industrială a ţărilor zise dezvoltate, care nu mai cunosc autosuficienţa în nimic. Putem deci să deducem, fără să greşim, că va fi un „înainte de criza coronavirus" şi un „după criza coronavirus". Ne aflăm cu toţii pe o muchie îngustă şi lucrurile pot bascula, în funcţie de capacitatea de reacţie e cetăţenilor, fie în sensul globalismului integral, cu un guvern mondial, fie în sensul unei preluări politice a ţărilor de către locuitorii lor" („Géopolitique du coronavirus", interviu cu Valérie Bugault, strategika.fr, 1 aprilie 2020).

Petru Romoşan