Cine tace și face?
Postat la: 06.10.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
Din multe puncte de vedere, seria de evenimente din ultimele zile este năucitoare. Cele mai multe dintre ele, în mod evident, nu sunt și nu pot fi controlate de către președintele Klaus Iohannis. Altele, da. Dar în tot acest iureș de întâmplări memorabile, pentru prima dată, președintele a ieșit la bătaie. Și fiindcă exprimă public ceea ce nu este neapărat necesar să exprime public, avem, iată, un indiciu solid că Iohannis a devenit jucător.
Joi dimineață, pe agenda sa de lucru, era, de mai mult timp, fixată o întâlnire extrem de importantă. Cu reprezentanții Disporei. Veniți, din toate colțurile lumii, la Cotroceni. Iar Klaus Iohannis mai întâi a întârziat și apoi a lipsit. Este, din câte știu, o situație unică în cariera sa politică. Înseamnă că ceva neprogramat a fost mult mai important. Ce ar putea fi? Continuând aceeași derulare inversă, știm că, tot joi dimineață, la Cotroceni, Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Augustin Lazăr, procurorul general al României. Că a avut cu acesta o întâlnire față în față. Și că, din nou, i-a solicitat să deruleze cu celeritate ancheta declanșată în urma detonării deputatului Sebastian Ghiță și care vizează falsificarea raportului tehnic asupra lucrării de doctorat a șefului DNA, Laura Codruța Kovesi. Din nou, președintele a afirmat explicit că nu sunt motive de suspiciune legate de un eventual plagiat. Și că situația trebuie rezolvată, pentru că e incorect să planeze o suspiciune asupra onorabilității șefului DNA.
Continuăm derularea inversă. Cu o zi doar mai devreme, respectiv miercuri, același președinte Klaus Iohannis a făcut, din nou, o declarație publică legată de același caz. A reieșit că a discutat telefonic cu procurorul general - aceasta ar fi fost prima discuție pe această temă -, solicitându-i celeritate. Și asta, după ce, conform spuselor președintelui, el a primit-o, la Cotroceni, pe doamna Laura Codruța Kovesi. Căreia i-a transmis personal, dar și public - vă rog să observați, din nou, public - că nu există niciun motiv pentru ca aceasta să demisioneze din funcția de șef DNA.
Agenda zile de miercuri a fost însă și mai încărcată. Întrucât, în ecuație, a intrat și persoana profesorului Mircea Dumitru, ministrul Educației. Acesta este cunoscut ca un dușman înverșunat al plagiatelor. Și a solicitat insistent Universității de Vest ceea ce și Klaus Iohannis i-a solicitat în urmă cu câteva zile. Să verifice dacă lucrarea de doctorat a doamnei Kovesi reprezintă sau nu un plagiat. Ca un făcut, împotriva ministrului Învățământului a fost lansată o acuzație de colaborare cu Securitatea. Asta în timp ce CNSAS îi verifică oricum, prin efectul legii, pe toții membrii Cabinetului Cioloș.
Ei bine, aici, președintele care nu tace și face a avut o ieșire la rampă extrem de interesantă. Spre deosebire de doamna Kovesi, unde a insistat asupra absenței oricăror suspiciuni, în cazul ministrului Educației, atitudinea președintelui a fost diametral opusă. Solicitând o nouă verificare CNSAS, domnul Klaus Iohannis a spus, cu subiect și predicat, că, dacă se va dovedi că profesorul Mircea Dumitru a colaborat cu Securitatea, acesta va fi dat afară din Guvern, iar acuzația va fi, citez exact cuvântul, "letală" pentru cariera lui. De ce nu ar fi letală și pentru cariera lui Kovesi o eventuală confirmare a acuzațiilor de plagiat?
Dar spectacolul nu este gata. Între cele două discuții cu procurorul general, cea telefonică și cea desfășurată, joi dimineață, la Cotroceni, s-a mai întâmplat ceva tot în spațiul public. În sensul că Augustin Lazăr, procurorul general, a declarat că nimeni nu are dreptul să îi dea indicații, nici măcar în privința celerității, asupra modului în care instituția pe care o conduce își instrumentează dosarele. Un puternic bobârnac anti-prezidențial. E clar că președintele a devenit jucător. Cel mai puternic indiciu este faptul că o serie de demersuri pe care le putea face cu discreția obișnuită le-a transformat, pe neașteptate, în declarații publice. Care îl plasează în prim-planul evenimentelor și îi cresc cota de încredere, oricât de controversate ar fi.
Până acum, am enunțat evenimente politice desfășurate, într-o succesiune năucitoare, sub ochii opiniei publice. Sunt însă două lucruri despre care nu știm prea multe, dar putem presupune că influențează sau ar putea să influențeze gândirea președintelui Klaus Iohannis. Mai întâi este cazul Black Cube. O prezumtivă conspirație națională și internațională împotriva șefului DNA, Laura Codruța Kovesi, care a presupus o documentare mergând până la spionare, o prelucrarea a datelor, organizarea unui atac concertat împotriva acesteia, în care să fie utilizate informații compromițătoare, și, evident, o rețea financiară care să asigure suportul logistic pentru operațiune. Până la un punct, faptele sunt dovedite. Dincolo de acest punct, DIICOT-ul face încă investigații. Dacă Laura Codruța Kovesi a reușit să îl convingă, cu argumente sau prin mijloce persuasive, pe președintele Klaus Iohannis că acuzația de plagiat, cuplată cu acuzația privind falsificarea raportului tehnic asupra lucrării de docorat sunt piese ale puzzle-ului Black Cube, atunci vom putea înțelege mai ușor de ce, după o scurtă perioadă de ezitare, șeful statului a trecut, cu arme și bagaje, de partea șefului DNA.
Un alt element necunoscut este ambasadorul Statelor Unite la București, Hans Klemm. În mod straniu, de la declanșarea acestui uriaș scandal, acesta nu s-a manifestat public. Dar poate s-a manifestat în alt mod. De pildă, discutând cu președintele Klaus Iohannis, căruia i-a exprimat, încă o dată, susținerea pentru Laura Codruța Kovesi. Este ușor de înțeles, date fiind antecedentele, că influența lui Hans Klemm ar putea redirecționa cursul evenimentelor.
Pentru că altfel, dacă stăm să ne gândim bine, avem patru cazuri, care fiecare în parte poate fi lesne soluționat și putem avea, astfel, câte un rezultat concludent.
1. A plagiat Laura Codruța Kovesi sau nu a plagiat. Utilizând un soft achiziționat de Universitatea de Vest, comisia se poate pronunța în maximum două-trei zile. 2. A fost sau nu falsificat raportul tehnic. Dacă specialiștii nu s-au întâlnit în ziua respectivă și, în schimb, a umblat un ministru după ei pentru a le lua semnăturile pe un raport dinainte scris, asta poate afla un procuror, fără să transpire prea mult, într-o singură zi. 3. A fost sau nu a fost ministrul Învățământului colaborator al Securității. Pentru moment, există un raport că nu a fost. Dar dacă totuși a fost, în câteva zile ar putea exista un nou raport în sens contrar. 4. Este Black Cube o conspirație împotriva șefului uneia dintre instituțiile de forță ale României. Dacă da, autorii trebuie pedepsiți exemplar. Împreună cu toți românii care au pus la cale și au finanțat această operațiune.
Dacă amestecăm prea mult cele patru dosare, iese în cocktail. Care poate fi de tip Molotov. Dacă, însă, le soluționăm pe fiecare în parte, caz cu caz, situația se poate clarifica urgent. Vom vedea, din această perspectivă, în curând, dacă președintele Klaus Iohannis a ales cea mai bună strategie de răspuns în fața unei crize și, totodată, cea mai bună strategie de comunicare publică.
Sorin Rosca Stanescu
-
Hai să vă povestesc cum văd eu fact-checkingul
În istorie se numește critica izvoarelor, internă și externă, se studiază la cursul de științe auxiliare ale istoriei (h ...
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...