Cine pune pumnul în gură cui?

Un nucleu extrem de gălăgios și de violent, din ce în ce mai extremist al străzii reproșează majorității parlamentare că recurge la fel de fel de trucuri legislative, pentru a pune capăt independenței Justiției. Și pentru a relansa corupția. Lovind năprasnic în statul de drept. Acestui grupuscul virulent i se raliază, e drept, nuanțat, cea mai mare parte a opoziției politice. Care devine și ea din ce în ce mai radicală. Și există perspectiva ca acesta să fie tonul pentru demonstrații stradale, de astă dată cu adevărat semnificative. Să o luăm pe îndelete și să vedem ce se întâmplă de fapt.

Către guvernele statelor aliate, adversarii schimbărilor legislative în materie de Justiție trimit depeșe din ce în ce mai alarmante, în sensul că este afectat statul de drept. Este timpul să precizăm că, în terminologia Uniunii Europene și cu atât mai mult în terminologia Statelor Unite, nu este vehiculat de fapt acest concept al statului de drept, asupra căruia s-a pronunțat cu insistență, cu mult timp în urmă, mai ales ultimul președinte al Uniunii Sovietice, Gorbaciov. În Statele Unite și în Uniunea Europeană este utilizat un cu totul alt concept, care definește ceea ce vrem noi să spunem prin stat de drept și anume "domnia legii". Supremația legii. Forța dreptului care se opune dreptului forței. Aceasta este adevărata definiție, dacă vreți printr-o traducere mot-a-mot a formulei adecvate la Washington a statului modern, democratic, funcțional, ferm și, în același timp, pus în slujba drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Statul de drept este o construcție estică, mai ales de tip sovietic, preluată papagalicește de unii politologi din est, din fostele state comuniste, inclusiv din fosta Germanie Democrată.
Diferența este de esență. Pentru că statul de drept este tradus de către cei care îl clamează drept un stat care proclamă principiile și normele democratice, dar în realitate este administrat prin intermediul instituțiilor de forță. Statul de drept reclamă domnia legii, chiar și prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Existența în această accepțiune a statului de drept presupune că, la temelia lui, se află nu consimțământul liber al populației, pentru asumarea și respectarea strictă a legilor statului, ci impunerea unui asemena respect prin intermediul instituțiilor de forță.

Așadar diferența este fundamentală între cele două viziuni și de la această diferență de natură conceptuală apar și proiecțiile diametral opuse divergente din societatea romnească în ceea ce privește lupta împotriva corupției, implementarea și aplicarea normelor legale.

Cei care se opun revizuirii legilor de organizare a Justiției și a luptei împotriva corupției și instituirii unei răspunderi a procurorilor și judecătorilor pornesc de la premiza că statul de drept este afectat de o majoritate care în prezent grăbită să opereze schimbări, calcă totul în picioare. Problema este că de câte ori reprezentanții acestei opoziții sunt întrebați care sunt acele principii pe care majoritatea parlamentară încearcă să le înfrângă, care sunt acele norme în urma cărora independența judecătorilor este diminuată sau procurorii sunt puși sub control politic, ei sunt incapabili să dea un răspuns. Invariabil. Niciuna dintre schimbările operate până în prezent și care urmează să fie supuse săptămâna viitoare unui vot în plenul celor două Camere, nu îi supune pe procurori vreunui control politic. Dimpotrivă. Atât numirea cât și controlul activității acestora devine exclusiv apanajul Consiliului Superior al Magistraturii. Pentru contestatari, aici și din această persectivă, este o linie moartă. În ceea ce privește controlul eventualelor derapaje de la normele de procedură ale unor procurori, săvâșite din lipsă de profesionalism sau din rea credință, din nou observăm că, prin modificările aduse legislației, se creează o structură alcătuită tot din procurori, aleși nu politic, ci de către Consiliul Superior al Magistraturii, subordonată nu politicienilor, ci Parchetului General și care beneficiază exclusiv de apanajul anchetării și sancționării unor derapaje ale avocaților statului. Din nou, așadar, un drum înfundat pentru contestatari.

După ce am văzut care sunt principalele schimbări în domeniul anchetelor penale, să observăm ce se întâmplă în Justiția propriu-zisă. Din nou, observăm că se înregistrează un progres. În sensul că această putere în stat, cea judecătorească, prin modul în care urmează să fie numiți în funcții de comandă cei mai mulți dintre magistrați, scapă în mare măsură de controlul politic, exercitat azi prin intermediul președintelui României, oricare ar fi acesta, dar care, în mod vădit și întotdeauna, este un om politic. Din perspectiva numirii în funcțiile de comandă ale sistemului judecătoresc, prin schimbările preconizate de majoritatea parlamentară, ponderea CSM, instituția care guvernează într-o democrație aceast putere judecătorească, devine în mod indiscutabil mai mare decât în trecut. În plus, la fel ca și în cazul procurorilor, judecătorii a căror carieră este din ce în ce mai separată de cea a avocaților statului, pentru a ocupa poziții în instanțele superioare, conform noilor norme, trebuie să îndeplinească o serie de parametri profesionali, unii dintre aceștia vizâd vechimea și experiența în muncă. Nimic mai firesc. Nici chirugii nu ajung vioara întâi în operații dificile, până când nu dobândesc cuvenita experiență. Nu de alta, dar altfel pacientul este în pericol. Și la acest capitol contestatarii aleargă urlând într-o fundătură.

Exemple de acest tip sunt neumărate. În aceste condiții, mă întreb care este de fapt obiectivul real al furiei radicalilor liberi din Parlament și din societate? Este posibil ca mulți dintre aceștia să fie frustrați tocmai de lipsa argumentelor. Să fie frustrați și să devină din ce în ce mai nervoși, tocmai fiindcă nu au răspunsuri potrivite la întrebarea "ce fac rău în materie de independența Justiției adepții schimbării?". Frustrarea este cu atât mai mare cu cât, cinstit vorbind, cele mai multe dintre schimbările legislative care trebuiesc operate sunt generate de decizii ale Curții Constituționale, conform cărora un număr imens de mare de articole din Codurile penale și de procedură penală s-au dovedit a fi contrare Legii Fundamentale. Și trebuiesc oricum revizuite. În paranetză fie spus, tocmai din acest motiv, la un moment dat, radicalii liberi și-au propus să se îndrepte și împotriva Curții Constituționale și să o pună la zid.

Dacă nimeni din acești contestatri, nici dintre cei mai virulenți, nici dintre cei mai puțin virulenți, nu este capabil ca, în mod argumentat și utlizând informații reale, să demonstreze unde anume și cum este înfrântă domnia legi sau independența Justiției, atunci este lesne de presupus că mobilul este de fapt altul. Acela de a susține instituțiile de forță. Împotriva instituțiilor democratice. Rezultate direct sau indirect din votul democratic. Unii sunt conștienți, alții nu sunt conștienți de faptul că, în cele din urmă, ei nu reprezintă altceva decât o masă de manevră. Care, în realitate, se luptă pentru a menține și a consolida în România dreptul forței. Desigur, sub pretextul luptei împotriva corupției. În timp ce, de cealaltă parte, a majorității parlamentare și susținătorilor acesteia, obiectivul este reprezentat nu de dreptul forței, ci de forța dreptului.

Dacă stau bine să mă gândesc, această dihotomie explică și un alt lucru curios. Pe parcursul acestei bătălii, care se acutizează și se poate transforma în fracturi politice, în violență și în anarhie, toți protagoniștii și de-o parte și de cealaltă par să uite două realități. 1) Corupția, astfel cum a fost ea combătută până în prezent, timp de peste 10 ani, în loc să scadă, a crescut. Ceea ce înseamnă că instrumentele de combatere a ei au fost ineficiente. 2). Justiția nu se reduce la cauzele penale și mai ales nu se reduce la dosarele și condamnările legate de corupție. Toate acestea reprezintă un segment foarte îngust din ceea ce înseamnă Justiție, într-un stat în care triumfă forța dreptului. Cele mai multe cauze cu care se confruntă Justiția nu au absolut nicio legătură cu procurorii, ci se referă la procese civile de dreptul muncii, de dreptul familiei, de succesiune, de drept comercial ș.a.m.d. Dar pentru a înțelege toate aceste lucruri, probabil că este nevoie de o ploaie cu găleata. Și cu apă rece.

Sorin Rosca Stanescu