Ce se întâmplă când președintele e defazat
Postat la: 23.02.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
La bilanțul Direcției Naționale Anticorupție, am asistat la un spectacol straniu. Oferit de președintele României. De domnul Klaus Iohannis. În direct și sub ochii întregii prese. Vorbind despre alții, cel mai puternic om din statul român a vorbit despre sine. Cu certitudine, fără să fi vrut. Asta s-a întâmplat pur și simplu pentru că a avut un discurs scris, pregătit cu o zi înainte și prin ignorarea evenimentelor petrecute între timp. Președintele României a fost defazat.
Am certitudinea că un consilier al președintelui Klaus Iohannis i-a scris dicursul pe care domnia sa l-a citit, cu dicția caracteristică, la bilanțul DNA. După ce doamna Laura Codruța Kovesi a avut bunăvoința să îi dea cuvântul. Acest discurs cuprinde pasaje care ar fi trebuit în mod normal să lipsesca. Și care în mod sigur ar fi lipsit dacă domnul Klaus Iohannis ar fi vorbit liber. Sunt cel puțin două. Și extrem de relevante. Firește, fiind vorba despre bilanțul DNA, președintele României trebuia să se refere la lupta împotriva corupției. Și să solicite chiar intensificare acestui proces. Dar având în vedere faptul că, începând de miercuri după-amiază, el se află în epicentrul unui uriaș scandal, sunt cel puțin două pasaje care mai bine ar fi lipsit.
Primul vizează insistența cu care președintele României s-a referit la necesitatea ca cei care au încălcat legea, în condițiile în care respectiva încălcare a legii este constatată definitiv de către o instanță judecătorească, nu ar mai trebui sub nicio formă nici să beneficieze de avantajele materiale create prin încălcarea legii și nici să mai ocupe funcții administrative în statul român. Este riguros exact. Chiar așa trebuie să se întâmple. Numai că o instanță judecătorească a stabilit definitiv, în urmă cu doi ani, că domnul Klaus Iohannis a beneficiat, în baza unui document fals, de o casă care nu i se cuvenea. Și pentru care, ani de zile, a încasat chirii uriașe pe care unii le estimează la peste 600.000 de euro, iar alții la 350.000 de euro. Mai mult chiar, în sentința definitivă, scrie negru pe alb că familia Iohannis nu se poate bucura de privilegiul bunei-credințe.
Cu alte cuvinte, instanța a apreciat că beneficiarii unui document fals, respectiv familia Iohannis, știau că este vorba de un document fals. Iar miercuri după-amiază, după ce Klaus Iohannis, în calitate de președinte al Românie, a obținut ceea ce obțin foarte puțini cetățeni, respectiv o cale extraordinară de atac, o altă instanță a stabilit, definitiv și irevocabil, același lucru. Prin urmare, domnul Klaus Iohannis a beneficiat de chirii uriașe de pe urma unui imobil obținut în baza unor acte false și cu reacredință. Dacă, în prezent, există sau nu o acțiune penală împotriva sa, ținută la sertar la DNA, este, pentru moment, mai puțin important. În concluzie, el a vorbit fără să vrea, pentru că a citit o cuvântare scrisă dinainte, nu despre alții, ci despre sine. Și asta, înainte de a lua măsurile necesare pentru a înapoia beneficiile ilegal obținute și de a demisiona din funcția publică pe care o deține.
În al doilea rând, președintele Klaus Iohannis, la bilanțul DNA, a salutat cu toată căldura spiritul civic dovedit de românii care protestează împotriva corupției și solicita pedepsirea acesteia. Teoretic, așa stau lucrurile. Banuiesc ca cine i-a scris discursul s-a gândit la demonstrația maraton organizată de partidele politice din opoziție și de el însuși, se aude și cu sprijinul serviciilor și al multinaționalelor, în față clădirii Guvernului. Cine a scris acest discurs însă nu s-a gândit o secundă că există și alți români care ar putea să își imagineze că șeful statului se referă la o altă demonstrație. Și ea maraton. Desfășurată în fața Palatului Cotroceni. Și în cursul căreia cetățenii susțin că președintele este corupt. Și, în orice caz, autorul anonim al discursului scris nu avea cum să anticipeze că președintele va fi huiduit pentru corupție și că i se va cere demisia chiar la intrarea în sediul DNA. Iată, așadar, cum se confirmă o vorbă din bătrâni: gura păcătosului adevăr grăiește.
Sorin Rosca Stanescu
-
Hai să vă povestesc cum văd eu fact-checkingul
În istorie se numește critica izvoarelor, internă și externă, se studiază la cursul de științe auxiliare ale istoriei (h ...
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...