Candidatul prezidențial Liviu Dragnea

E clar că liderul PSD va candida. El îi va înfrunta pe Klaus Iohannis și pe toți ceilalți participanți la turnirul prezidențial. Semnalele în acest sens sunt fără echivoc. Deși, extrem de prudent fiind, liderul PSD nu a făcut încă niciun anunț oficial. În definitiv ce așteaptă? De ce își trădează treptat intențiile, fără ca până acum să se fi înscris în cursă în mod formal?

Intenția sa este lipsită de orice echivoc. Nimeni nu s-a apucat să facă vreodată, din poziția de lider al partidului, turnee electorale prin toată țara, rupându-și mijlocul, dacă nu are în vedere o competiție de o asemenea anvergură. E adevărat, miza europarlamentarelor este ceva mai mare decât în trecut. Din două motive. Europarlamentarele din acest an prefațează alegerile prezidențiale și, în principiu, ar putea reprezenta un barometru de dată recentă a modului în care sunt organizate și motivate organizațiile de partid, pentru a lua un start bun al alegerilor. În al doilea rând, România încearcă din răsputeri să ocupe locul care i se cuvine unui stat de mărime medie spre mărime mare din Uniunea Europeană, în timp ce nucleul dur al Uniunii Europene încearcă din răsputeri să îi mențină un statut colonial. În funcție de această realitate, se împart până la urmă și partidele politice. Frontul PSD insistă asupra afirmării suveranității României în concertul european, în timp ce frontul anti-PSD consideră că o cedare substanțială de suveranitate reprezintă o garanție a alinierii și integrării acestei țări în Uniunea Europeană. Totuși, niciunul dintre cele două motive nu sunt suficient de puternice pentru a motiva maniera în care Liviu Dragnea înțelege să declanșeze campania electorală în teritoriu. De altfel, toate acțiunile sale din ultima vreme poartă amprenta prezidențialelor.

Și totuși Liviu Dragnea nu a anunțat încă nimic oficial. Și nici nu sunt semne că o va face în curând. Aparent, el se împiedică pe de-o parte în incertitudinea legată de condamnarea sa și de un al doilea dosar penal, operațiuni regizate în mod vizibil, iar pe de altă parte de punctajul scăzut pe care îl are în toate măsurătorile de piață. Cum se vor rezolva aceste probleme penale ale liderului PSD rămâne încă o necunoscută. În ciuda faptului că evenimentele au luat-o într-o anumită direcție, care sugerează că ar fi posibil să nu existe în final niciun fel de impedimente legale pentru ca Liviu Dragnea să candideze la alegerle prezidențiale. Putem identifica în schimb câteva elemente referitoare la cota scăzută a lui Liviu Dragnea, dar și la potențialul său prezidențial.

Până în prezent, nu există decâ doi prezidențiabili în legătură cu care nu există vreun dubiu asupra intenției de candida. Klaus Iohannis, care a anunțat oficial în urmă cu un an acest lucru și care aleargă de unul singur pe teren într-o veșnică încălzire, și Călin Popescu Tăriceanu, care fără să fi făcut un anunț oficial, a lăsat de mai multe ori să se înțeleagă că va fi candidatul ALDE în toamna acestui an. Cât îl privește pe Dacian Cioloș, acesta este mai degrabă subiectul unor speculații, deși de câteva ori, prin răspunsuri destul de echivoce, a dat de înțeles că, după europarlamentare, ar putea lua în calcul o asemenea posibilitate. Liviu Pleșoianu, un cunoscut parlamentar PSD pentru seriozitatea și incisivitatea intervențiilor sale publice, a anunțat că va candida, dar este total omis de măsurători, întrucât nu există niciun sem că ar putea beneficia de sprijinul partidului. În schimb, Gabriela Firea este luată în calcul în mod constant în absolut toate măsurătorile de piață, în ciuda faptului că a negat de fiecare dată că ar avea cea mai mică intenție de a candida, desigur din poziția de independent. Dacă acesta este tabloul din acest moment, să încercăm să vedem de ce Liviu Dragnea, care nici el nu a anunțat vreodată că ar candida, este totuși luat în calcul , dar se plasează pe o poziție inferioară.

Pentru ca institutele de cercetare de piață să ia în calcul o posibilă candidatură a unui om politic sau chiar a unei personalități din societatea civilă, este obligatoriu să fie întrunite, separat sau cumulativ, trei condiții. 1). Ca respectiva personalitate să-și declare intenția fermă de a se înscrie în cursă. 2). Ca notorietatea sa să fie suficient de mare. 3). Să existe indicii conform cărora un partid politic sau un bazin electoral suficient de consistent ar putea să susțină respectiva candidatură. În cazul lui Liviu Dragnea, lipsește până în prezent o decizie manifestă a sa de a candida. Desigur, dacă o va face, va beneficia de susținerea partidului și de asemenea de sprijinul unei părți consistente din bazinul electoral PSD. Neanunțându-și însă nicio intenție, în opinia publică plutește asupra sa un grad ridicat de incertitudine. Această incertitudine este accentuată și de problemele sale de natură penală, care au drept efect un deficit de imagine. Din aceste motive, Dragnea, conducător al celui mai mare partid politic din România, este plasat în sondaje abia pe pozițiile trei, patru, cinci.

Mă pun în locul lui Liviu Dragnea și a strategilor săi electorali. Și ajung repede la câteva concluzii. Prima și cea mai importantă este că notorietatea liderului PSD se apropie de 100%. Greu mai pot fi găsiți cetățeni în România, dintre cei care se vor prezenta la secțiile de votare la alegerile prezidențiale, care să nu fi auzit de Liviu Dragnea. În paranteză fie spus, de aceeași notorietate beneficiază și Klaus Iohannis. Din această perspectivă, el nu a avut absolut nimic de câștigat anunțându-și atât de devreme intenția fermă de a candida. Coeficientul de încredere este încă o condiție a succesului, atât în sondajele de opinie cât și în competiția propriu zisă. De aceea, toate cercetările serioase de piață măsoară nu numai notorietatea ci și încrederea și respectiv neîncrederea cetățenilor într-un candidat sau altul. Din această perspectivă, Klaus Iohannis, care aleargă singur pe stadion, deși are o notorietate de aproape 100%, beneficiază de o încredere relativ scăzută, dar și de o lipsă de încredere accentuată, astfel încât, sub aspectul intenției de vot, este cotat la un procent de circa 30%. Teoretic, este suficient pentru un start în campania electorală și pentru a avea o minimă garanție de particpare la cel de-al doilea tur de scrutin. Dacă însă Klaus Iohannis nu mai are niciun fel de rezerve în ceea ce privește notorietatea - în 2014, înaintea primului tur de scrutin, existau încă aproape 40% dintre cetățeni cu drept de vot care nu auziseră de el și deci constituiau o rezervă și un potențial important - atunci singura lui șansă de a mai strânge până în final voturi pentru a face peste 50%, este să facă în așa fel încât să convingă încă 20% dintre cetățeni asupra calităților sale. Ceea ce înseamnă implicit și o campanie negativă extrem de puternică îndreptată împotriva celorlalți competitori. Așa se și explică de ce Klaus Iohannis s-a dezlănțuit, atacând la baionetă frontul anti-PSD.

Dar să revenim la Liviu Dragnea. Nici acesta nu mai are nimic de făcut legat de notorietate. În schimb, trebuie să-și construiască imaginea unui lider de încredere. Dedicat binelui public. Etapa intemediară obligatorie este de a cuceri inimile și încrederea tuturor activiștior partidului. De a determina PSD să strângă rândurile. Cu acest prilej, dar mai ales într-o a doua etapă, el se adresează bazinului electoral PSD, profitând de faptul că în mod tradițional acest partid are cei maii mulți votanți. Și acestora trebuie să le inspire încredere. Abia în final, respectiv în timpul campaniei oficiale, el se va putea adresa și segmentului care devine cel mai important în alegeri, cel al persoanelor care se hotărăsc să voteze și pentru cine să voteze abia în ultimul moment. Întrucât Dragnea nu s-a înscris nici oficial, nici cu jumătate de gură în competiția prezidențială, el dispune de un substanțial potențial în materie de încredere, pe care l-ar putea exploata din momentul în care va face anunțul. În fine, la fel ca și Klaus Iohannis și poate chiar într-o mai mare măsură, dispune de pârghia propagandei negative la adresa adversarilor săi. În timp ce Klaus Iohannis practic și-a epuizat resursele în această direcție, iar în viitor nu are altă șansă decât să repete ceea ce a mai spus, Liviu Dragnea dispune de multiple posibilități de a scoate din dulap scheleții locatarului de la Cotroceni și de a-i înfățișa opiniei publice în toată splendoarea lor. Cu alte cuvinte, dacă Iohannis nu mai urcă, atunci cu certitdine, coboară. În timp ce Dragnea nu poate rămâne pe loc. Și are infinit mai multe șanse de a urca în top decât de a coborî.

Dacă mâine Liviu Dragnea și-ar anunța oficial candidatura, tot mâine el ar crește în sondaje, apropiindu-se amenințător de cota nu foarte ridicată a principalului său adversar. Numai că Liviu Dragnea va mai aștepta. Nu are absolut niciun interes să intre acum pe teren. Îl poate lăsa bine merci pe Klaus Iohanis să nădușească de unul singur. Oricum, trebuie să aștepte rezultatul de la alegerile europarlamentare. Când speră - și are toate motivele să spere - că degringolada din PNL va dezechilibra și mai mult și eventual va scoate de pe șine această locomotivă electorală de care beneficiază Klaus Iohannis.

Sorin Rosca Stanescu