Bătrânii și copiii plătesc factura

Epidemia de coronavirus a avut un preț. Un alt preț, blocajul economic. Dar cel mai mare preț îl plătim pentru prostie. Pentru modul în care Guvernul a risipit energiile românilor atât în operațiunea de combatere a epidemiei, cât și atunci când a luat măsurile pe care le-a luat, blocând economia mai mult decât era cazul. Iar anterior au fost cheltuite sume exorbitante pe te miri ce. Iar acum Executivul se pregătește să taie în carne vie. Buni de plată vor fi copiii și pensionarii.

Oricât de scurtă ar fi memoria românilor, ei țin desigur minte faptul că, în luna decembrie, Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, cu acordul lui Ludovic Orban, premier al României, și al lui Klaus Iohannis, președinte, sau poate chiar la ordinul acestora, s-a transformat în Moș Crăciun. Și ce a făcut Moș Crăciun? Le-a oferit unora și altora daruri multe. Și extrem de consistente. Frații Micula au primit jumătate de miliard de euro. Pentru un proces încă nefinalizat. Așa a hotărât Guvernul. Să le dea bani în avans. În ideea că statul român va pierde. Deși nu ar trebui să piardă. Dar banii s-au dus. Și nu există dus-întors. Tot în luna decembrie a anului trecut, s-a mai făcut o trăsnaie. Ministrul Finațelor a făcut o plată de două miliarde de euro pentru echipamente militare. În avans. Echipamentele nu veniseră în țară. Și nu au venit nici până azi. În analele industriei militare a fost scrisă o pagină de aur. Încă nimeni până atunci nu plătise integral o factură în avans. Și tot în luna decembrie, Guvernul a decis restituirea TVA-ului încasat de la societățile comerciale. Acestea au primit banii fără a se mai face vreun control de către ANAF. Restituirile s-au făcut. Dar selectiv. Cu toată viteza cu care s-a desfășurat această operație, Guvernul a avut grijă să nu le restituie TVA-ul celor mai multe dintre firmele care nu erau considerate a fi de casă. Totuși, din visteria statului au plecat alte și alte miliarde.

La preluarea guvernării, atât Ludovic Orban cât și și Florin Cîțu au declarat că au găsit în buget o uriașă gaură neagră. Lăsată acolo de PSD. Ca o bombă cu ceas. Tot ce se poate. Dar gaura s-a făcut mult mai mare. Probabil s-a dublat în decembrie. Și, cu toate acestea, în trezorerie erau bani. Bani care, după ce au fost numărați, le-au permis guvernanților să elaboreze un buget. Devenit lege. Iar în acel buget transformat în lege au fost rezervați bani pentru creșterea cu 40% a punctului de pensie. Așa cum scrie de altfel și într-o altă lege. În Legea pensiilor. Este adevărat, Executivul s-a împotmolit la capitolul copii. Alocațiile de stat pentru copii, și ele prevăzute într-o lege promulgată de președintele Klaus Iohannis, urmau să mai aștepte. Pentru copii, nu mai erau bani. Se terminaseră. În schimb, pentru pensionari erau. Și așa, într-un picior, adică nici în căruță, nici în teleguță, Guvernul a făcut un dublu salt: în pandemie și în criza economică. Dar nu oricum.

Prevăzător, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu a îndatorat România în draci. A luat împrumuturi după împrumuturi. Mai întâi a golit trezoreriile băncilor. A împrumutat banii în schimbul unor certificate de trezorerie. Cu alte cuvinte, statul împrumuta, statul garanta. Evident că în aceste condiții băncile au intrat vesele în horă. Făceau operații masive cu profit garantat și fără nici cel mai mic risc. De ce ar mai fi acordat ele în aceste condiții persoanele fizice sau societățile comerciale împrumuturi care ar fi prezentat risc de insolvență? Lipsită de infuzia necesară de bani, economia a încetinit. Luat la întrebări de către opoziție, dar și de către reprezentanți ai opiniei publice, jurnaiști, analiști, sindicaliști ș.a.m.d., Florin Cîțu a refuzat să dea explicații. Câți bani a luat în ce condiții i-a luat și ce face cu ei? Chemat insistent în fața Parlamentului, a refuzat să se prezinte. Nici până azi nu se știe ce s-a întâmplat cu miliardele împrumutate de Cîțu la foc automat. Tot ceea ce am reușit să aflăm de la acesta nu reprezintă altceva decât o minciună gogonată. Și anume că statul român s-a împrumutat cu dobândă negativă. Performanță unică în istorie. Cu alte cuvinte, iei 100 de euro și dai înapoi doar 90. Când îi dai. Dacă așa ar sta lucrurile, și dacă ceea ce spune Cîțu este corect, cum că el ar fi autorul celei mai mari performanțe financiare din istoria României, atunci mă întreb - și îmi veți da dreptate - de ce Dumnezeu nu închidem instantaneu toate societățile comerciale de stat? De ce ne mai batem capul? Putem trăi bine merci din împrumuturile lui Cîțu. Cu cât împrumutăm mai mult la dobândă negativă, cu atât ne rămân mai multe parale. Pe care le putem toca.

Un fapt este cert. Toate aceste sume exporbitante cu care s-a împrumutat statul român și care evident că nu au fost cu dobândă negativă le vom restitui rând pe rând. Dacă nu care cumva, într-o bună zi, statul român intră, Doamne ferește, în încetare de plăți. Și un al doilea lucru este la fel de cert. Banii nu s-au dus în investiții. Avem cele mai mici investiții din Europa. Dar chiar cele mai mici. Dovada stă chiar în Legea bugetului. Unde sunt totuși banii? Misterul persistă. De ce nu există bani nici pentru alocațiile de stat pentru copii, și nici pentru creșterea cu 40% a punctului de pensie? De ce nu sunt bani, în condițiile în care, în decembrie, am împărțit cu două mâini, iar după decembrie am luat de la bănci cu patru mâini?

Să presupunem că Guvernul Orban a moștenit de la PSD o gaură neagră. Să presupunem că, din acest motiv, a găsit de cuviință că este necesar să facă rost de bani pentru a umple gaura. Și că, din acest motiv, nu s-au făcut investiții. Dar atunci cum se face că, după șase luni, avem o gaură și mai mare? Cum se face că atunci când a fost elaborat bugetul de stat erau bani pentru pensii, iar acum, după ce au fost împrumutați atâția și atâția bani, după ce gaura neagră în loc să scadă a crescut, după ce nu s-au făcut aproape niciun fel de investiții, nu mai sunt bani pentru pensionari?

Guvernul Orban dă vina pe pandemie. Dar pandemia în sine, respectiv criza sanitară, nu a făcut nicidecum prăpăd în bugetul statului. Costurile au fost chiar modeste. Mai ales în condițiile în care, într-un mod absolut criminal, au fost practic închise aproape toate unitățile spitalicești, cu excepția celor destinate tratării bolnavilor de coronavirus. S-a făcut deci economie. Desigur, cu prețul vieții a mii de români, care au murit întrucât nu au beneficiat de tratamente. Așa că revin afirmând ferm că, una peste alta, România nu s-a confruntat cu cheltuieli prea mari generate de pandemie. Și, așa cum afirmam anterior, dovadă fiind bugetul de stat, dar chiar și raportările câte au fost venite de la Guvern, nici investiții nu s-au prea făcut. Mai mult chiar. În urmă cu o lună, cea mai autorizată persoană în domeniu, adică același Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a afirmat că încasările la buget prin colectarea impozitelor și taxelor au crescut în mod semnificativ față de perioada corespunzătoare a anului precedent. Toți oamenii cu capul pe umeri s-au mirat. Cum era posibil să crească încasările la buget din impozite și taxe în primele luni ale acestui an, în condițiile în care, prin dispoziții, unele aberante, ale Guvernului, o bună parte a economiei a stagnat? O morișcă care nu se învârte, nu poate produce curent. Iată însă că, în România Guvernului Orban, a stat pe loc și totuși a produs curent.

Să revenim deci. Sau cheltuit aiurea sume exorbitante. S-au plătit bani pentru procese care nu au fost pierdute de statul român. Am plătit facturi importante în avans. Nu am făcut investiții. Dar am încasat mai mult din taxe și impozite decât în anul precedent. Și am făcut împrumuturi uriașe. Fără precedent în istoria României. Și totuși nu sunt bani pentru pensii și pentru copii. Deci cine plătește factura acestei guvernări?

Răspunsul scurt este că această factură, până una alta, o plătesc pensionarii și copiii. Fix cele două categorii de vârstă care au suferit cel mai mult în perioada de pandemie. Copiii nu sau mai putut juca nici măcar în parcuri, care a fost închise, nu au mai beneficiat de școală - și mă refer în primul rând la copiii de la țară. La copiii României fără internet care, în plus, nu au mai beneficat nici de gustarea zilnică, care pentru mulți era o resursă salvatoare și bătrânii, care au fost siliți să stea în casă fiind practic categoria cea mai ostracizată în lunile de pandemie. Aceiași bătrâni care, în condițiile în care unitățile spitalicești au fost închise, au fost privați și de tratamentele la care erau îndreptățiți. Iar cei care din acest motiv au decedat, au fost privați și de o înmormântare făcută așa cum se cuvine, după toate tradițiile strămoșești. Aceiași bătrâni care nu au mai avut voie nici măcar la biserică.

Acum ei, copiii și bătrânii, plătesc o factură pe care și-au asumat-o alții. În numele lor. Și promițându-le marea cu sarea. Sunt cinci milioane de pensionari care vor fi loviți la temelie de Guvernul Orban, într-un mod mult mai puternic și mai perfid decât au fost loviți de coronavirus. Și sunt încă și mai multe milioane de copii. Cum-necum, Guvernul Orban a băgat în șomaj un milion de români. Se adaugă cei care se aflau în șomaj, fără a fi însă puși la socoteală printr-un mecanism birocratic tipic României ultimilor 30 de ani. Și încă la această cifră am face bine să-i adăugăm pe românii care și-au pierdut locurile de muncă din străinătate, s-au întors în țară și nu au încă posibilitatea să revină în statele mai bogate ale Uniunii Europene. Care state, atunci când nu au mai avut nevoie de ei, i-au izgonit. Și se mai adaugă sclavii reveniți de pe plantații, pe măsură ce se încheie campania de recoltare a legumelor de primăvară. Una peste alta, nu se cunoaște cifra reală a românilor care nu au contracte de muncă, la fel cum nu se știe câți bani a împrumutat Cîțu și pe ce i-a cheluit. Și acum să facem un scurt exercițiu de imaginație. Oricât de neagră ar fi imaginea care rezultă.

Să ne gândim la o familie oarecare de la țară. O familie alcătuită din doi bătrâni pensionari, cu pensii medii, să spunem doi foști învățători. La care se adaugă două persoane, soț și soție, apte de muncă, dar care se află în șomaj. Un șomaj oficial sau neoficial. Și mai imaginați-vă că în această familie există și doi copii minori, care nu au putut merge mult timp la școală, nu au beneficiat de o formă de învățământ online și nici de gustarea zilnică asigurată de unitatea de învățământ. Bătrânii nu au beneficiat, așa cum s-ar fi cuvenit și cum prevede legea, în luna ianuarie, de o indexare a pensiilor, astfel încât, prin inflație, veniturile lor au scăzut. Și nu vor beneficia de creșterea cu 40% a punctului de pensie, întrucât așa îi va anunța oficial în scurt timp Guvernul Orban. Cei doi părinți care au creștere doi copii, la rândul lor, nu vor beneficia de mărirea alocației de stat. Pentru că domnul Cîțu le spune că nu sunt bani. Vă rog să duceți acest scenariu până la capăt, indiferent cât de dureros este. Bătrânilor li s-au agravat bolile în perioada de pandemie, pentru că nu au beneficiat de asistență medicală. În consecință, vor suporta costuri mai mari în lunile care urmează, pentru că vor trebui să ia medicamente mai multe. Statul nu le oferă nimic. Deși s-au spetit pentru stat o viață întreagă. Iar tânăra familie e pusă pe butuci. Poștașul nu le aduce nimic. Ce va face această familie în a doua parte a acestui an? Ea nu trăiește nici măcar cu iluzia că, în schimbul sacrificiului lor, Guvernul face mari investiții, astfel încât în viitor situația s-ar putea îmbunătăți.

Aceasta este factura socială. O plătesc în primul rând copiii și bătrânii. Cine va plăti însă factura politică?

Sorin Rosca Stanescu