Avertizorul de integritate

În acest moment, sirena de alarmă sună cel mai puternic dinspre Cotroceni. Și răsună în toată lumea. Președintele Klaus Iohannis s-a transformat în avertizor de integritate. Sau cel puțin asta este impresia pe care o lasă. Este mai puțin important în acest moment care e adevărul. Se opune modificării legilor din Justiție, fiindcă altfel pierde un instrument prețios de presiune asupra Parlamentului și clasei politice în general sau crede sincer că independența Justiției și statul de drept se află în pericol? Cum s-a ajuns în situația ca cel mai important avertizor de integritate să fie însuși președintele României?

Pentru Klaus Iohannis, dacă intenționează să candideze pentru un al doilea mandat sau dacă are cu totul și cu totuul alte planuri, nu este deloc comodă această postură. Ar f fost de preferat ca el să-și poată juca rolul de arbitru între cele două blocuri politice, care alcătuiesc majoritatea și respectiv minoritatea parlamentară. Să asiste la modul în care acestea se izbesc reciproc și să culeagă maximum de foloase. Punctând abia în final. Dimpotrivă, ieșirea lui în arenă este extrem de riscantă. Oricând, majoritatea se poate folosi de parțialitatea lui, îl poate denunța public pentru acest motiv, îl poate suspenda sau chiar demite printr-un referendum, care nu este deloc greu de organizat. Dar indiferent dacă majoritatea ar utiliza sau nu un asemeena instrument contondent, Klaus Iohannis, transformat în avertizor de integritate, se vulnerabilizează.

Dar președintele nu are încotro. Este forțat să iasă în față pur și simplu pentru că nu are cine să o facă în locul lui. Societatea civilă este prea slabă, iar modul ei de operare și motivele care stau la baza unor acțiuni au fost detectate, descifrate și denunțate de PSD plus ALDE și de formatorii de opinie care susțin majoritatea. Opoziția, la rândul ei, este nu numai dezbinată dar și incoerentă, dezordonată, frustrată, primitivă și derizorie în mesajele pe care le transmite populației. În aceste condiții, Klaus Iohannis a fost forțat de împrejurări să-și elaboreze o strategie proprie. În ciuda presiunilor făcute de alde Tapalagă la ultima"informală" cu vectorii de opinie din presa afiliată Cotroceniului, desfășurată zilele trecute, Klaus Iohannis a decis că nu este bine să mai iasă în stradă. Cu atât mai mult cu cât demonstrațiile au devenit eminamente politice, sunt ilegale și și-au pierdut vigoarea. A ales o altă formulă de a lupta cu "ciuma roșie". Lovind-o din exterior. Au mai fost și alte împrejurări dramatice în viața politică românească, când factorul extern a făcut minuni, dând de pământ până și cu voința liber exprimată a cetățenilor. Cum s-a întâmplat după referendumul prin al cărui rezultat Traian Băsescu trebuia demis, dar totuși a rezistat la putere, susținut fiind de partenerul nostru strategic. De ce nu ar mai merge și acum?

Pentru a avea succes, Klaus Iohannis a jucat pentru început catea neputinței. Sugerând sau chiar afirmând că mașinăria parlamentară a majorității calcă totul în picioare, ignorând opoziția. Căreia, în paranteză fie spus, nu i-a mai rămas altceva de făcut decât să facă mii și mii de amendamente, programate în baza unui soft. Neavând o altă soluție, Klaus Iohannis a fost nevoit să se plângă prin vecini. Și a făcut-o extrem de bine organizat. Mai ales în condițiile în care puterea se comportă reactiv și este incapabilă să preia inițiativa din punct de vedere tactic. Klaus Iohannis a luat-o pas cu pas, metodic. Știe foarte bine că beneficiază de poziția celui care anul viitor, timp de șase luni, va relua președinția europeană și, ca atare, ceilalți președinți și prim-miniștri sunt mai degrabă tentați să-i cânte în coarne decât să-l contrazică. Mai știe că nimeni nu are timp, nici de la nivelul ambasadelor și cu atât mai puțin de la nivelul guvernelor sau al structurilor UE, să studieze în detaliu modificările pe care majoritatea le aduce legilor Justiției. Pentru toți, este mult mai comod să vadă ce anume spun avertizorii de integritate. Și să consume pe nemestecate observațiile acestora. Cum tot ce este finanțat de Soros în Statele Unite, în Europa și în România merge pe direcția #rezist, la propriu și la figurat, există efectiv un veritabil cor de bocitoare, care jelește din ce în ce mai zgmotos întreaga operațiune, prin care se diminuează capacitatea procurorilor de-a călca în picioare drepturile fundamentale ale omului. Acest cor de bocitoare creează zgmotul de fond necesar pentru ca cel mai puternic avertizor de integritate, președintele Klaus Iohannis însuși să poată ieși la bătaie pentru asaltul final.

Și cum decurge acest asalt final? Șef de stat între popularii europeni fiind, Klaus Iohannis a început prin a ataca la temelie. A luat legătura cu președintele popularilor europeni și i-a cerut să intervină public exprimându-și îngrijorarea în fața pericolului iminent ca statul de drept să fie îngenuncheat în România. Iar acesta s-a conformat. Este evident că Joseph Daul nu a stat în urmă cu câteva zile să citească proiecte de articole de lege aflate încă pe masa de lucru a Parlamentului României. El a luat de bune afirmațiile lui Klaus Iohannis. După ce președintele popularilor europeni a dat tonul, rând pe rând s-au conformat și reprezentanții statelor partenere din Uniunea Europeană. Asta după ce, în prealabil, se exprimase și Departamentul de Stat al Statelor Unite, pe vremea când încă nici măcar nu începuse dezbaterea parlamentară. Și să nu mai vorbim de încă ambasadorul american la București. Va fi rândul acum al structurilor de forță de la nivelul Uniunii Europene să facă pasul următor, trecând de la avertismente la fapte.

Așa funcționează eficient un avertizor de integritate. Mai ales în condițiile în care puterea a fost incapabilă să intuiască această strategie simplă a președintelui, să-și elaboreze o strategie de prevenire a ei și să acționeze eficient și la timp, apăsând fix pe aceleași butoane. În mod normal, toți europarlamentarii majorității ar fi trebuit să fie chemați la București, informați în detaliu asupra schimbărilor care sunt operate în Justiție, asupra strategiei parlamentare și asupra pericolului pentru fiecare schimbare în parte, a răstălmăciirii ei. Ministrul Justiției ar fi trebuit să stea în aceste zile mai puțin la București sau în Malaezia și să meargă din ușă în ușă la oficialii europeni, pentru a-i lămuri despre ce este vorba. Ambasadorii europeni acreditați la Bucureși ar fi trebuit să fie chemați săptămânal de președinții celor două Camere și de ministrul Jsutiției, pentru a fi puși la curent cu schimbările operate și cu schimbările preconizate. Parlamentarii juriști ai majorității parlamentare ar fi trebuit și ei să bată drumul până la Bruxelles, pentru a explica ceea ce este de explicat celor mai influente grupuri de europarlamentari. Nu s-a întâmplat nimic din ceea ce ar fi trebuit să facă puterea, în schimb s-a întâmplat aproape totul din ceea ce a preconizat în plan extern președintele Klaus Iohannis. Dar se mai pot întâmpla lucruri. Mai ales în plan intern. Și acestea pot fi prevăzute și contracarate din fașă. Chiar și în plan extern, războiul nu este încă cu desăvârșire pierdut. Dar pentru a avea succes, majoritatea trebuie să funcționeze în prezent ca o celulă de criză. Numai o celulă de criză i se poate opune președintelui transformat în avertizor de integritate.

FB: De ce a ieșit președintele Klaus Iohannis la bătaie? Cum a ales să acționeze el? De ce a avut și are eficiență? Ce are de gând majoritatea parlamentară? Să doarmă în continuare? Să se lasă tăbăcită?

Sorin Rosca Stanescu