Atenție! Se declanșează o nouă criză politică!

Fitilul războiului politic inițiat de Klaus Iohannis este scandalosul proiect de lege vizând autonomia Ținutului Secuiesc. Dar nu și cauza. La originea noului război politic, care va degenera într-o criză, se află alte lucruri. La care mă voi referi în cele ce urmează.

Klaus Iohannis a încercat, printr-o mișcare fulger, să fure startul legat de trântirea în Senat a proiectului de lege UDMR. Și în mare măsură a reușit. L-a acuzat pe Marcel Ciolacu că a lucrat mână în mână nu doar cu UDMR, ci și cu reprezentantul altui stat. Cu premierul Ungariei Viktor Orban. Care a fost transformat de birocrații de la Bruxelles în oaia neagră a popularilor europeni. Partid din care face parte și PNL. Și, evident, Klaus Iohannis. Președintele României, din înalta poziție pe care o deține, a susținut nici mai mult nici mai puțin decât existența unei complicități materializate până la un punct între președintele interimar al celui mai mare partid din România, Marcel Ciolacu, șeful opoziției de la București cu Viktor Orban, în mod direct, dar și prin intermediul UDMR, în scopul cedării Ardealului de către România, prin intermediul Parlamentului. Este probbail cea mai gravă încălcare posibilă a Constituției statului nostru. Klaus Iohannis nu a prezentat, dincolo de acest enunț, nicio probă. Dar rezultă, dacă nu este cu totul și cu totul iresponsabil, că ar dispune de probe. De probele unei urzeli desfășurate în Parlamentul României și la Budapesta, care are drept scop cel mai grav atentat cu putință împotriva integrității teritoriale și, respectiv, a suveranității naționale. O asemenea acuzație nu poate rămâne fără consecințe.

Mă refer în primul rând la consecințele de natură juridică. Risc să mă repet. Președintele statului român îl acuză pe șeful opoziției politice că a complotat într-o încercare de ciuntire a teritoriului României. Consecința nu poate fi decât una singură. Probele de care dispune președintele Klaus Iohannis, furnizate probabil de Serviciul Român de Informații, de SIE și poate de alte servicii secrete române sau străine, trebuie puse de îndată la dispoziția Parchetului General. Cea mai gravă infracțiune posibilă trebuie să facă obiectul unei investigații imediate. Aceasta este prima consecință logică a declarației prezidențiale.

Cea de-a doua consecință necesită pentru a fi detaliată un răspuns la o întrebare simplă. Când a fost informat președintele asupra uneltirilor de trădare de țară înfăptuite de către Marcel Ciolacu? Evident, nu știm când. Dar putem să aflăm câte ceva prin eliminare. În orice caz, asta nu s-a întâmplat miercuri, respectiv în ziua dezlănțuirii uriașului scandal prin uluitoarea dezvăluire făcută de Klaus Iohannis. Klaus Iohannis a aflat -dacă a aflat cu adevărat ceva - anterior zilei de miercuri. Când anume? Cel mai târziu în urmă cu o săptămână, când proiectul de lege al autonomiei Ținutului Secuiesc a trecut prin aprobare tacită de Camera Deputaților. Acela este un moment cheie. Momentul care a scurtcircuitat instituțiile statului. E ultimul moment logic în care Klaus Iohannis ar fi avut obligația să pună întrebări, iar serviciile secrete să-i răspundă la aceste întrebări, dacă nu au făcut-o până atunci. Când mă refeream și la posibila implicare a altor servicii din România, cu excepția SRI și SIE, m-am gândit într-un mod cât se poate de explicit la SPP și la STS. Cele două instituții, utilizând mijloacele specifice, au mai spionat și în trecut activitatea parlamentarilor români. Și ne amintim cu toții scandalurile generate de scurgerea „pe surse" a unor înregistrări din discuțiile purtate la nivelul conducerii unor partide. Victima predilectă fiind chiar PNL. Deci, dacă președintele Klaus Iohannis susține că nu numai Budapesta, ci și Parlamentul României a fost scena unor întâlniri și aranjamente având greutatea unor trădări de stat, atunci este de presupus că nu el sau consilierii săi de la Cotroceni au tras cu urechea. Ci serviciile. Și că serviciile nu numai că l-au informat, dar i-au prezentat și probe. Așadar, timp de o săptămână cel puțin, Klaus Iohannis a ascuns aceste probe și nu le-a prezentat Parchetuui General. Și la fel au procedat și serviciile, care au strâns probele. Și care toate aveau datoria ca, atunci când descoperă o posibilă infracțiune - și încă una dintre cele mai grave cu putință - să-i informeze de îndată pe procurori. Ceea ce înseamnă că, dacă am asistat la o tentativă de trădare, ea a implicat nu numai autoriii direcți, ci și toate persoanele care au tăinuit această trădare.

Dincolo de această implicare de natură juridică, care nu trebuie deloc trecută cu vederea, există și o implicare politică. Este evident că dacă, așa cum afirmă președintele, Marcel Ciolacua bătut o palmă trădătoare cu Kelemen Hunor și cu Viktor Orban, pemierul Ungariei, și dacă această trădare a implicat promovarea unui act normativ în Camera Deputaților, fie această promovare și prin aprobare tacită, au fost parcurse niște etape. Treaba nu s-a întâmplat instantaneu. Întreaga tărășenie a durat. Mai întâi, proiectul de lege a fost depus în Parlament. El a trecut prin diverse mâini. A obținut o serie de avize. Biroul Permanent al Camerei Deputaților, din care fac parte nu numai pesediști, ci și liberali și reprezentanți ai altor partide, au programat dezbaterea în comsiai administrativă aproiectului de lege prin care confrom afirmație lui Klaus Iohannis avea să fie cedat Ardeaulul ungurilor. Ceea ce nu este întocmai adevărat. În Comisia administrativă există doi membri PNL. Unul dintre aceștia este chiar președinte al Comisiei. Prin urmare înalta trădare a circulat pe față, la lumina zilei, ca un șarpe prin toate birourile importante ale Camerei Deputaților, până când a ajuns fix pe masa Comisiei de specialitate. Dar scandalul, deși era vorba de cea mai gravă infracțiune din Codul penal și de cea mai abominabilă uneltire politică, a fost ținut sub preș. Nimeni din PNL nu a făcut scandal. Nici Iohannis nu a suflat o vorbă. Nici Guvernul. Iohannis s-ar putea scuza, cum a mai făcut-o și altă dată când a fost prins la înghesuială, în sensul că președintele nu se amestecă în procesul legislativ. Și că, prin urmare, nu se poate pronunța decât atunci când legea vine la promulgare. Numai că a făcut acest lucru de multe ori. Și l-a făcut chiar și acum. Pentru că autonomia Ținutului Secuiescu nu venise la promulgare și nici măcar nu fusese dezbătută și votată în Senat, Cameră decizională și, iată, președintele a ieșit la rampă și s-a pronunțat. Și încă cum. Ei bine, toată această tăcere, toată această ascundere sub preș, toată această așteptare este de natură să genereze un uriaș scandal politic. Ce a făcut președintele? L-a prins pe Marcel Ciolacu la cotitură, l-a încurajat să-și ia viteză și a așteptat momentul propice pentru a-l împinge în prăpastie? Cu PSD cu tot? Răspunsul la această întrebare are consecințe în evaluarea politică a unor partide și personaje.

Este posibil ca, pe moment, respectiv pe termen foarte scurt, președintele Klaus Iohannis, râcâind după modelul naționalismului extremist o inflamație transformată în rană, să înregistreze un succes de tip electoral. În sensul că mulți români amăgiți de jocul lui Klaus Iohannis să considere că acesta a sărit la beregata celor care atentau la suveranitatea României asupra Ardealului și a salvat astfel România de la o apocalipsă pusă la cale de Ciolacu, Hunor și Viktor Orban al Ungariei. Dar stau și mă întreb câți români mai sunt atât de naivi, încât să-și imagineze că președintele Klaus Iohannis joacă mai mult decât această carte a interesului național, transformându-se într-un arhanghel al apărării Ardealului de neohortiști. Și câți dintre cei care astăzi s-ar putea lăsa amăgiți, vor rămâne și mâine în aceeași situație, după ce, cu mintea limpede, își vor pune și ei, cum îmi pun și eu, cuvenitele întrebări. În sens invers, în plan electoral, poate că PSD, incapabil să prevină o asemenea mizerie și incapabil să dea un răspuns promt, limpede și nu confuz, unei provocări la care, din prostie și din neglijență, a participat în mod indirect, a pierdut în aceste zile puncte electorale. Dar totuși același PSD a votat in corpore în Senat trântirea legii. Și orice om cu capul pe umeri știe că oricum, în orice circumstanțe, autonomia Ardealului nu ar fi fost votată niciodată în Senatul României. Iar dacă prin absurd ar fi fost votată, legea ar fi fost imediat trântită la Curtea Constituțională, pentru că ea contravine în mod flagrant Legii Fundamentale. Și este cu neputință ca adevărul cu privire la tăcerea vinovată a reprezentanților PNL din Camera Deputaților, a Guvernului, a serviciilor secrete subordonate președintelui și a președintelui însuși să nu iasă la iveală și să nu transforme această armă într-un bumerang.

Tot în plan electoral, în mod cert are de câștigat UDMR. Dar și premierul Ungariei, Viktor Orban. Prin complicitatea tuturor parlamentarilor, înclusiv din PNL, prin neglijența și prostia acestora, UDMR a înregistrat un important succes psihologic. A reușit totuși, cum-necum, să treacă o asemenea lege prin Camera Deputaților. În aceste condiții, credibilitatea UDMR în rândul propriului electorat nu poate decât să sporească. În plus, istoria din ultimii 30 de ani a demonstrat că de câte ori are loc o criză politică internă, UDMR se mișcă excepțional în ape tulburi, având un teren de negociere mult mai vast, pentru a-și atinge obiectivele proprii. Câștigă de asemenea puncte Viktor Orban, care le poate demonstra încă o dată maghiarilor din Ungaria că le apără cu dinții până la capăt interesul național, în sensul ca acest interes național îi vizează și pe toți maghiarii din afara granițelor Ungariei. Să nu uităm că tot acest balamuc vine la câteva zile după ce, chiar în timp ce echipa de medici români se întorcea din Italia, unde a contribuit la combaterea pandemiei, o echipă de medici din Ungaria se deplasa la Chișinău, pentru a da o mână de ajutor Republicii Moldova, înainte ca România să facă acest gest de omenie și de solidaritate. În paranteză fie spus, sunt convins că și acest gest al Budapestei l-a scos din minți pe Klaus Iohannis. Pentru că l-a prins pe picior greșit.

Și acum să punem concluzii. Acesta a fost semnalul, cum spuneam la început, fitilul care a declanșat un nou război politic la București de natură a genera o criză. PSD nu mai are încotro. Cu sau fără Marcel Ciolacu, trebuie să-și ia revanșa. Trebuie să încerce din răsputeri să demonstreze că a rămas în continuare cel mai puternic partid din România. Iar singura reacție practică și imediată este să se îndrepte împotriva Guvernului Ludovic Orban 2 și jumătate, care este o pradă ușoară, întrucât a săvârșit suficient de multe greșeli. Și, evident, prin ricoșeu, PSD va încerca din răsputeri să dea de pământ cu Klaus Iohannis. Din acest război, care poate degenerea într-o nouă criză guvernamentală, vor avea de profitat nu numai PSD, ci și celelalte partide politice. UDMR, Pro România, ALDE și probabil și USR. Iar ținta va fi PNL.

Sorin Rosca Stanescu